muntii tatra

  
 Au trecut cateva saptamani de la saptamana petrecuta in Slovacia. Acum ceva timp ( prea mult ), Pavla, o prietena din Cehia a propus sa mergem in muntii Tatra. In cele din urma am reusit sa facem un plan concret, asa ca la sfarsitul lunii august ne-am pornit. Din Cluj am plecat impreuna cu Rebe si Rares, urmand sa ne intalnim cu Pavla in Poprad.
 
Dupa ziua alocata drumului, sambata seara ne-am indreptat spre Slovensky Raj, un parc in care urma sa petrecem primele doua zile. Initial Pavla planuise mai mult, dar cand a vazut cat de nerabdatori suntem sa ajungem in Tatra, a ajustat planul.

 Aici era o zona cu multe chei si cascade. In prima zi am parcurs o mare parte din ele. Au fost cateva zone din care nu mai vroiam sa plecam ...  nu ne mai opream din exclamatii.




 A doua zi, obiectivul era cel mai inalt punct al parcului. Traseul a fost in mare parte prin padure, asa ca nu ne-am bucurat de foarte multe privelisti.
 
A urmat a treia zi, prima din Tatra. Planul era sa facem un circuit, care ajungea si pe varful Vysoka - 2547m. Desi vremea era ploioasa de dimineata, dupa un mic dejun copios ne-am pornit spre statiunea de la baza traseului. Nu dupa mult timp a inceput si ploaia. Desi ne-am pus intrebarea daca are rost sa continuam, in ideea in care nu am fi vazut nimic de sus, am decis sa o facem. Dupa nici o ora de mers, Pavla, din cauza lipsei de echipament a reusit sa se ude pana la piele. Imi faceam putin griji ca o sa raceasca, dar ea a zis ca o sa fie in regula asa ca am continuat. Asta a fost prima inlalnire cu muntii... valea pe care am urcat ne amintea mult de Retezat si fara sa vrem tot gaseam similaritati. Pe la 1900m am dat de o cabana. Deja eram destul de sus si aparuse si vantul, asa ca am decis ca o sa ne intoarcem pe acelasi drum. Insa nu inainte de a ne bucura de o masa calda. Pe drumul inapoi vremea s-a mai potolit, asa ca ne-am bucurat din plin de el.

 In a patra zi, pentru ca vremea era in continuare rea, am decis sa punem in aplicare planul de rezerva, asa ca ne-am indreptat spre Auschwitz. Despre asta nu sunt prea multe de povestit .. a fost o experienta care m-a ajutat sa constientizez lucruri, care m-a facut sa ma revolt, sa ma supar, sa ma intreb, sa vreau sa gasesc raspunsuri.
 
In ziua a cincea urma sa urcam pe varful Rysy, care se afla pe granita dintre Slovacia si Polonia. Ziua se anunta superba, asa ca ne-am pornit cu mult entuziasm. De altfel s-a dovedit a fi cea mai frumoasa zi din munti. A fost surprinzator pentru noi faptul ca drumul asfaltat urca destul de mult. Numarul mare de oameni era si el uimitor.  Dupa cateva ore am ajuns la o cabana, de unde mai era o ora pana pe varf. Dupa pauza de masa ( cand am si baut un ceai foarte bun), am inceput ultima urcare. Nu dupa mult timp am ajuns intr-o sa care ne permitea sa vedem si valea de pe partea cealalta de munti. Peisajul era superb ... si pe masura ce ne apropiam de varf, nu stiu cum dar era si mai si. Ne-am bucurat de munte cat am putut si nu ne mai venea sa ne dezlipim de varf, asa ca am petrecut mai bine de o ora acolo. Asa am descoperit ca in partea de sus, muntii sunt foarte stancosi. Aspectul asta nu l-am vazut la noi si asta i-a diferentiat pentru mine de Retezat. Dupa, a urmat coborarea, pe acelasi traseu.







vedere de pe varful Rysy



cu lumea la picioare

balerine
In ultima zi, am decis sa urcam pe varful Krivan, cel mai vestic din masiv. Ziua se anunta din nou superba si din nou eram nerabdatori ... nu, nu ne-am saturat ... Pentru ca era vineri, numarul de oameni era si mai mare. Traseul incepea de la baza unui lac, intr-o statiune turistica. Lumea se bucura de vreme, de loc ... Am inceput urcarea pe asfalt din nou, dupa care a urmat o zona prin padure, pana cand nu a mai ramas vegetatie deloc. Asa ca am ajuns pe un versant, unde erau multi bolovani. Trebuia sa fii destul de atent sa nu le dai drumu' la vale. Pentru ca rabdarea nu este punctul meu forte si pe carare, fiind asa de multi oameni, se merge incet, am ales sa o iau direct spre varf. Sus, peisajul era din nou splenind. Puteai vedea si oamenii care urcau dinspre partea poloneza.

Dupa sedinta foto si pauza de masa, a urmat coborarea. Am inceput cu zona abrupta, si inainte de a o termina am decis sa luam o pauza. Ce a urmat a durat cateva secunde. Am auzit un zgomot in sus si m-am intors, ca sa vad un bolovan urias venind direct spre mine ( dupa a urmat si strigatul care il anunta). Cum traiectoria lor este foarte imprevizibila, nu aveam de unde sa stiu cum sa ma feresc. Asa ca am ales sa ma lipesc de stanca. In acelasi timp, Pavla era in siguranta, Rebeka si-a pus mainile in cap ( ea era cel mai expusa) si Rares a facut un salt intr-o parte. Din fericire nu am patit nimic .. insa a fost o experienta pe cinste. Ne-am speriat, ne intrebam de ce au anuntat asa de tarziu, ne-am revoltat de cat de inconstienti sunt oamenii si in cele din urma ... n-am avut de ales si ne-am calmat. Am ajuns jos teferi :)



pe varf, noi si ceilalti ... un milion de oameni


vedere de pe varf
Cand ma gandesc acum, muntii mi-au placut foarte mult. Am ramas dezamagita de faptul ca era asa de multa lume si de faptul ca potecile erau amenajate. Parca erai mai putin in contact cu natura ...
     
Pe parcursul a 7 nopti am stat in 2 campinguri. Primele 2 in Slovensky Raj si apoi la baza muntilor Tatra. De al doilea am fost toti foarte incantati. Aveam acces la dusuri, bucatarie ( dupa greseala facuta in primul, cand eram la vreo 500m de baie ne-am si asezat aproape). Asa ca serile, beam ceai cald si faceam cate o baie fierbinte, si dormeam neintorsi.
   
Spre rusinea mea nu prea imi amintesc denumiri, pentru ca de organizare s-a ocupat mai mult Pavla. Plus ca sunt in slovaca si asta le face si mai greu de retinut.
   
 Dar chiar daca nu mi-au ramas denumirile, mi-au ramas amintirile, imaginile ... :)