Cum a fost la prima ediţie Travel Smart Forum

De când am aflat că se ţine o conferinţă pe tema călătoritului, am ştiut că trebuie să fiu prezentă. Era prima oară când auzeam de un astfel de eveniment în Cluj.

Nu e de mirare că în ziua cu pricina m-am prezentat la ora stabilită (nici un minut mai târziu), înarmată cu entuziasm şi curiozitate în acelaşi timp. Adevărul e că nu prea ştiam la ce să mă aştept.

Acum vă pot spune că evenimentul a fost super reuşit şi m-am bucurat că am fost acolo. În special au fost câţiva speakeri sau idei care mi-au plăcut.

De exemplu Georgiana Spătaru spunea că lumea călătoreşte cu unul din două scopuri: pentru ego-ul lor sau pentru a se descoperi pe ei. Cei din prima categorie se întorc din vacanţă şi povestesc despre cum a fost hotelul sau mâncarea, în timp ce ceilalţi fac afirmaţii ca: "mi-am dat seama despre mine că ...". Deşi nu făcusem până acum distincţia asta, când am auzit ideea mi-am zis: "da, asta explică multe".

Alexandra Crăciun, de la Pinch Of Salt, m-a surprins cu sfaturile ei concrete şi cu grămada de secrete pe care ni le-a dezvăluit. Aşa am aflat că un meniu stufos înseamnă că ingredientele nu sunt proaspete. Da, are sens, doar că nu m-am gândit niciodată la asta. Sau că un meniu tradus în mai multe limbi îţi spune că restaurantul este dedicat turiştilor şi mai puţin localnicilor. Cel mai tare m-am bucurat de sfaturile legate de cafea, pentru că aşa de rar găsesc cafea bună atunci când călătoresc, încât aproape că m-am resemnat. Ea însă ne-a recomandat o aplicaţie dedicată, "Beanhunter", pe care plănuiesc să o încerc cu prima ocazie.

O altă prezentare faină a fost cea a Simonei. De ei vă spuneam într-un articol anterior că îi urmăresc şi de fapt de pe blogul lor am aflat de conferinţă. M-am bucurat că am avut ocazia să îi văd în carne şi oase. Cum tema conferinţei a fost "nomazi digitali", ei erau invitaţii cei mai potriviţi pentru a povesti despre subiect. Asta pentru că la un moment dat au decis să îşi ia lumea în cap şi să plece. Prezentarea Simonei a fost simplă şi relaxată. Se vedea că povesteşte despre o mare pasiune a ei: călătoritul.

Iar acum să vă povestec despre prezentarea care mi-a plăcut cel mai mult. Raluca Ciornea a început cu o imagine discursul ei despre fotografie. Aşa ne-a arătat cum o fotografie poate transmite lucruri diferite fiecăruia dintre noi şi ne-a explicat cum fotografia reuşeşte să oprească timpul în loc. Cu emoţiile pe care greu le stăvilea şi cu pasiunea care i se citea în ochi, m-a convins pe loc că este o persoană care iubeşte ce face. Au urmat apoi câteva sfaturi concrete, cum ar fi să nu uiţi să trăieşti momentul înainte să îl imortalizezi. Da, poate că avem nevoie să ni se reamintească asta uneori.

Cam asta a fost prima ediţie Travel Smart Forum. O aştept cu nerăbdare pe următoarea, iar dacă din întâmplare se va atinge subiectul călătoriilor active, m-aş bucura să fiu speaker la un astfel de eveniment. Cine ştie, poate într-o zi.