Ştiţi momentul ăla când întâlniţi o persoană nouă şi ştiţi pe loc că o să va placă de ea? Dar când întâlniţi două persoane şi simţiţi acelaşi lucru? Asta am păţit eu când i-am cunoscut pe Robert şi Iulia. Se întâmpla în primul meu camp de mountain bike, organizat de ei. Din primul moment mi-am dat seama că sunt doi oameni care fac exact ce le place. Li se citea fericirea în ochi. În următoarele zile aveam să aflu şi că sunt extrem de profesionişti şi totodată modeşti, lucru care i-a crescut şi mai mult în ochii mei.
Robert şi Iulia sunt doi oameni frumoşi, care au făcut din pasiunea lor un mod de viaţă. Fie că se află pe schiuri iarna, sau pe bicicletă vara, cert e că îi găseşti în natură. Astăzi sunt oaspeţii noştri aici, pe blog.
1. Spuneți-ne câteva cuvinte despre voi și pasiunea voastră pentru natură și munte.
Robert: Bună. E greu să rezumi în câteva cuvinte sumedenia de sentimente și de experiențe pe care le-am trăit până în prezent în natură. Despre mine pot spune că o mare parte din caracterul și personalitatea mea au fost influențate și modelate de experiențele pe care le-am avut în natură, cu biciclete, pe schiuri, practicând orice formă de activitate fizică sau pur și simplu plimbându-mă fără vreun scop sau pe un traseu prestabilit. Cel mai mult îmi place să explorez cu mountain bike-ul poteci și drumuri noi, indiferent unde ar fi, atât timp cât pedalez într-o zonă montană. Dacă pot să îmbin explorarea cu un efort fizic consistent și mai ales daca totul se lasă cu descoperirea unor zone bune sau foarte bune pentru mountain biking, atunci am cam toate ingredientele pentru a fi fericit cu ceea ce fac.
Trebuie să recunosc că în trecut mergeam de foarte multe ori în natură cu scopul aproape exclusiv de a urma un anumit program de antrenament pe care mi-l stabilieam în prealabil, însă în ultimii ani atracția concursurilor s-a diminuat considerabil și implicit m-am trezit de cele mai multe ori mergând pe munte din pură plăcere, ba chiar dintr-o nevoie considerabilă de a fi acolo.
Iulia: Salut, dragi prieteni, și mulțumim pentru că ne-ați primit la voi “acasă”, chiar și dacă e vorba doar de mediul virtual.
Aș minți dacă aș spune că am fost dintotdeauna interesată și pasionată de munte, de natură, de mediul înconjurător și de tot ce are el mai bun de oferit. Din contră, până la un moment dat am insistat pe studii și educația academică, poate chiar împinsă de la spate de ai mei spre a clădi ceva memorabil în acest sens, însă nu a durat mult până să-mi dau seama că fericirea adevărată venea din altă parte, făcând cu totul alte lucruri, lucruri simple și fără implicații materiale majore. De altfel, partea materială a lucrurilor nu m-a interesat niciodată prea mult astfel că, desigur cu ajutorul lui Robert, am ajuns să îmi creez propria realitate, așa cum o doresc și nu cum ar dori-o alții pentru mine. Tot ceea ce fac în prezent, fie că e vorba de mtb vara sau schi iarna, implică multe sentimente, mă dedic foarte mult proiectelor la care lucrez și oamenilor cu care intru în contact. Niciodată nu mi-a plăcut să fac un lucru doar să fie făcut, și aspectul ăsta m-a ajutat și mă ajută în continuare să evoluez frumos, cred eu. De câțiva ani încoace, mai exact de 5 ani, de când sunt împreună cu Robert am ajuns să prețuiesc natura și tot ce ține de mediul înconjurător, toate experiențele în mijlocul naturii au avut un profund caracter educativ și formator. Pe vechea Iulia, nici nu o mai cunosc...
2. Cum ați început să vă dați cu bicicleta și de cât timp?
Robert: Primul mtb l-am primit undeva la mijlocul anilor 90 de la părinți, o bicicletă rigidă cu roți de 24 inch și schimbător Shimano STX. De atunci tatăl meu mă ducea la sfârșituri de săptămână în ture scurte de 10-12km pe vârful Igniș de lângă Baia Mare sau în ture scurte în jurul orașului. În școala generală și la liceu aveam în principal o bicicletă de downhill pe care, ca orice adolescent prea plin de sine, mă credeam cel mai tare. Norocul, într-un fel, a făcut să dau cu capul de pământ și să-mi revin din sfera iluziilor în care trăiam. Am început să practic un sport care, înainte de toate, te pune la respect iar dacă ești suficient de îndârjit și de ambițios încât să nu renunți, vei cunoaște în cele din urmă latura frumoasă și unică a mountain biking-ului de anduranță.
Iulia: Undeva demult, încă copil fiind am învățat să-mi țin echilibrul pe bicicletă, însă mai apoi părinții au considerat mersul pe bicicletă drept ceva periculos, așa că sporadic m-am mai așezat în câte-o șa de bicicletă, dar și aia destul de rar. Între 2007 și 2008 am redescoperit ieșirile în natură, care erau parcă mai frumoase pe mtb. Pe un mountain bike închiriat de la prieteni, o bicicletă destul de mare și de grea pentru mine la momentul respectiv, am început primele lecții de mers cu bicicleta pe macadam și mai apoi pe trasee cât de cât montane. Cum n-am găsit niciodată plăcere în a-mi petrece timpul liber în cluburi sau pe terase, astfel de ieșiri în natură au devenit speciale și îmi plăceau la nebunie. Sigur că am căzut de o grămadă de ori, nu era zi fără să vin acasă fără vreo julitură sau vânătaie, însă nu m-am demoralizat, plăcerea resimțită era de departe mult mai satisfăcătoare. Robi a fost însă cel de la care am învățat cele mai multe lucruri, evident, în materie de mtb. Cu el am învățat să-mi înving fricile și să mă încumet să-mi depășesc în permanență limitele. Avem deja o vorbă, cu Robi, orice tură de explorare se transformă într-un “total body workout”, nu știm niciodată ce surprize ne va rezerva tura respectivă, însă asta îmbracă totul într-o lumină specială. Cele mai faine amintiri sunt din turele cele mai grele de explorare.
3. Știu ca sunteți din Maramureș, o regiune cunoscută pentru peisajele ei. Daca ar fi sa alegeți un singur loc preferat, care ar fi ăla?
Nu ai cum să ai un singur loc preferat. Am pedalat pe atâtea trasee încât am găsit aproape peste tot zone incredibile care mi-au generat sentimente intense. Îmi place zona montană din jurul Băii Mari și mai ales urcările lungi din Munții Rodnei. Am găsit în Carpați poteci foarte faine pe care poți coborî fără oprire zeci de minute. Cu toatea astea Alpii au un farmec aparte, rețeaua de drumuri forestiere perfect întreținute și potecile lungi și tehnice din golurile alpine sunt ceva cu adevărat special pentru orice mountain biker pasionat. Versanții abrupți și înalți, expunerea și sentimentul de pericol pe care-l ai pe potecile din mediul alpin te fac să uiți totul și să te concentrezi în totalitate la ceea ce faci. Și nu doar pentru 2-3 minute, ci pentru zeci de minute în șir…
4. Apropo de locuri preferate. Unde vă întoarceți cu drag iar și iar, fie în țară fie în afara ei?
Ne întoarcem cu drag peste tot unde am avut experiențe frumoase, atât în țară cât și în străinătate. Maramureșul are o ofertă vastă pentru orice iubitor de natură, fie că e vorba de zona Maramureșului Istoric, a satelor tradiționale, pitorești și a vieții simple, fie că e vorba de zona montană din Munții Gutâi, Munții Maramureșului sau Rodnei, vei găsești o natură sălbatică și în multe locuri nealterată. Vei găsi oameni simpli, sinceri și binevoitori, dar la fel ca în orice alt loc din România vei întâlni și persoane cu care vei prefera să nu interacționezi. Există zone unde poți pedala o zi întreagă fără să te întălnești cu cineva. Așa ceva nu mai găsești în străinătate, acolo unde totul e mult mai structurat și mai organizat. Depinde foarte mult de ce-ți dorești pe moment, astfel oricare destinație putând fi potrivită pentru tine în clipa aia, trebuie doar să știi ce vrei.
5. Cum v-a venit ideea proiectului "The North Quest"? Povestiți-ne puțin despre el.
The North Quest îmbină pasiunea noastră pentru natură, pentru munte, cu pasiunea pentru mountain biking și cu nevoia de a crea aventuri memorabile. Îmbină dorința de a trăi experiențele unice cu semeni la fel de dornici de a le avea, cu alți pasionați dar și cu cei care încă nu au prea avut ocazia să facă cunoștință cu tot ce implică viața de mountain biker. Oricât de buni sau de slabi ne-am considera, după o tură pe măsura abilităților noastre prin păduri de brazi și pajiști alpine, printre căpițe de fân sau ulițe degradate vom avea cu siguranță un rânjet mic pe față. Zâmbetul ăsta e numitorul nostru comun. Când pedalezi nu e vorba doar de orele petrecute în șa și de traseele pe care pedalezi, ci și de experiența pe care o ai după o tură pe cinste, de mâncarea pe care o consumi, de locul în care dormi și de oamenii care te înconjoară, fiecare cu câte o poveste unică.
Lucrăm iarna cu oameni care doresc să învețe să schieze, să se îmbunătățească, iar asta ne ajută mult și în activitatea din timpul sezonului de mountain biking. Ne-am propus să oferim sfaturi utile, fie că e vorba de câteva principii care ne ghidează eforturile fizice, fie că e vorba de câteva reguli elementare de deplasare pe mountain bike, toate menite să creeze experiențe mai satisfăcătoare în șa. Pe deasupra, The North Quest se sprijină și pe miile de ore petrecute în șa de o parte a membrilor echipei și mai ales de caracterele noastre și a persoanelor cu care ne-am înconjurat, pe care le apreciem ca fiind sincere, modeste și lipsite de dorința de a epata.
6. Care a fost campul cel mai fain de până acum? De ce?
Îți imaginezi că toate au farmecul lor și asta era și ideea, să încercăm să punem într-o lumină diferită zonele în care pedălăm, să-i lăsăm pe cei care vin să simtă aerul aparte al fiecărui loc. Încă de la început însă ne-am propus să atragem pasionați care au o pregătire minimă, atât fizică cât și tehnică. Nu ne-am dorit sub nicio formă să facem cicloturism clasic, concept în care, la ora actuală cel puțin, nici unul dintre noi nu se regăsește. Indiferent că e vorba de Village Warrior, Purple Lines, Earn your Trails, Rock the Alps sau altele, toate mi-au plăcut în egală măsură deoarece am întâlnit oameni faini și am pedalat câteva zile împreuna. Ne-am simțit la fel de bine și cu turiștii pe care i-am ghidat sau la care le-am oferit câteva zile, sperăm noi, memorabile în Maramureș.
7. Ce planuri de viitor aveți pentru proiectul "The North Quest" ?
Prea multe pentru a le divulga. Stați pe aproape, urmăriți-ne și nu veți rata cu siguranță ceva! Foarte pe scurt pot spune doar că ne-am propus să avem mai multe evenimente în străinătate, dar și să organizăm evenimente care să ne ducă dintr-un punct în celălalt, fără alte griji suplimentare în afară de orele petrecute în șa în ritmul adecvat fiecăruia.
