M-am gândit mult dacă şi cum să vă povestesc despre călătoria noastră în Deltă. Asta pentru că la final, când am tras linie, lucrurile negative au fost mai multe decât cele pozitive. Şi pe de o parte vreau să fiu sinceră cu voi, însă pe de altă parte aş vrea ca blogul ăsta să vă aducă zâmbetul pe buze şi să vă inspire să călătoriţi mai mult.
În Deltă eu am mai fost acum câţiva ani cu nişte prieteni. Atunci am mers în Sfântu Gheorghe şi ne-am cazat la o familie de localnici. Cele 3 zile petrecute acolo au fost de vis. Cu plimbări pe plajă, peşte gătit în nenumărate feluri şi excursii în rezervaţie, totul a fost exact cum mi-am imaginat că va fi.
Şi cum Rareş nu mai fusese, plănuiam să mergem anul asta, prin toamnă. Când ne-au sunat Simi şi Dodi să ne întrebe dacă nu vrem să mergem cu ei în mini-vacanţa care urma, am zis: da, de ce nu? Planul era să ne alăturăm unui grup şi timp de 4 zile să padelăm pe canalele Deltei. Nu mai merseserăm în viaţă noastră cu caiacele, dar când ne-a oprit pe noi un detaliu de genul ăsta?
Ca să nu mai măresc suspansul şi să vă dau o explicaţie pentru introducerea pe care am făcut-o, partea cu alăturatul la un alt grup s-a dovedit a fi o decizie neinspirată. Cel mai rău mi-a părut pentru faptul că deşi am parcurs distanţe destul de mari şi am văzut o grămadă de păsări, nu ştim nici pe unde am fost, nici ce am văzut. În afară de faptul că am fost prin Lacul Fortuna şi că am campat pe lângă Mila 23, despre celelalte zeci de canale parcurse şi alte câteva lacuri nu ştiu nimic. Iar despre păsări, în afară de cele cunoscute de toată lumea: pelicani, lebede, cormorani, egrete, în afară de ele nu prea ştim ce am văzut.
Trecând peste însă, să vă povestesc despre câteva mituri legate de Deltă şi cum le văd eu acum, după 2 vizite:
sunt mulţi ţânţari
Depinde de perioada în care mergeţi şi de unde vă cazaţi. Data trecută am fost în septembrie şi nu erau deloc de speriat. De data asta a fost şi luna iulie şi am şi avut nopţi în care am dormit pe grinduri uitate de lume, pline de bălării. Acolo am văzut cei mai mulţi ţânţari adunaţi la un loc vreodată. Şi pe lângă faptul că erau mulţi, erau şi mari ... ce mari zic eu, monştri! Autanul nu a avut nici o şansă în faţa lor.
- poţi vedea păsări peste tot
Păsările stau pe lacuri de regulă. Acolo sunt grupuri mari şi poţi zări şi pelicanii. În rest, pe canale, zăreşti mereu câte una, însă când te apropii de ele fug.
- peştele este delicios
Asta e destul de adevărat, pentru că peştele este foarte proaspăt. Probabilitatea ca ce ai în farfurie la amiază să fie prins în dimineaţa aceleiaşi zile e destul de mare. Ce e important de asemenea însă este şi modul în care este gătit. Eu vă recomand să încercaţi la localnici care chiar ştiu ce fac. Cred că merită ca înainte să mergeţi acolo să faceţi un efort de investigare şi să mergeţi la sigur. În Sfântu Gheorghe familia la care am stat noi era de ucrainieni şi oamenii ăia chiar ştiau ce fac.
După cele 4 zile petrecute pe apă, în drum spre casă am trecut prin Munţii Vrancei. Imediat ce am dat de aerul curat, mirosul de brad, susurul izvorului, am început să simţim aşa un dor acut de munte. E clară treaba: nu prea avem noi treabă cu apa în general. Pur şi simplu peisajele din zonele joase nu reuşesc să producă impresii puternice asupra mea.
Cu toate astea, cred că Delta este un loc diferit de orice altceva din România şi că merită vizitată măcar o dată. Citeam într-o carte că 60% din populaţia de pelicani a lumii se află în Deltă. Asta e destul de tare. Şi chiar dacă pelicanii sunt una dintre atracţiile principale, nu sunt singurul motiv pentru care să mergi acolo. Liniştea, apusurile pe apă, peştele, cititul în barcă legănându-te uşor ... toate astea sunt alte câteva motive.
