Desi planul initial era sa mergem cu bicicletele prin jurul Clujului, pentru ca s-a anuntat vant puternic si pentru ca vroiam sa le iau cu noi si pe colegele mele de apartament, Oana si Diana, am hotarat sa mergem in drumetie. Urmatoarea intrebare care se punea era unde.
Dupa ce ne-am trezit dimineata devreme, am pornit spre punctul de intalnire. Eu intelesesem ca o sa mergem pe Piatra Craivii, dar baietii nu erau hotarati. Asa ca au folosit "forumul de decizie suprema" ( o moneda de 50 de bani ), ca sa decida initial daca mergem spre Oradea, sau spre Alba-Iulia. A iesit Alba, asa ca am pornit. Ajunsi in zona, s-a hotarat sa urcam pe Piatra Cetii. Eu oricum nu mai fusesem in niciuna dintre variante, deci orice ar fi fost bine.
Desi vant, vremea era foarte frumoasa. Asa ca dornici de aventura, am pornit la drum. Traseul nu a fost greu, dar frumos. Dupa ce am urcat mai abrupt initial, am ajuns la un prim punct de belvedere.
Cum nu ne grabeam, am facut pauze multe si am incercat sa ne bucuram de zi. Cand traseul a intrat prin padure, au aparut si ghioceii care dansau in bataia vantului. Erau peste tot ...
Pe drum am inceput sa jucam un joc, "ghiceste personajul". Cineva se gandea la un personaj si ceilalti incercau sa afle, punand intrebari. Ne-am bautut capul o vreme buna ca sa ghicim personaje ca Bula, Confucius, Speedy Gonzales, Stefan cel Mare etc.
Am ajuns la masini inainte sa se intunece. Ziua a fost frumoasa, plina de glume, rasete si voie buna. O mare parte din frumusete s-a datorat si faptului ca am fost alaturi de oameni dragi :)