Dimineaţă ne trezim din nou devreme pentru a pleca pe dealuri. A sosit ziua în care mergem la colindat pe la bătrânii de pe Valea Poienii. Pentru mine este al doilea an consecutiv când mă alătur grupului.
Fiecare dintre noi a pregătit câte un pachet sau mai multe cu produse alimentare de bază (faină, ulei) şi ce a mai crezut de cuviinţă. În timp ce se crapă de ziuă, pornim spre satul Sub Piatră, unde vom lăsa maşinile. Suntem în jur de 20 de oameni.
Afară este ger şi asta mă sperie. Căldura de acasă m-a făcut să uit de realitatea de afară şi am impresia că nu m-am îmbrăcat destul de gros.
Prima casă la care ajungem este cea a lui Victor. Îl cunosc de
. Aici însă pare să nu fie nimeni acasă şi suntem nevoiţi să ne continuăm drumul, cu speranţa că îl vom găsi la întoarcere. La scurt timp după ce plecăm apare Victor şi ne strigă să ne întoarcem. Ne văzuse de undeva de pe deal. Revenim la el şi ne punem pe cântat. Am pregătit câteva colinde şi ne bucurăm să simţim atmosfera de sărbătoare atunci când le fredonăm.
De la Victor aflăm şi unde mai găsim locuitori în sat şi câţi mai sunt: 14 case locuite în total. De aici începe pelerinajul nostru din casă în casă. Unii sunt singuri, cum e Ştefănuţ, alţii sunt câte doi. Fiecare cu povestea lui, cu bucuriile şi supărările lui.
Victor
Ştefănuţ
Mai târziu aflăm de o casă locuită aflată undeva mai sus pe deal, la care nu s-a mers până acum deloc şi plecăm în căutarea ei. Casa o găsim cu uşurinţă şi hainele aflate la uscat dovedesc că cineva locuieşte aici. Strigăm însă şi nu ne răspunde nimeni. Dar dacă tot am venit până aici, măcar să le lăsăm un pachet. Intrăm în curte şi atunci se întâmplă:
dintr-un coteţ din stânga iese un uliu imens
care îşi ia zborul încet, fără grabă, întinzându-şi aripile în toată măreţia lor. Înainte auziserăm o găină care făcea scandal, însă nu prea am luat-o în seamă. Acum am înţeles că erau ultimele ei clipe.
Viorel
După, căutăm un loc ferit de câini unde să putem lăsa pachetul şi parcă cea mai sigură variantă este veranda. Pentru asta trebuie să deschidem uşa casei şi Simi decide să încerce. Când se apropie însă este auzită şi proprietarii casei ies afară. Le povestim de uliu şi merg să verifice coteţul. Rezultatul este destul de previzibil: găsesc găina moartă. Abia când femeii, Sabinei, îi dau lacrimile realizez cât de importante sunt pentru ei. Încercăm însă să depăşim momentul şi ne pierdem din nou în farmecul colindelor. Bucuria ne este şi mai mare când domnul Viorel ne cântă şi el un colind de-al locului. Ce mult înseamnă pentru oamenii de aici compania. Acum abia îmi amintesc de ce mi-a plăcut aşa de mult anul trecut: pentru că este nevoie de atât de puţin pentru a le oferi putina bucurie.
Mai târziu facem cale întoarsă spre drumul principal al satului. Aici, surpriză: întâlnim vreo 10 maşini 4x4. Intrăm în vorbă cu oamenii şi aflăm că este vorba despre o acţiune organizată, în cadrul căreia străbat toate văile din împrejurimi pentru a le oferi ajutoare celor care au nevoie. Brusc am sentimentul că pachetele noastre pălesc în faţa sacilor pe care îi oferă ei, alături de cizme de cauciuc noi. Aş fi vrut să cred că facem o diferenţă, dar acum înţeleg că nu chiar.
cu cine aţi votat? cu partidul nostru dintotdeauna...
Cu toate astea ne continuăm drumul. Rând pe rând, îi cunoaştem pe fiecare. Unii se bucură mai mult, alţii mai puţin. O bătrână ne transmite tranşant că nu are nevoie de boarfe atunci când încercăm să îi oferim şi ei un pachet. Îi explicăm că nu e vorba de haine şi acceptă. Nu ştiu dacă faţă de anul trecut m-am schimbat eu sau oamenii de aici. Probabil că puţin din amândouă. Cert este că percep călătoria noastră foarte diferit acum.
Seara ne întoarcem spre maşini grăbiţi de întunericul care ne învăluie treptat. Soarele se retrage uşor, însă înainte ne oferă un spectacol de zile mari. Cerul e atât de roşu încât nu-mi vine să cred că e real. Dacă până acum ne grăbeam, brusc ne-am oprit pe loc şi savurăm cu toţii momentul. Eu simt că e o clipă pe care vreau să o pun cumva deoparte în tolba cu amintiri iar atunci când mă voi întoarce la ea îmi doresc să fie la fel de vie.
