2016 a fost un an plin, în care am trăit o grămadă de aventuri, am călătorit cu fiecare ocazie şi am căutat muntele mereu. Pe de altă parte însă nu vreau să creez impresia că a fost un an roz în totalitate. Au fost momente în care am fost supărată sau chiar am plâns cu lacrimi amare. Dar în acelaşi timp am primit câteva lecţii pe care sper că nu le voi uita prea curând.
Revenind la lucruri mai vesele, să vă spun câteva lucruri care s-au întâmplat anul ăsta şi merită menţionate:
- Am făcut prima noastră proiecţie, despre Nepal. Rareş a făcut o selecţie a fotografiilor şi a petrecut peste o săptămână, seară de seară, pentru a le prelucra. Apoi a urmat montajul, când le-am legat într-un video cu soundtrack şi legături între momente care să aibă sens. Când a rulat proiecţia, am povestit pas cu pas călătoria noastră. Şi am simţit că o retrăiesc. Era ce aveam nevoie pentru a încheia capitolul ăsta şi a ne îndrepta spre noi destinaţii.
- Ne-am apucat de căţărat. Şi ne-a plăcut. De-a lungul verii am încercat să profităm de cât mai multe după-amieze pentru a merge la stâncă. Căţăratul mă provoacă şi mă pune în situaţii noi, mă obligă să găsesc soluţii şi să îmi depăşesc limite, fie ele fizice sau mentale. Sunt încă la început şi nu ştiu dacă voi simţi vreodată că am trecut de nivelul de începători, însă am de gând să continui şi să încerc să fiu cât de bună pot.
- Am alergat cel mai bine de până acum. Asta sper să pot spune la finalul fiecărui an, pentru că mereu îmi doresc să fiu mai bună decât am fost. În 2016 m-am bucurat în special de X2 Race, unde am avut un timp cu aproape 2 ore mai bun.
- Am ajuns pentru prima oară pe Vf. Moldoveanu. Deşi nu ne-am propus neapărat, întâmplarea a făcut să nimerim într-o tură care ne-a dus într-acolo. M-am bucurat să ajung în sfârşit pe vârful cel mai înalt din ţara noastră.
- Am văzut Dolomiţii pentru prima oară. Oricine i-a văzut spune că sunt incredibili şi în sfârşit am înţeles de ce. Mi-au plăcut atât de mult încât în timp ce eram acolo, mintea mea încerca să caute soluţii pentru a reveni cât mai curând. Şi mai aveam de stat zile bune. Dolomiţii mi-au intrat în suflet şi m-au făcut să înţeleg că frumuseţea munţilor nu e dată neapărat de înălţimi. Abia aştept să revin.
- Am mers alături de părinţii mei în Piatra Craiului. Tura pe traseul "La lanţuri" ne va rămâne vie în amitire tuturor. Dacă lor din cauza dificultăţii ei, mie pentru că a fost o zi în care le-am avut pe toate: pe Rareş, părinţii mei şi muntele. În plus am fost atât de mândră de ei. Pentru că au rezistat, pentru că au fost curajoşi, pentru că nu s-au plâns. Pentru că am înţeles că, fără să ştiu, de la ei am primit câteva lecţii importante care m-au ajutat în viaţă.
- Am dormit prima oară în cort iarna şi n-am murit. E-adevărat că salvarea noastră a fost plăpumoiul care a făcut să ne fie chiar cald. Aşa am revăzut Valea Cernei, de data asta îmbrăcată în alb.
Cam astea sunt lucruile de care sper să nu uit vreodată. Pentru fiecare din ele sunt recunoscătoare, pentru că ştiu că au fost un dar.
Un alt aspect ce merită analizat este blogul nostru, care în 2016 a împlinit primul lui anişor. Ce s-a întâmplat în mediul virtual:
- Am scris primul articol în limba engleză. Mi-ar plăcea să fac asta mai des, îmi propusesem demult să o fac. Şi am început cu primul, despre Retezat. Mi s-a părut o ocazie bună pentru că fusese cu noi şi Tiago, care nu înţelege româna.
- Am schimbat logo-ul. Cu ajutorul verişoarei mele, avem un logo nou, desenat de ea.
- Am scris primele articole care nu sunt relatări ale turelor. Am povestit despre cum ne planificăm noi o călătorie lungă, sau despre ce bloguri citesc.
- Am scris 42 de articole. Nu a fost uşor. Pentru fiecare articol avem nevoie în general atât eu cât şi Rareş de două seri dintr-o săptămână. Dar ne place. Cu fiecare articol retrăiesc tura şi îmi place să cred că o transpun în neuitare. Pentru că o dată scrisă, pot reveni oricând la ea.
Tot anul asta mi-am făcut şi contul de instagram. Iată care sunt cele mai bune 9 poze:
În final, câteva statistici legate de anul ce se încheie:
- 790 de kilometri alergaţi cu 18800m diferenţă pozitivă de nivel
- 260 de kilometri bicicliti cu 5600m diferenţă pozitivă de nivel
- 16 masive montane din România vizitate
- 3 semimaratoane montane
- 91 de zile petrecute pe munte
Ce-mi doresc de la 2017?
Am încercat să fac o listă de obiective concrete, cuantificabile. Aşa voi şti anul următor dacă le-am îndeplinit sau nu. Câteva dintre ele sunt:
- Să alerg mai bine. Concret, mi-ar plăcea să ajung în sub 5 ore la linia de finish la X2Race.
- Să ajung în Alpi. Poate în Dolomiţi, poate altundeva.
- Să văd Cheile Nerei.
- Să ajung în Patagonia. Biletele sunt luate şi în curând ne vom urca în avion spre o destinaţie la care visăm de ceva timp.
Fiecare zi petrecută în mijlocul naturii şi a munţilor e o zi câştigată pentru mine, iar obiectivele astea adunate contribuie la obiectivul mai mare de a fi pe munte cât mai mult.
