Viața activă în sarcină - 2.0

Dacă vă așteptați să vă impresionez cu realizările mele în ceea ce privește activitățile fizice, vă avertizez de pe acum că articolul ăsta o să vă dezamăgească. Acestea fiind spuse, azi vă povestesc despre cum se desfășoară partea a doua a sarcinii.

Pe măsură ce au trecut lunile am intrat pe o pantă descendentă care a devenit tot mai abruptă. Drumețiile s-au transformat treptat în plimbări de vreo 2-3 ore și cel mult 400-500m D+. Acum că sunt în ultimele 2 luni, "cele mai grele", cum zice toată lumea(și constat că nu degeaba), nici măcar atât nu mai duc. 

Totul a devenit greu și obositor și visez la zilele în care inspiram adânc aer în piept în timp ce alergam pe poteci. Până și mersul la lucru mă epuizează, deși eram convinsă că ce fac eu nu este atât de obositor. Mi se părea că ce mare lucru, merg la lucru cu mașina și stau toată ziua pe un scaun la birou. După program îmi era super ușor să fac și alte lucruri. Ei bine, acum, joia de-abia mai stau pe scaun iar vinerea mă mir și eu de cât de obosită pot fi. Bine, ce-i drept o mare parte din problemă e dată de faptul că nu dorm nopțile continuu. Pe lângă orele de mișcare pe care le are bebele, când sigur nu dorm nici eu, sunt și nopți în care pur și simplu stau trează câte o oră-două. Nu ma întrebați de ce, n-aș ști să vă spun.

Revenind la mișcare, singură constantă a rămas înotul. O dată pe săptămână merg la bazin, orice-ar fi. Nu vă imaginați că mut toată apa din bazin, dar o jumătate de oră înot constant. Aș merge mai des dar din nou, oboseala. După ce voi intra în concediu mi-am propus să merg de două ori pe săptămână. Să vedem dacă îmi iese.

Nici la yoga nu am renunțat, mai fac din când în când. Urmăresc același video de care v-am spus și data trecută pentru că nu m-am obosit să caut altul. 

Acum că sunt pe ultima sută de metri am senzația că a fost o călătorie lungă, pe parcursul căreia am trecut prin multe transformări. Aștept cu nerăbdare să văd cum va fi după ce vine bebele și cum se va simți prima alergare după atâta timp. Promit să vă povestesc despre ea la momentul oportun.