Carantina noastră nu a fost foarte diferită de viața anterioară. Ba chiar a venit într-un moment în care am făcut tranziția la nouă formulă iar prezența lui Rareș acasă ne-a ajutat. Partea grea a fost rutina care s-a instaurat și în weekenduri de data asta. Dacă altă dată ieșeam puțin din monotonie, acum nu am mai putut.
Dragă mamă,
Iubești natura, iubești muntele dar îți iubești copiii mai presus de orice. Te lupți să găsești un echilibru în viața tumultoasă și simți deseori că ai pierdut controlul. Uneori ți se pare că natura face parte din trecutul tău și te întrebi dacă va reveni în prezent. Visezi la mirosul de pământ și frunze, la senzația pe care o ai atunci când pui mâna pe stâncă sau pe trunchiul unui copac. Îți amintești de zilele lungi de vară petrecute altă dată numai pe creste și te întrebi când le vei revedea.
Apoi privești în ochii pruncului tău în timp ce vine spre tine, te îmbrățișează și te pupă. Savurezi diminețile de weekend, în care faceți clătite împreună și ascultați muzică. Te bucuri de fiecare cuvânt nou pe care îl pronunță, de fiecare idee care te miri de unde îi vine, de fiecare zi în care e sănătos și chiuie de fericire. Atunci simți că toată munca nu e în zadar, că împreună cu partenerul tău creșteți un copil fericit, fără nici o grijă, care ia fiecare zi la rând și o trăiește la maxim.
Și îți dai seama că ai putea să înveți și tu câte ceva de la el. Îți aduci aminte de cum e să ieși la o plimbare fără să ai un scop anume, fără să conteze dacă ajungi undeva sau nu. Scopul este plimbarea în sine. Îți aduci aminte de cum e să râzi de fericire din toată inima, să plângi ca și cum lumea s-ar sfârși atunci când te supără ceva, dar să poți să treci peste imediat ce te-ai descărcat. Îți amintești de faptul că timpul e o invenție a adulților și că se poate trăi fără să știi cât e ceasul. Poți să dormi atunci când îți este somn, să mănânci când îți e foame și în rest să te joci. Învățatul poate fi joacă și fiecare reușită un motiv de fericire.
Și apoi când revii cu gândul la natură, te întrebi dacă te vei mai bucura vreodată de ea ca înainte. Poate că își va fi pierdut din farmec acum că ai cunoscut frumosul și iubirea într-un fel nou și absolut. Sau poate că timpul petrecut departe unul de celălalt îi va da o strălucire nouă.
Oricum ar fi, dragă mamă, nu dispera. Va veni momentul când reîntâlnirea va avea loc. Atunci, te rog scrie-mi. Vreau să știu cum a decurs totul și ce sentimente te-au încercat.
Te îmbrățișez,
O altă mamă iubitoare de natură.
E ceva în sufletul meu care mă împinge să mă închid în mine, să mă uit mai mult în interior, fără a da în exterior. Poate că e sarcina aflată pe final, sau poate că resursele mele sunt direcționate spre Victor acum (și probabil că mult timp de-acum înainte). Cu toate astea aleg să ignor sentimentul ăsta și să scriu. Să scriu ca și cum aș citi doar eu rândurile astea, ca și cum mi-aș depăna gândurile într-un jurnal uitat apoi într-un sertar.
Încă puțin și face primul lui an, un an de când a venit în viețile noastre. Și cum e prea important momentul pentru noi, nu îl pot lăsa să treacă fără să îl marchez și aici, pe blog. Încerc deci să îmi iau timp pentru a mă gândi la ce a însemnat anul ăsta pentru mine și îmi iau misiunea de a nu reitera clișeele clasice, chiar dacă probabil sunt valabile majoritatea și în cazul meu.
Când am aflat că vom avea un copil nu ne-am pus nici o clipă problema că nu o să mai putem face ce vrem noi, că vom fi cumva legați și ne vom pierde libertatea. Nu. Mai degrabă vedem venirea unui copil în familia noastră ca pe o binecuvântare care ne împlinește și care ne va da posibilitatea să vedem alte și alte locuri, de dată asta împreună cu el.
De când mă ştiu am avut un stil de viaţă activ iar azi vreau să vă povestesc puţin despre ce înseamnă asta pentru mine şi sper eu să va împărtăşesc câteva reguli pe care le aplic şi care mă ajută. Aşa că în cazul în care va gândiţi să schimbaţi ceva în stilul vostru de viaţă, sau pur şi simplu sunteţi curioşi de al meu, nu schimbaţi canalul. Urmează să dau din casă.
