După ce vineri am explorat zona din tren, sâmbătă era hotărâți să o luăm la pas. De dimineață ne îmbarcăm în mașini și în scurt timp ajungem la intrarea în parcul național. De aici avem de parcurs 5 km pe un drum neasfaltat.
Pornim ușor, încercând să ne înarmăm cu răbdare. Imediat ce întrăm pe vale însă, suntem însoțiți de râul Bei în dreapta iar vegetația tot mai deasă ne înghite parcă. Ne dăm seama că am fi putut parcurge drumul ăsta și pe jos pentru că zona este deja superbă.
3km mai târziu ajungem la cascada La Văioaga, cascadă care ne impresionează nu atât în singularitatea ei, cât mai mult prin cadrul perfect pe care îl creează alături de pădurea în mijlocul căreia se află. Sunt unele zone în țara asta care au ceva al lor, ceva care le fac speciale iar atunci când ajung în mijlocul lor simt că plutește ceva în aer care îmi întră în suflet și îmi dă o stare de bine. Știți la ce mă refer? Ei bine, pe lista mea sunt locuri ca Lacul Bucura din Retezat, Valea Cernei sau Maramureșul. Și în timp ce absorb imprejurimile îmi dau seama că și parcul ăsta e pe lista scurtă.
Când în final ne facem curaj să plecăm mai departe, decidem să o luăm la pas. Nu are rost să ne mai zguduim în cei 2km rămași, când putem să mirosim pădurea în schimb.
Ajunși la campingul Valea Beiului, îi invidiez fără să vreau pe cei care au dormit aici. Noi ne continuăm însă drumul și intrăm pe traseul spre Ochiul Bei. Traseul este un drum destul de lat, ideal pentru călătoriile cu cei mici. Noi îl parcurgem într-un timp mai mare decât o oră, cât era estimat, probabil pentru că ne tot fură peisajul.
Ajunși la lac, ceea ce mă surprinde este atmosfera mistică ce se creează în jurul lui. Culoarea turcoaz, lumina care cade doar pe el în timp ce e înconjurat de aceeași pădure deasă, totul creează un cadru perfect pentru povești cu zâne. Dintre toate locurile văzute în parc, lacul îmi rămâne cel mai adânc întipărit în memorie. Mai târziu ajungem și la cascada Beușnita dar nu reușește să îl surclaseze.
În a doua parte a zilei facem cale întoarsă pe traseul pe care am venit, nu fără a face o oprire la păstrăvăria din drum, unde încercăm mâncarea casei.
Seara întrăm și în tunelele ce se află în drumul nostru, la intrarea în parc iar apoi ne întoarcem în satul Potoc, obosiți și îmbătați de mirosul naturii totodată.
