Planificasem în urmă cu o lună revederea cu Bucegii. Planul era așa: vineri după muncă plecăm spre Brașov, sâmbătă mergem în tură în timp ce băieții rămân cu părinții mei iar duminică revenim în Cluj. Obositor? Foarte. Mai ales în contextul în care ieșeam dintr-o săptămână de lucru de acasă cu băieții. Și desigur că am putut să plecăm pe la 18:30 abia, deci ce să zic. Sâmbătă la 5 dimineață, când ne-am trezit, eram fresh.
Dacă în ziua anterioară avuseserăm parte de munte, dar nu chiar cum am fi vrut, duminica avea să compenseze. Fiind singura zi liberă a mamei din săptămână, urma să mergem împreună cu părinții mei spre cabana Mălăiești.
Ne trezim constant visând la Bucegi. Am visat la Bucegi când eram în maşină în drum spre Deltă, am visat la ei şi după, gândindu-ne ce trasee mai vrem să facem pe acolo. Ne amintim mereu cu drag de tura de acum 2 ani când am parcurs pentru prima oară o vale de abrupt împreună. Şi acum dacă mă gândesc la ea, îmi vin în minte foarte multe detalii de atunci. Ca şi cum ar fi fost ieri.
Dimineaţa ne găseşte în Braşov, pregătindu-ne de plecare. E deja trecut de 6:30 şi suntem în întârziere. Pornim în cele din urmă spre Bran unde ni se vor intersecta drumurile. Fiecare vine din altă parte: Răzvan din Predeal, Ştef şi Adriana au pornit pe la 2 din Cluj, iar John, Yasmine şi Claire, americanii veniţi să vadă România, sunt aici de ieri. Suntem deci 7 oameni entuziasmaţi, pe jumătate adormiţi încă, gata să se bucure de frumuseţile Bucegilor. Planul zilei de azi: urcare pe Valea Gaura.
