Saptamana trecuta, impreuna cu Rares cautam o destinatie noua, cu altitudini peste 2000 de metri. Cu toate ca noi vroiam sa mergem pe o singura zi si e destul de departe de Cluj, am ales totusi Parangul. La Parang ma gandeam de ceva timp, dar nu speram sa mai ajung anul asta.
Asa ca sambata dimineata, la ora 5 ne-am imbarcat si am decolat in directia Petrosani. Dupa ce am ajuns in statiunea de schi, ne-am echipat si ... la drum! Planul era sa ajungem pana pe cel mai inalt punct, Varful Parangul Mare - 2 519m, urmand sa ne intoarcem pe acelasi traseu.
Nu dupa mult timp de la plecare, un prim catel s-a hotarat sa ne insoteasca, ca mai tarziu sa vina si al doilea. La inceput ma deranjau pentru ca se tot invarteau printre picioarele noastre, dar in curand am ajuns sa ma obisnuiesc cu ideea.
Pentru ca urcaseram cu masina destul de sus, peisajele nu s-au lasat asteptate prea mult.
Daca Parangul Mic l-am ocolit pe curba de nivel, pe Carja l-am abordat pieptis. A urmat Gemanarea, in final ajungand si pe Parangul Mare.
Asta nu fara pauze de mancat, de poze si de ... jucat :)
Vremea a fost ... complexa. Vorba lui Rares: 4 anotimpuri intr-o zi. Am avut parte de vant, rafale de ploaie, lapovita si ... ceva ce semana cu fulgi de zapada, dar erau inghetati. In partea a doua a zilei a aparut si soarele ... semn ca nu ne-a uitat.
Nu stiu cum, probabil ca numai oamenii care merg pe munte inteleg asta, dar fiecare munte are ceva special, doar al lui. Nu, nu sunt toti la fel :) Fiecare are acea trasatura pe care o gasesti doar acolo si care reprezinta motivul sa te reintorci. In Parang mi-a atras atentia aspectul stancos din unele zone si faptul ca am mers doar prin gol alpin.
In final a fost o zi reusita, in care ne-am umplut sufletele de bucurie...
