Experienta mea pe munte se rezuma la anotimpurile mai blande, asa ca atunci cand colegul meu de munca, Dan, s-a oferit sa ma ia cu el iarna, nu am ezitat. Dupa o saptamana intreaga in care amandoi am negociat cu diferite persoane, vineri eram el, prietena lui ( So ), Tash ( labradorul lor) si subsemnata. Nu stiu ceilalti ce pierd ... asa ca, la drum!
Planul era sa plecam sambata dimineata din Cluj spre Alpina Blazna, de unde urma sa incepem ascensiunea. Noaptea urma sa o petrecem la refugiul Curatel , iar a doua zi sa facem cale intoarsa. Dupa Christmas party-ul de vineri, am reusit sa iesim din Cluj abia in jurul orei 9. Inainte sa plece spre mine, ma suna Dan si imi spune: "sa nu uiti de ochelari". Eu: "ce ochelari, ca n-am". "Cuuum sa n-ai ochelari? nu se poate iarna fara ochelari .. dar si vara ... cum sa n-ai? bine .. iti aduc o pereche de la mine". :-) Vremea era superba si muntele .. parca ma chema de undeva de departe.
Pe masura ce ne apropiam de Alpina Blazna, zapada incepea sa se arate ...desi sfios. In timp ce parcurgeam serpentinele ne bucuram ca nu a fost nevoie de lanturi. In final, scam si de ultima curba, zarim cabana si ... se opreste masina. Asa ca inainte cu vreo 100 de metri ne-am dat jos si am pus lanturile :-) Mare dreptate a avut Murphy ... In jurul orei 12 eram gata de plecare pe traseu. Bineinteles ca si betele imi lipseau din echipament, asa ca Dan s-a sacrificat din nou si mi-a imprumutat unul de-al lui.
Incepem ascensiunea cu un elan tineresc pe o vreme superba. Tash se exterioriza mai tare decat noi, taraindu-se si tavalindu-se prin zapada. Bucuria era pe fetele tututor, mai ales ca dupa putin timp a inceput sa ni se arate un peisaj de iarna superb. Incet incet ne apropiem de creasta, naivi inca si fara sa banuim ce urmeaza. Ne intalnim cu Luci Moisuc si sotia lui care au incercat sa mearga spre creasta dar au renuntat din cauza vantului si faceau cale intoarsa. Oricum nu aveau cine stie ce obiectiv, in afara sa se bucure de zi.
In curand iesim si noi in creasta si incepem sa simtim vantul ... nu, nu incepem, ci il simtim deodata. Viscolul era la el acasa. Inaintam hotarati si ne bucuram in continuare de peisaj. Lasam in urma Varful Cobasel si ne indreptam spre Varful Rosu. Viscolul se inteteste si pe creasta nu prea avem unde sa ne adapostim. Insa dam de un bolovan in "umbra" caruia stam sa mancam. Continuam traseul, trecem si de Varful Rosu si ne apropiem cu pasi repezi de Ineut.
Este trecut de ora 16 asa ca soarele incepe sa apuna. Peisajul este de nedescris.
Lipsa soarelui il pune pe Dan pe ganduri si propune sa ne intoarcem. Insa atat eu cat si So ne simtim bine, nu suntem inca obosite si credem ca avem energie sa continuam. Asa ca inaintam in continuare inca o jumatate de ora dupa care Dan analizeaza din nou situatia. Mai avem de ocolit Ineutul, si apoi de parcurs o sa care pare sa necesite coltari (pentru mine ar fi prima oara cand as merge pe coltari, si ar trebui sa o fac noaptea), toate astea cu batut de zapada. Desi suntem cam la jumatatea distantei, drumul inapoi este mai scurt si mai sigur, asa ca decidem sa ne intoarcem. Uneori pierdem urmele facute de putin timp de noi, dar in mare reusim sa le gasim si ajungem inapoi fara surprize. Dupa ce coboram de pe creasta, vantul se potoleste, iar noaptea pare sa accentueze linistea ... iar stelele completeaza peisajul.
Ajunsi la masina, decidem sa ne intoarcem catre Cluj, nu fara sa imi promit ca voi merge mai mult iarna. Peisajele sunt complet diferite, si desi parcursesem locurile inainte, imi pareau la prima vedere. Plus ca nu am apucat sa incerc coltarii :)
