Suntem pe creasta Munților Rodnei când eu și Rareș dezbatem frecvența ideală de mers pe munte. Îi zic inițial că parcă totuși nu aș mai merge chiar atât de des ca înainte să avem copii, parcă aș fi ok să merg câteva weekenduri într-o vară. Unul pe lună poate? El îmi zice că i se pare puțin. Începem apoi să ne gândim ce munți ne-ar plăcea să vedem vara: Rodnei în iunie, apoi Retezat, Făgăraș, ideal și Bucegi, Crai. Da, avem nevoie de mai multe weekenduri într-o vară.
În fiecare an rododentronii ating apogeul în jurul zilei mele de naștere. Și în fiecare an îmi doresc atât de mult să îi văd. De fapt, până anul trecut nici nu mi-am pus problema să NU îi văd. Dar dacă anul trecut am sărit și Retezatul (sufletului meu, după care tânjesc tare acum), anul ăsta ne-am propus să vedem munții pe care îi iubim cel mai mult. Și am început cu Rodnei, răspunzând cu da la invitația lui Simi.
De când mă ştiu mi-a displăcut importanţa care se dă nopţii ce marchează trecerea dintre ani. În fiecare an inevitabil, încă de pe la sfârşit de noiembrie încep să fiu întrebată: ce faci de rev? De parcă trebuie neapărat să faci ceva şi mai mult decât atât, să planifici cu o lună înainte. De parcă statul acasă, cu o ciocolată caldă în mână şi cu timp pentru tine în care să te gândeşti la ce a fost şi la ce urmează nu e o opţiune. Nu, trebuie neapărat să mergi undeva.
Sunt momente când mi-e dor de munte. Uneori mi-e dor de mişcarea şi aerul curat pe care le aduce, alteori de întâlnirea cu ceilalţi şi de pasiunea împărtăşită. Însă el mai are o latură de care mi se face dor uneori. E acel munte în mijlocul căruia mă regăsesc, care îmi oferă prilej de introspecţie şi meditaţie. Şi de muntele ăsta îmi era dor săptămâna trecută.
Încă din iarnă le-am promis colegilor de muncă o tură pe munte în iunie, la rhododendroni. Deși suna ca o amenințare, speranța mea era să vadă muntele în toată splendoarea lui, într-o perioadă în care e și mai frumos decât de obicei și să se îndrăgostească iremediabil. Cu două săptămâni în urmă trimit o invitație oficială tuturor colegilor de proiect.
Experienta mea pe munte se rezuma la anotimpurile mai blande, asa ca atunci cand colegul meu de munca, Dan, s-a oferit sa ma ia cu el iarna, nu am ezitat. Dupa o saptamana intreaga in care amandoi am negociat cu diferite persoane, vineri eram el, prietena lui ( So ), Tash ( labradorul lor) si subsemnata. Nu stiu ceilalti ce pierd ... asa ca, la drum!
Pe la inceputul lunii ( cred ) Adi Hogiu ia legatura cu Rares pentru a-i propune sa isi faca o echipa care sa plece din Pasul Rotunda catre Pasul Setref. Intre ele ... da ... e toata creasta Rodnei :) Ideea era ca in acelasi timp sa plece o echipa din sens opus, si sa ne intalnim la mijloc pentru a face schimb de cheile de la masina.
