Tura anuntata de Adi in Hasmas in urma cu vreo 3 saptamani i-a atras atentia lui Rares inca de atunci. Am amanat decizia de a merge sau nu pana in ultima clipa pentru ca prognozele meteo se tot schimbau, insa in final s-au imbunatatit.
Asa ca sambata dimineata in jurul orei 9, iata-ne plecand din Cluj, impreuna cu Aida Pop, catre prima destinatie a zilei, Lacul Rosu. Cei din Bistrita nu puteau porni decat in jurul amiezei, asa ca noi am hotarat sa facem o tura scurta pana pe Vf. Suhardul Mic, pentru a admira lacul de sus.
In jurul orei 13 pornim spre primul obiectiv al zilei. Traseul incepe cu o urcare abrupta prin padure, continua printr-o poiana, dupa care incepe ultima urcare in zona stancoasa. Dupa aproximativ o ora ajungem sus, de unde admiram privelistea in voie. Timp avem suficient.
vedere spre Lacul Rosu
Coboram apoi la masina, de unde plecam spre localitatea Balan, punctul de intalnire cu bistritenii.
Ajunsi in Balan, gasim traseul marcat cu triunghi rosu, traseu ce urca catre Piatra Singuratica, locul unde urmeaza sa innoptam. Insa baietii ne spun ca ei vor sa urcam pe banda albastra, asa ca pornim spre centrul localitatii Balan. Nu dupa mult timp ne intalnim cu ceilalti si pornim spre cabana.
Urcam 8 minute, cand dam pe traseu de Alina, intinsa pe jos si tremurand. O parte din grup plecase inainte si ea a ramas in urma si i s-a facut rau. Se pare ca a luat prea multe pastile pentru raul de masina. Baietii hotarasc sa ramana in urma pentru a astepta salvarea, iar noi, fetele continuam spre cabana.
Urcarea este destul de abrupta insa din cand in cand padurea ne lasa sa admiram privelistea catre vale, ceea ce ne da energie. Catre final soarele coboara si cu razele lui ii ofera padurii un aspect feeric ... . Ajunse sus, il sun pe Rares care ma anunta ca in 20 de minute ajung si ei. Desi au plecat mai tarziu, ritmul a miscorat diferenta de timp.
Dupa ce ne imbatam de culorile apusului, luam masa cu totii si ne punem la somn.
cabana piatra singuratica
Cum Rares e hotarat ca anul asta sa vedem rasariturile atunci cand suntem pe munte, duminica ne trezim in jurul orei 6 cu intentia de a urca pe Piatra Singuratica. Cu toate ca ma trezesc cu o durere de burta, urc si eu sus impreuna cu baietii. Insa ajunsi acolo, surpriza: in spate mai e un perete stancos care nu ne lasa nici o sansa sa vedem ceva. Primele raze ale soarelui le zarim pe o pajiste, undeva in departare. Radem de intamplare si coboram inapoi la cabana.
Planul pentru astazi este sa mergem pe Vf. Hasmasul Mare si apoi sa facem cale intoarsa catre masina. Durerea de burta se agraveaza si iau in calcul sa nu mai urc pe varf. Insa un ceai cald ajuta, si nu dupa mult timp ma simt mai bine. Cum traseul urmeaza sa fie scurt, decid sa merg si eu.
Plecam spre varf la ora 9, si dupa 1h jumate ajungem. Urcarea nu e grea si ne ofera peisaje de jur imprejur. Facem multe poze si ne bucuram de fiecare moment. Primavara nu a prins puteri inca, asa ca gasim zapada. Nici copacii nu au inverzit, se vede treaba ca mai dureaza cateva saptamani.
"Catre Tine, cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii mei."
Pe varf ne luam masa de pranz si incercam sa identificam ce se vede in zare. Recunoastem Ceahlaul, Vf. Suhardul Mic si mai aproape Poiana Alba. Facem poza de grup si pornim inapoi.
Urmeaza o coborare de care ne bucuram din plin si apoi drumul spre casa.
Hasmasul m-a surprins placut. Desi nu foarte inalt, l-am simtit inalt, poate din cauza combinatiei de padure de brad cu stanca. A fost un weekend plin, in care am descoperit o noua zona frumoasa a tarii noastre.
