Valea Cernei este clar unul dintre cele mai frumoase locuri din tara asta. Si asta e mare lucru pentru o tara care are atat de multe locuri frumoase.
Fiind destul de departe de Cluj, aveam nevoie de macar o zi libera sa ajungem pana acolo. Am fi vrut sa mergem anul trecut, insa vremea rea nu ne-a lasat. Anul asta insa, prognoza era incurajatoare si nimic nu ne putea opri.
Fara sa ne grabim, vineri ne facem bagajele, cumparaturile si in jurul orei 12 parasim orasul. Nu stim ca defileul Jiului are tot asfaltul spart, sau ca daca mergem pe acolo trebuie sa strabatem si toata valea Cernei, cu alte cuvinte luam o serie de decizii nefericite care ne 'ajuta' sa ajungem la destinatie 7 ore mai tarziu. Dar ce destinatie ! Verdele crud, aerul curat, muntii care parca vin peste tine nu ma lasa sa ma opresc din exclamatii. Ne intalnim intamplator cu un amic de-al lui Rares din C.A.R, Stelica care e venit impreuna cu logodnica lui. Ei ne spun ca au campat in livada unei femei, departe de galagia campingului clasic. Hotaram sa le urmam exemplul, gasim locul si ne instalam repede.
in livada
Seara se incheie cu o vizita in statiune. Sunt surprinsa sa vad ca sunt cladiri vechi, neintretinute, multe chiar parasite. Noroc cu muntii care compenseaza pentru orice.
A doua zi, planuiam sa parcurgem traseul promis de Rares de-acasa ( pentru ca el a mai fost ), traseu ce ne ducea catre crovurile din Mehedinti, pe care el il parcursese impreuna cu Stef si Adriana in vreo 12 ore. Insa ploaia ne face sa ne schimbam planurile. Ne trezim tarziu si incepem cu un joc de carti impreuna cu Stelica si Cristina, in asteptarea soarelui. Dar nu se schimba nimic si hotaram sa ne indreptam spre Dunare.
Dupa nici o ora ajungem la Cazanele Dunarii. Zona este superba si din nou ma ia prin surprindere. Sigur ca am auzit povestindu-se cat de frumos e, dar parca nu ma asteptam sa fie chiar asa. Parcurgem un traseu de nici o ora, care ne urca pe un varf de unde avem vedere catre Dunare in sus. Ne bucuram de peisaj si facem multe multe poze.
Apoi ne indreptam catre masina si pornim in cautarea unui restaurant, desigur nu inainte sa oprim la statuia lui Decebal ( preferata lui Rares ) pentru o noua sesiune de poze. Gasim si restaurantul, cu vedere catre Dunare, unde ne bucuram atat de peste cat si de priveliste.
Satui de mancare, insa nu si de miscare, plecam inapoi spre statiune, unde ne hotaram sa urcam pana la Crucea Alba. Seara este aproape asa ca urcam in ritm alert. Ajungem sus imediat si admiram valea peste care se lasa noaptea. Ne intoarcem apoi la corturi si incheiem ziua.
Duminica este ziua in care trebuie sa ne si intoarcem in Cluj. Dimineata vedem soarele, desi inca timid. Stim ca vremea se anunta superba si hotaram sa parcurgem traseul care ne duce pe la mult asteptatele crovuri din Mehedinti.
Dupa un mic dejun copios, pornim spre Hotel Dumbrava, punctul de plecare al traseului nostru. De aici urcam prin cheile Tasnei pana la Moara Dracului. Luam apoi o pauza in poiana imediat de dupa, unde ne bucuram de zi. Nu stam mult insa, pentru ca stim ca avem de parcurs un traseu lung. Asa ca ne continuam drumul catre stanga, urmand sa ajungem incet incet intr-o padure deasa, unde facem o urcare luuuuunga. De sus vedem in departare si Dunarea. Continuam apoi pe curba de nivel si incet incet ajungem pe Vf. Pietrele Albe, de unde putem admira crovurile in voie. Plecam apoi inspre ele, urmand sa le parcurgem pe rand. Ca niste caldari uriase, au pereti de stanca iar pe fund pajiste. Peisajele sunt si mai infrumusetate de prezenta catorva copaci razleti si a unor cai.
prin padure, imediat dupa cheile Tasnei
in drum spre Vf. Pietrele Albe
intr-unul din crovuri
Dupa-amiaza ajungem in punctul in care urmeaza sa parasim crovurile si sa coboram prin cheile Tamnei inapoi spre vale.
Ajunsi jos, suntem la 8km de masina. O luam la pas si intre timp eu sper ca cineva se va indura de noi si ne va lua cu masina. Rares nu e la fel de optimist. Desi la inceput mai rar, cu timpul exclam tot mai des: "oameni rai!". Perspectiva unei 'plimbari' de peste o ora pe asfalt ma cam inspaimanta. Cand aproape renunt, cineva se indura de noi. Iu huuu ! Ajungem in putin timp inapoi la masina si pornim catre locul de campare, unde strangem cortul si salutam lumea. Urmeaza lungul drum spre casa, de data asta prin Otelul Rosu.
Scurtul timp petrecut pe Valea Cernei nu a fost suficient, asa ca planuiesc sa revin. A fost un weekend plin :)
