Cheile Râmețului prin apă și prin aer

De ceva timp ne bate gândul să participăm într-o duminică la slujbă la mănăstirea Râmeț. Cum vrem și o tură mai lejeră, pare o ocazie perfectă să îmbinam slujba de duminică cu o scurtă drumeție în chei.

Plecăm din Cluj în jurul orei 8 iar pe la 9 jumate intrăm în curtea mănăstirii. Pe măsură ce îi descoperim aleile, rămân impresionată de curățenia impecabilă și de cât de bine este valorificat fiecare colțisor. Participăm la slujba în aer liber alături de alte câteva zeci de persoane și ne bucurăm de acel ceva special care se simte în aer.

Imediat după, ne îndreptăm spre Cabana Râmeț unde ne echipam de tură. Rareș a mai fost și m-a avertizat că o să am nevoie de

sandale și pantaloni scurți

. Deși e destul de răcoare afară, le pun și pe ele în rucsac.

Pornim pe un drum de țară și pe măsură ce ne apropiem de chei răbdarea pare să se evapore treptat. După trecerea printr-o poiană unde spre surprinderea mea e și lume care a campat aici, intrăm în sfârșit în chei. Iubesc izvoarele, apa cristalină pe pietre .. iar aici sunt în mijlocul ei. Cu toate astea încercam să nu ne udam pentru ca e destul de răcoare. O bună parte din traseu reușim să evităm contactul cu apa, fie pe stâncă, fie pe treptele special amenajate.

Însă cum norocul cum nu ține la nesfârșit, în cele din urmă ajungem la prima porțiune a traseului unde sunt nevoită să trec la planul b: sandalele și pantalonii scurți. Rareș nu și-a urmat propriul sfat și e nevoit să se descalțe și să traverseze desculț. În mărinimia-mi, mă ofer să îi duc papucii. Până aproape de final, pare a fi o idee bună. Însă numai până pe final, când reușesc să mă dezechilibrez și să îi înec papucii într-un mare stil. Râdem de situație și decide să îi învețe să înoate: se încalță cu ei și continuă așa.

Ajungem în satul Cheia la amiază, unde ne bucurăm de vremea perfectă. Timpul pare să stea în loc și noi tot amânăm plecarea. Liniștea ne cheamă la somn și acceptăm invitația. După, parcă altfel se vede lumea.

În cele din urmă reușim să ne urnim din loc și pornim înapoi, însă de data asta nu prin chei, ci pe Brâna Caprelor. Ne întoarcem câteva minute pe traseul pe care am venit, după care cotim stânga și intrăm pe o zonă cu pietriș. Însă pierdem imediat traseul și urcăm prea mult. Ne dăm seama și decidem să ne intoarcem ( noroc cu Rareș care e vocea rațiunii, că eu am tot felu' de idei aventuroase ). Nu după mult timp găsim brâna și continuăm, de data asta deasupra cheilor. Sunt surprinsă plăcut de traseu, pentru că are și zone expuse sau tehnice.

Perspectiva asupra cheilor e una de zile mari. Lumina apusului amplifică totul. Trăim acel moment unic când nu îți dorești nimic mai mult decât să fii atunci și acolo, când știi că ăla e un moment în viața ta pe care l-ai trăit cu adevărat. Așa că îl adaug și pe el în sertarul cu amintiri :)