ştelică în aventură pe piatra secuiului

Ştelică exploratorul, proaspăt căsătorit, se pregăteşte să plece în aventură.

Unde?

Oriunde, numai să meargă undeva unde să poată respira aer curat. Propune Piatra Secuiului pentru că este o varianta accesibilă clujenilor.

Ce face?

Da sfoară în ţară şi anunţă că orice ar fi el merge, însă dacă ar mai vrea cineva, e binevenit.

Cu cine?

Răspund chemării: Rareş, Alexandra şi Marius, toţi 3 membri CAR.

Dar vremea?

E drept că a plouat toată săptămâna însă sâmbătă la 12 fix iese soarele şi până seara tot aşa o ţine. Nici urmă de strop de ploaie.

Sâmbătă dimineaţă ( de fapt mai degrabă spre amiază ) echipa iese din Cluj şi se îndreaptă către satul Rîmetea. Cu zâmbetele pe faţă şi poveşti care se învârt în jurul pasiunii comune a tuturor, muntele, timpul zboară şi imediat ajung la destinaţie. Aici, Ştelică propune ca urcarea să o facă pe un grohotiş din partea dreapta a pietrei, care te scoate sub "Peştera Studenţilor" iar de acolo tot în sus către vârf. Rareş oferă însă un traseu alternativ, mai spectaculos spune el. "Sună bine", îşi spune şi acceptă propunerea. Are să afle mai târziu ce greşeală face.

pe aici in sus

Aşadar pornesc spre stânga conform noului plan şi după ~25min părăsesc poteca marcată şi se îndreaptă către un jgheab anume despre care ştie Rareş că îţi permite să urci până sus. Vremea superbă şi voia bună îl fac să nu pună prea multe întrebări. Nici măcar când încearcă să urce destul de vertical nu se gândeşte că situaţia s-ar putea înrăutăţi. Abia când ajung cu toţii la baza unei lame stâncoase şi Rareş anunţă că traseul este

ea, realizează că n-o să fie uşor.

"Cum? Pe-aici în sus? Nu ... frica este cel mai bun prieten al meu şi ea îmi spune să n-o iau pe acolo."

creasta pe care am urcat

Încearcă să găsească o soluţie alternativă prin stânga stâncii, timp în care ceilalţi 3 încep urcarea. Îşi da seama că nu e o variantă şi se întoarce la baza stâncii. În final decide să o ia prin dreapta ei şi reuşeşte să găsească un culoar care îl va conduce până la finalul crestei. Acolo îi aşteaptă pe ceilalţi. Între timp îl iau gândurile negre şi începe să încropească o listă de ameninţări la adresa lui Rareş. Ajunge la concluzia că cel mai simplu e să îl trimită cu un ochi vânat acasă. Asta îl face să schiţeze un zâmbet şi să uite de supărare.

Stelica fericit

După regrupare cei 4 continuă ascensiunea. Iarbă, piatră, încă o bucată de creastă dar mult mai abordabilă şi gata! au ajuns sus. De aici totul va fi simplu ... Se poate relaxa. În drum spre punctul cel mai înalt al pietrei, întâlneşte o prietenă despre care ştia că va fi acolo. Era venită cu alţi 2 prieteni nemţi, cărora vroia să le arate zona. Se bucură că o întâlneşte şi continuă împreună drumul spre vârf.

ploaia care ne-a ocolit

Aici, pauza de masă mult aşteptată. Bine pregătit, constată că ceilalţi nu au mâncare de fapt şi le oferă un sandviş de-al lui. Nu de alta, dar chiar are suficiente. Ce înseamnă să ai soţie acasă ... Se bucură de soare, de privelişte şi de zi în general. De când aştepta momentul ăsta.

De aici, urmează coborârea. Pe unde? Ştie Rareş un traseu. Oh, nu... nu din nou. Oare ce surprize îi mai aşteaptă de data asta? Pornesc hotărâţi pe traseul marcat ce duce spre Colţeşti. Încă de la plecare, Ştelică a observat că în iarbă sunt bureţi. Aşa că şi-a scos frumuşel o pungă şi a început vânătoarea. Mergând pe lângă potecă, câte unul-doi tot mai găsea din când în când.

Pe traseul marcat nu stau prea mult. Virează dreapta, părăsesc poteca şi pe curbă de nivel se îndreaptă înapoi spre sat. Un pic de boschetareala şi ajung deasupra unei zone de grohotiş. Aici ... ca pe skiuri, tot în jos. O adevărată distracţie. Când ajung în dreptul "Pesterei Studenţilor", continuă din nou pe curbă de nivel până la ea.

O dată ajunşi, se bucură de frumosul cadru pe care peştera îl crează asupra satului Rîmetea. Înăuntru, porumbeii par să îl certe pe Ştelică. Cu ceva o fi greşit el, că prea supăraţi sunt.

Pe măsură ce continuă coborârea, soarele coboară tot mai mult. Apusul creează o nouă perspectiva asupra văii. Era frumoasă şi înainte, dar parcă acum e şi mai şi! În drumul lor, se întâlnesc cu un cioban care îi avertieaza că în faţă sunt câinii de la stână. Ar fi mai bine să continue pe un drum mai de jos. Văzând că are cu cine sta de poveşti, ciobanul îi roagă pe călători să îi facă nişte poze. Nu oricum, ci cu oile neapărat. În final, le spune adresa la care să le trimită: Str. Sub Piatră nr.79, destinatar: Ratz Mihai :) Pozele par a fi foarte importante pentru el, aşa că repetă de mai multe ori informaţia.

În jurul orei 19:00 ajung înapoi la maşină şi se îndreaptă spre ... spre nucii de pe marginea drumului ce duce către Colţeşti. Abia după ce scutură vreo 2 copaci şi unii dintre ei se înverzesc pe mâini ca nişte copii mici şi răi, sunt gata să plece spre casă. Nu chiar direct spre casă totuşi, pentru că înainte opresc pentru o masă copioasă.

A fost o zi palpitantă pentru Ştelică, o zi în care alături de ceilalţi s-a bucurat de natură şi de un apus ce pentru o clipă a oprit timpul în loc.