La începutul săptămânii vremea se anunţa foarte rea. Ne doream să mergem şi erau puţine lucruri care ne puteau face să dăm înapoi, însă tunetele şi fulgerele erau câteva dintre ele. Spre finalul săptămânii ni se arăta o zi de sâmbătă fără ploaie. A fost suficient. Am decis să mergem.
Ajungem în Pasul Pângăraţi seara, la diferenţe de timp mici faţă de ceilalţi. Plouă mocăneşte aşa că decidem să punem corturile lângă maşini, aproape de şosea. Scăpată de mrejele civilizaţiei dorm neîntoarsă în prima noapte petrecută în cort anul ăsta, cu sunetul picăturilor de ploaie căzând pe cort.
A doua zi, mă trezesc şi deschid nerăbdătoare uşa cortului. Vremea, aşa şi-aşa. Dar promite. Strângem corturile şi plecăm spre Bicazu Ardelean. Aici cotim stânga pe un drum de pe care vom porni pe traseul nostru.
Ne aranjăm rucsacii şi suntem gata de plecare. Planul este să lăsăm corturile la baza Pietrei Ciucanilor şi să continuăm cu rucsaci mici spre Vârful Higheş (1502m), vârf ce aparţine Munţilor Hăşmaş.
Pornim pe un drum forestier pe care îl părăsim la scurt timp. Tura a fost intitulată de către Titus "Din nou prin grădina botanică". Pentru noi avea să fie prima oară în grădină. Recunosc că nu am luat titlul chiar ad literam şi nu bănuiam ce urmează. Imediat ce ieşim de pe drum şi o luăm pe dealuri, florile încep să-şi facă apariţia. Prima oară pe un câmp plin în stânga noastră. Apoi direct în calea noastră. Înaintăm în şir indian, încercând să lăsăm urme cât mai puţine. Fotografii sunt în culmea fericirii. Pentru mine apogeul este când întâlnim un nou tip de flori despre care aflu că sunt hidrofile. Mici, cu tulpini subţiri şi lungi, încep parcă să danseze la fiecare bătaie de vânt. E un adevărat spectacol.
Nu după mult timp ajungem la locul de campare. Instalăm corturile şi constatăm că e ora amiezei. Luăm masa şi apoi ne pregătim de plecare. Deasupra noastră tronează Higheşul. Vârful nu este departe şi timp avem suficient aşa că decidem să lungim traseul, mergând pe ocolite spre el.
Altădată aş fi avut poate nevoie de un traseu mai lung, mai provocator. Azi însă nu. Azi tura asta pare a fi exact ce am nevoie. De curând am învăţat că nu trebuie ca fiecare tură să fie într-un ritm alert. Sigur că turele grele sunt extrem de frumoase şi creează o grămadă de amintiri, dar uneori e în regulă să încetineşti. De data asta păşim agale pe o cărare marcată acum cu bandă albastră.
Poveştile curg neîncetat şi în curând ajungem pe vârf. Aici stăm o vreme pentru a admira peisajul. În urma noastră se află un plafon de nori negri ce par ameninţători. Deocamdată însă sunt în depărtare şi înfrumuseţează totul. În final, facem poza de vârf şi pornim spre corturi.
Înapoi alegem drumul cel mai scurt şi pe la ora 16:00 suntem deja înapoi. O dată ajunşi, ai zice că ne putem relaxa în voie. Dar nu avem stare. Lângă noi se află Piatra Ciucanilor pe care mai devreme Alin a încercat să o caţere. Şi a reuşit. Acum e rândul nostru să încercăm. De curând ne-am apucat de căţărat şi ne place atât de mult (plănuiesc să vă povestesc despre asta într-o postare dedicată). Primul care încearcă este Rareş. Reuşeşte să urce destul de uşor. Urcă de câteva ori iar apoi vine rândul meu. Eu am nevoie de vreo 3-4 încercări şi un genunchi zdrelit ca să ajung sus. Dar mă bucur când o fac. Urcă pe rând şi Lusu, Titus, Cristi şi Alin din nou. E ca un joc de oameni mari în care fiecare vrea să afle: el poate?
Seara luăm împreună cina şi ne jucăm un joc cu poveşti, pe care îl ştim de la Eva, dintr-o tură mai veche. E abia puţin înainte de ora 21, însă mă simt obosită. Decid să merg la somn. Nu ţin minte ultima oară când am adormit aşa de devreme, dar aveam nevoie de asta. Cred că am ceva restanţe pe care în sfârşit am ocazia să le recuperez.
A doua zi vremea este din nou mohorâtă. Titus avea în plan pentru noi un alt traseu în zonă, însă hotărâm să îl lăsăm pentru data viitoare. Coborâm direct spre maşini şi încheiem tura cu o masă pe marginea Lacului Roşu.
Se încheie astfel tura cu cele mai multe feluri de flori pe care le-am văzut şi cu prima noapte dormită în cort anul asta. Am revăzut oameni şi am cunoscut alţii noi, am ignorat vremea şi am găsit un munte care ne aştepta cu braţele deschise.
