Este 8 dimineaţă iar noi tocmai am trecut de barajul Oaşa. Ne îndreptăm către Transalpina, de unde vom porni către munţii Parâng. Înainte însă nu ne putem abţine să nu oprim pentru a savura lacul în lumina dimineţii.
"Parcă e dintr-o poveste...",
afirm eu.
"Păi începe o poveste"
, îmi răspunde Adriana.
Da, şi ce dor îmi era de o poveste din mijlocul muntelui.
Călin, Adi şi Ilinca ne aşteaptă deja în Pasul Urdele, unde au campat peste noapte. O oră mai târziu ajungem şi noi şi întregim grupul.
acasă la măgăruşi
După un mic dejun rapid ne pregătim bagajele şi în sfârşit suntem gata de plecare. Rucsacul meu nu e cel mai uşor şi mă întreb când o să învăţ să fiu eficientă atunci când împachetez.
Pornim în tură cu elan, bucuroşi să fim aici şi să ne revedem. Poveştile au început să curgă încă de când ne-am întâlnit, iar acum continuăm să ne punem la curent cu ce au mai făcut ceilalţi de când nu ne-am mai văzut. Şi cum au trecut luni bune, avem ceva de recuperat.
Parcurgem o parte bună din creastă când realizez că e trecut de ora 13. Nu ştiu exact când a trecut timpul, dar mi-e foame. Oprim pentru a ne umple rezervele. Deşi nu ne grăbim, cred că mergem într-un ritm cel puţin constant.
Atunci când a lansat invitaţia pentru tură, Rareş s-a referit la ea ca fiind una lejeră. În urma atenţionărilor primite, s-a corectat şi a dat cifre concrete. Consecinţa a fost că unii au renunţat. Şi cred că e mai bine aşa, pentru că atunci când nu ai nici un termen de comparaţie pentru o tură de genul ăsta, când ai mai făcut doar ture de o zi cu ruscac uşor, cel mai probabil că nu eşti pregătit. Nu pentru că e extrem de greu, ci pentru că ai nevoie de anduranţă care se construieşte în timp.
După-amiază cerul începe să se înnegrească. Ne ameninţă o ploaie. Noi însă nu ne speriem. Oricum nu e ca şi cum am avea ce face în privinţa asta. Când începe să picure ne luăm pelerinele sau hainele impermeabile şi continuăm neperturbati. Ajunşi înainte de ascensiunea finală pe Vf. Parângul Mare, o parte din noi decidem să nu mai urcăm azi. Aici este punctul din care vom coborî spre Lacul Zănoaga Stânei, unde plănuim să campăm. Şi cum mâine vom urca înapoi pe acelaşi traseu, unii lăsăm pe mâine ce putem face azi, în speranţa că vremea va fi mai bună.
Începem deci coborârea. Trecem pe lângă lacul Mândra şi ajungem la Lacurile Lungu şi Roşiile. Suntem deja obosiţi iar pietrele ude ne îngreunează înaintarea. Timpul pare se să expandeze şi încep să am senzaţia că numa' nu mai ajungem. Lângă lacul Roşiile vedem urme de corturi şi evaluăm posibilitatea de a rămâne aici. Spaţiul destul de mic care nu ne convinge că poate găzdui cele 7 corturi şi speranţa că celălalt nu e foarte departe ne determină să continuăm.
De sus lacul părea a fi după muchia din stânga noastră, aşa că îl rog pe Rareş să meargă să vadă dacă e acolo. Pleacă şi dus rămâne. După o vreme începem să îl strigăm, însă nu primim nici un răspuns. Mă gândesc că poate ne-a strigat să îl urmăm şi a crezut că l-am auzit. Continuăm coborârea, însă nu pe urmele lui ci tot în jos. În timpul asta îl strigăm încontinuu, fără să primim răspuns. Cotim apoi stânga şi zărim lacul. În final ne răspunde şi Rareş, de undeva dintre jnepeni. Când ne reîntâlnim, ne povesteşte supărat cum l-am trimis în jnepeni şi ne-am dus.
Perspectiva lui asupra situaţiei:
Eu am zis:
"Auzi, du-te şi tu pân-acolo să vezi ce se vede"
. Şi după ce l-am trimis am plecat în treaba mea. Iar el... a văzut şi urşi cât timp a fost singur pe-acolo. În imaginaţie doar, dar ce contează că tot s-a speriat o tură.
Seara începem să montăm corturile şi luăm ultima masă a zilei. Între timp apar şi cei care au urcat pe vârf, supăraţi că am coborât aşa de mult. Eh, dar uite ce loc frumos de campat.
Întunericul ne găseşte în cerc, povestind despre nimic altceva decât despre femei şi bărbaţi. Despre cum gândesc unii şi alţii, despre cum se comportă unii faţă de ceilalţi, totul cu exemple din viaţa fiecăruia. Călin ne povesteşte cum după ce poartă un tricou o dată, soţia lui vrea să îl spele, în timp ce el a muncit o zi întreagă să îşi impregneze propriul miros! Florin îşi aminteşte de pantalonii care pentru el sunt albaştri iar pentru Adriana verzi iar eu le dau exemplu de combinaţii de haine care pur şi simplu nu merg, cum ar fi o bluză cu fermoar scurt cu un hanorac cu fermoar peste (lucru evident pentru Ioana dar de neînţeles pentru băieţi) şi uite-aşa curg poveştile. Nu vă mai zic că râd cu lacrimi, cum n-am mai râs de foarte mult timp.
Seara adorm cu zâmbetul pe buze imediat ce dau de căldura sacului de dormit. Oboseala îşi spune cuvântul şi urmează o zi mai grea decât cea de azi. Continuarea ... în curând.
Colţul tehnic
traseul cu mașina: Cluj-Napoca - Sebeş - Obârşia Lotrului - Pasul Urdele
vârfuri parcurse: Vf. Parângul Mare: 2.519 m
traseu: Pasul Urdele - Şaua Piatra Tăiată - şaua dinainte Vf. Parângul Mare(unde indicatorul anunţă 30min rămase până pe vârf) - Lacul Madra - Lacul Zănoaga Stânei
durată: ~9h
marcaj: bandă roşie până în şa iar apoi bulină roşie
dif. pozitivă de nivel: 840m
Vârful Parângul Mare se parcurge dus întors.
Important:
După ce am coborât din Şaua Piatra Tăiată era indicat cu pietre în iarbă un izvor undeva în stânga. Noi nu aveam nevoie de apă, aşa că nu am mers să îl căutăm. Asta ar fi fost singura sursă de apă întâlnită pe creastă. Pe lângă asta am avut izvor şi lângă lacul Zănoaga Stanei, unde am campat.
