A venit momentul mult așteptat. Mă pot reapuca de sport. Sâmbătă am fost la prima mea alergare. Ar fi trebuit să mai aștept, nu aveam în plan să fac asta de fapt. Dar când am văzut că e seară și încă am energie, mi-am imaginat pentru o clipă cum ar fi să alerg și eu pe poteca din parc pe care aleargă în fiecare seară zeci de oameni. Oameni pe care eu îi urmăresc cu privirea în timp ce îl plimb pe Victor. Și n-am mai putut. Am plecat!
Pe drum aveam emoții, nu știam la ce să mă aștept. N-am mai avut niciodată o pauză atât de mare de la sport iar în perioada asta în interiorul meu s-au produs ceva schimbări. La propriu, nu la figurat. Aveam de gând să mă temperez, să alerg cât să-mi cadă bine. Și parcă doar ca să fie sigur, universul mi-a trimis o colegă de muncă alături de care am alergat. Așa sigur nu aveam să accelerez prea tare. Au fost primii 4 kilometri după mult timp și i-am savurat cât am putut. Cât de dor mi-a fost.
Și nu numai de alergat. În câteva rânduri v-am mai povestit de faptul că practic și yoga și că o urmăresc pe Adriene. Ei bine, în fiecare an în luna ianuarie lansează o serie de 30 de zile de yoga. Și cum anul ăsta nu chiar puteam să mă "înscriu", momentul potrivit este acum. Am început azi cu primele 25 de minute și de-abia am putut să stau într-o poziție de flotare. Plus că îmi tremurau încheieturile mâinilor într-un mare fel. Mi-e clar că n-o să fie ușor dar abia aștept!
Promit că vă țin la curent cu această "călătorie" în yoga și felul în care evoluează forma mea fizică.
