Se împlinesc în curând 2 ani de când suntem în formulă de 4, 2 ani tumultuosi și în continuă schimbare. Ca orice an de fapt atunci când ai copii. În tot timpul ăsta ne-am găsit drumul spre natură, de cele mai multe ori mai aproape de casă. Și chiar dacă drumețiile noastre nu sunt demne de reviste, vreau să vă povestesc în articolul de azi cum e la noi. Cum ne organizăm, pe unde mergem și cum reușim în general să mai vedem câte un copac din când în când.
Am observat că întotdeauna am impresia că celorlalți părinți le e mai ușor. Copiii lor mănâncă mai bine, dorm mai bine, au doar unul, au ajutor, ceva e care să mă convingă că tuturor celorlalți le e ușor. Dar m-am convins în ultima vreme că e o aparență.
Știu despre mine că sunt o mama stresată. Am încercat să respect mereu programul de somn al copiilor, să le dau mesele la orele potrivite și de cele mai multe ori gătite, să îi scot și afară cât mai mult. Asta face lucrurile destul de complicate atunci când vrei să pleci oriunde. Cât timp a fost doar Victor, parcă nu era așa de complicat totuși. Când sunt foarte mici bebelușîi sunt alăptați și dorm mult, deci e simplă treaba. Dar și mai târziu, după ce am început diversificarea, mergeam cu ciorbe după mine și aia era.
Treaba s-a complicat tare după ce a crescut Horia și a devenit greu de cărat, dar nici Victor nu era destul de mare încât să poată face drumețîi complete pe picioarele lui. Și atunci dacă am fi vrut să ajungem oriunde trebuia practic să ne luăm angajamentul că îi vom căra pe amândoi, fiecare câte unul, în tură. Așa parcă nu-ți vine să te duci prea departe. Rareș pare de multe ori de fier, parcă poate căra oricât. Eu pe Victor de-abia îl mai țin câteva minute în brațe, evit să o fac pentru că mi se pare extrem de greu. Iar Horia are și el vreo 13 kile. Îl duc o vreme, dar o tură întreagă nu pot. Și singur nu ajunge prea departe.
Așa că multă vreme am făcut ture scurte, în apropiere de casă. Mai departe de o oră nu avea sens să mergem pentru că imediat venea ora de somn a copiilor și cel mai bine era să îi prindă în mașină. Ăsta e motivul pentru care Fagetul e locul în care am fost de nenumărate ori. Alte locuri în apropiere care ne plac sunt: Cetatea Liteni, Cheile Tureni (pe o parte doar, dinspre Copăceni, nu printe ele), Cheile Turzii (tot așa, pe câte un versant), Cheile Borzești puțin mai departe și zona Rimetea (spre cetatea Coltesti, spre Ardascheia). A, și Cheile Aiudului, tot în zona. La Baisoara, Buscat mergem rareori, atunci când e iarnă și putem găsi zăpadă iar zona Vlădeasa mie nu mi-a plăcut niciodată. Rogojel spre Pietrele Albe da, dar acolo nu-i de mers cu cei mici.
Apropop de locuri, v-am listat mai sus cele câteva pe care le știu în apropiere de Cluj. După cum vedeți nu sunt atât de multe, pentru că înainte să avem copii nu căutam trasee de plimbareala și unde mergeam pe-atunci nu prea mai putem ajunge acum. Dacă mai știți și altele m-aș bucura să le lăsați în comentarii. Mai sunt trasee multe pe Valea Arieșului de exemplu, dar de cele mai multe ori mie mi se pare mult să stai 4 ore în mașină într-o zi pentru câteva de plimbareala. Poate după ce mai cresc puștii se schimbă situația.
De fapt s-a și schimbat în ultima vreme pentru că de curând Victor a început să facă trasee singur, fără să fie cărat deloc și poate și să sară somnul de amiază. Asta ne deschide perspective complet noi și abia aștept vara viitoare.
Ieri ne-am pornit spre Ardascheia, dinspre Rimetea. Ne-am adunat total spontan 5 familii cu 7 copilași. Victor e în extaz de fiecare dată când aude că mergem în natură cu unul dintre prietenii lui. De la început până la final e cel mai fericit copil de pe pământul ăsta. Îl vezi cum înflorește efectiv. Și așa a fost și ieri.
E drept că la un moment dat obosise, i se părea departe piatra pe care trebuia să ajungem. Dar și-a găsit putere și m-a făcut mândră. Și i-am spus asta ca să știe că o simt, chiar dacă teoriile de parenting spun să nu o faci. Am vrut să știe că și pentru mine e mare lucru că a reușit.
A fost o zi cum sunt toate în natură de fapt. O zi în care ne-am conectat între noi, cu prietenii noștri. O zi trăită și simțită. Cum să nu vrei să mergi iar și iar?
