“Mami, unde mergem weekendul ăsta?“ mă întreabă Victor în fiecare vineri. Weekendul trecut ne-am pornit spre Sibiu cu intenția de a ne întoarce în aceeași zi, iar asta l-a dezamăgit tare. “Păi cum, nu stăm la cabană?“ De parcă tot ce facem noi în weekenduri este să stăm pe la cabane. Sau poate asociază vremea frumoasă, care și-a făcut apariția de curând cu plecatul de acasă? Asta pot s-o înțeleg, pentru că și eu am asocierea asta. Oricare ar fi explicația pentru întrebările lui, cert este că duminică seară am și făcut rezervare pentru următorul weekend în Oradea.
Ne-am pornit sâmbătă, după o dimineață de făcut bagaje: știți voi, haine, mașini, mașini, niște mâncare, cărți. În funcție de priorități. Am închiriat un apartament pe airbnb pentru că într-un oraș în care ai totul la îndemână nu prea are sens să ne chinuim într-o cameră de hotel. Copiii au nevoie de spațiu de joacă și de când suntem 4 avem nevoie de 2 paturi să putem dormi decent.
Primul popas după ce am ajuns a fost la Piata9, un loc în care îmi doream demult să ajung. Au carne foarte bună iar noi comandăm periodic de la ei pentru că livrează și în Cluj. Și nu ne-au dezamăgit, mai ales că eram lihniți după drumul de 3 ore.
Am luat apoi apartamentul în primire și ce credeți? Ne-am pus la somn. Combinația de copil mic și obosit nu e foarte fericită, așa că nu prea am avut de ales. Bine, puteam alege să nu dormim și noi adulții, dar ce bine a fost. După, odihniți și cu mult chef de explorat, am pornit spre centrul orașului. Pentru copii am luat bicicletele și ne-au salvat. Așa au mers destul de mult fără să obosească.
Mai târziu ne-am întâlnit cu niște prieteni buni și am luat cina împreună. Restaurantul pe care l-am ales a fost Crinul Alb iar mâncarea s-a dovedit a fi delicioasă.
Pe înserat ne-am întors la căsuța noastră temporară.
Pentru următoarea zi, duminică, planul era simplu: mic dejun și pornit spre Suncuius împreună cu aceeași prieteni alături de care luaseram cina. Simplu. Bine, Victor ar fi vrut să stăm 3 nopți măcar. Îl și înțeleg, mai aveam de explorat destul de mult, dar mi-am promis că vom reveni la vară, când putem merge și la aqua parc. Până atunci … spre floricele înainte! Care floricele? Alea care apar de regulă primăvara în pădurea de la Suncuius mai repede decât în Cluj.
E drept că am ajuns totuși puțin prea devreme, peste câteva săptămâni va fi perioada ideală, dar tot ne-am bucurat tare de ziua minunată. A, să nu uit să va spun de priveliștea care nu e deloc de neglijat. Asta m-a impresionat pe mine. În ceea ce-i privește pe copii, țin să menționez: bețe (Victor a găsit unul lung, cel mai lung după spusele lui), un bolovan pe care s-au cățărat pentru că era o cetate din câte am înțeles, dealul - da da, dealul pentru că s-a putut pune în fund în încercarea de a aluneca la vale (a aflat și el că nu merge, dar am avut ceva haine de spălat după). Cam astea ar fi în top. Per total ziua a fost minunată și weekendul prea scurt. Așa cum sunt toate de altfel.