La mare în Sithonia, Grecia

De când avem copii marea a intrat pe lista destinatiior anuale. Anul trecut am ales Delta în iunie și nu a fost cea mai bună decizie. Am prins ciclon iar trocariciul nu funcționa din cauza ploilor. Așa că dacă voiam să vedem marea trebuia să ne cărăm cu toate după noi 2 km.

Destinația

Anul ăsta în schimb am fost mai curajoasă și am ales o destinație mai sigură, dar mai îndepărtată: Grecia. Urma să fie cel mai lung drum al nostru cu mașina de când suntem în formulă de 4 și deși aveam emoții, nu am ezitat. Surpriza a fost însă că nici alții nu au ezitat iar când am încercat să fac o rezervare (asta se întâmplă în luna februarie) în camping Armenistis nu am mai găsit nici o căsuță pentru 4 persoane. Am găsit însă în camping Thalatta și soarta noastră a fost decisă.

Drumul

Înainte să vă zic cât de mult mi-a plăcut vacanța și zona, să vă povestesc despre drum. La dus l-am împărțit în 2. În prima zi urma să ne oprim într-un orășel din Serbia care se numește Leskovac (PONT: hotelul la care am stat noi se numește Hotel ABC și e mult mai ieftin dacă rezervați direct pe site-ul lor decât pe booking - eu le-am scris mail). Teoretic aflat la 8 ore jumate distanță de casă, practic …. departe. Am pornit de dimineață, la ora 6 ca să prindem câteva ore în care puștii să fie încă adomiti. A fost o idee bună, Horia a și readormit după o vreme. Pe la 10 deja eram în Timișoara, în căutarea unui loc în care să luăm micul dejun. Am ales un local care se numește Bruck Cafe și ne-a picat tare bine.

Popasul a durat vreo 2 ore și cu bateriile încărcate ne-am pornit spre vamă. Au urmat apoi jocuri, cântat și … o nouă pauză. De data asta de vreo oră, cât să se mai dezmorțească cei mici. Am ajuns la destinație pe la 4-5 după-amiază. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mâncăm iar apoi am ieșit să explorăm centrul orașului. Seara s-a scurs repede și ne-am culcat toți devreme pentru că eram obosiți.

A doua zi ne-am pornit pe la 9 iar waze estima că ajungem la destinație la ora 14. În realitate am ajuns la 18.

Pentru că pauzele și timpul petrecut în vămi ne-au prelungit mult drumul (ai zice că nu foarte lungi, dar s-au adunat: 25 de minute la intrarea în Macedonia și vreo 45 cred la intrarea în Grecia) , la întoacere am schimbat strategia. Am pornit pe la ora 14 din Grecia (după ce copiii s-au obosit de dimineață la piscină și am mâncat prânzul) și am mers o bună bucată de drum. Seara am oprit să mâncăm (din nou vreo 2 ore), dar după, cele 8 ore jumate rămase au fost parcurse cu opriri doar în vămi (scurte de data asta pt că nu prea mai era nimeni la orele alea) și în benzinării. Pentru noi asta a fost varianta castigatoare, chiar dacă am ajuns acasă la 6 dimineața. Am dormit apoi câteva ore toți și din nou la amiază cu cei mici și am recuperat.

Dezavantajul când vrei să ajungi undeva este că nu îți face nimeni check-inul la 6 dimineața și oricum ar trebui să plătești o noapte în plus. Deci nu am fi putut avea strategia asta la dus nici să vrem.

Cazarea

Ne-am cazat într-un camping pentru că anul trecut ne-a plăcut foarte mult experiența din Croația la Zaton Holiday Resort. Ce nu știam eu este că sunt foarte diferite campingurile din Grecia față de cele din Croația (oh well, cât trăiești înveți). Chiar și așa, pentru noi a fost o alegere bună. Căsuța arăta ca o rulotă mai mare. Condițiile nu erau de lux, dar pentru ce aveam noi nevoie erau potrivite: intimitate, un acoperiș deasupra capului și proximitate față de toate punctele de interes. Și s-a nimerit să primim căsuța care se afla chiar lângă piscină așa că de pe prispa ei se vedea piscina și apoi și marea. Toate ne erau aproape: piscina, marea, restaurantele (chiar dacă puține), parcul de joacă, supermarketul. Așa de ușor a fost totul parcă. Pentru că eram cu mașina au fost și zile în care am explorat și am descoperit alte plaje sau restaurante. Dar în zilele în care nu aveam chef, a fost bine să ieșim din casă și să ne așezăm pe marginea piscinei și ATÂT.

Experiența Greciei

Eu sunt novice în ceea ce privește Grecia. Am mai fost o singură dată în Skiathos în plină pandemie și ne-a plăcut enorm. Am găsit o insulă pustie atunci și am înțeles pentru prima dată că și la mare poți să găsești liniștea pe care eu până atunci o respirasem doar pe munte. Ce mă atrage pe mine la Grecia sunt plajele turcoaz și liniștite, fără tămbălău (deși găsești și cu dacă ești în căutare) și sălbăticia peisajelor. Mi se pare că poți găsi încă plaje pustii și complet sălbatice (bănuiesc eu că prin insule mai mult pt că sunt mai greu accesibile).

Dacă înainte să plecăm nu eram sigură că o să reușim să ne și odihnim cu 2 copii, realitatea ne-a arătat că se poate. Și chiar dacă mai tot timpul unul din noi era “de servici“, am avut timp să dorm mai mult, să citesc și atât de fain m-am conectat cu ai mei. Am râs, ne-am bălăcit împreună, am construit castele de nisip și am mâncat bunătăți.

A ajutat faptul că eram cu mașina noastră și era comod să explorăm plaje, restaurante. Așa am descoperit o plajă micuță, cu apă turcoaz care mi-a intrat direct în suflet. Și acum când mă gândesc îmi amintesc cum stăteam toți sub umbrelă și mâncam o gogoașă, cum a ridicat Victor zmeul, cum am făcut baie să ne răcorim. Iar după, total la ghici, ne-am oprit la un restaurant care se cheamă “5 steps in the sand“ unde am mâncat un pește delicios în timp ce priveam marea. A fost ziua mea preferată dintre toate.

După ce ne-am întors acasă, l-a întrebat educatoarea pe Victor cum a fost în vacanță iar răspunsul lui a fost: “Bine, am mâncat înghețată în fiecare zi! Și la pahar, și la cornet, de ciocolată!“. Ca să vedeți de cât are nevoie un copil ca să fie fericit.

Costuri

Noi am fost cazați în Thalatta Camping într-o căsuță mobilă de 4 persoane și costul total pentru 7 nopți a fost de 559.50 euro, din care am plătit 140 euro în momentul în care am făcut rezervarea.

În Leskovac am stat o noapte, am luat cina și micul dejun la ei și am lăsat în total 525 de RON.

În ceea ce privește benzina, noi am pus cam 4 plinuri în total (rezervor de 55 de litri) și am avut o medie de 6.7l pentru cei aproape 2500 de km. Cu mențiunea că mașina noastră e hibridă și asta ne mai scade media la viteze mici. Și să nu uit: În Grecia era cea mai scumpă benzină cu apogeul pe brațul Sithonia unde am fost noi. Am pus minimul cât am fost acolo și am alimentat imediat ce am ieșit din țară.

Am făcut un calcul aproximativ și în total, din momentul în care am plecat de acasă până când ne-am întors am cheltuit cam 8500 RON, deci o să rotunjesc în sus și o să spun 1800 de euro .