Primele ore ale zilei le petrecem lenevind. Ne simţim îndreptăţiţi după ziua de ieri şi nu ne grăbim să ieşim din saci. Nici la micul dejun nu suntem cu ochii pe ceas şi ne pierdem în poveşti cu un cuplu de americani. Adevărul e că suntem şi nevorbiţi după 4 zile în care nu am prea interacţionat cu lume.
Înainte să venim aici mă aşteptam să intrăm în vorbă cu ceilalţi cu uşurinţă, aşa cum a fost în Nepal. Am fost surprinsă să constat că chilienii nu prea ştiu engleză şi că oamenii în general nu sunt foarte deschişi.
Mai târziu pornim spre următorul camping, aflat la doar 3 ore distanţă. Treptat, lăsăm gheţarul în urmă până când ajungem la ultimul punct de belvedere în care îl putem vedea. Aici, deşi vântul bate puternic, îmi e greu să mă despart de priveliştea pe care ne-o oferă. Asta pentru că ştiu că e una dintre cele mai spectaculoase imagini pe care le voi vedea vreodată. Singurul lucru care mă încălzeşte este imboldul dat de Rareş, care îmi spune că trebuie să las în urmă gheţarul pentru a vedea noi locuri cel puţin la fel de frumoase.
În fiecare din cele 5 zile de când suntem aici am văzut ceva nou, ceva ce definea ziua. Şi cum gheţarul a fost elementul specific zilei de ieri, azi trebuie să apară altceva. Ei bine, acel altceva este lacul Pehoe, de un albastru pictat cu acuarele parcă. Prima oară zăresc un colţ doar, însă pe măsură ce coborâm valea care merge direct spre el, pot vedea tot mai mult. Iar când ajungem în camping, ne aflăm pe malul lui.
Campingul Paine Grande se află la doar 30 de minute de mers cu vaporul distanţă faţă de şosea şi este cel mai apropiat de civilizaţie comparativ cu oricare altul din zilele anterioare ale circuitului. Iar asta se vede. Când intrăm în una din multiplele construcţii, ne simţim ca întorşi la civilizaţie. Asta în ciuda faptului că vom dormi tot în cort şi încă nu avem semnal.
Au trecut 5 zile de când avem telefoanele pe modul avion, de când zilele trec într-un ritm mai lent decât acasă. Când eşti atât de departe de civilizaţie, nevoile de bază devin prioritare, iar o dată satisfăcute, după ce te speli, mănânci, dormi şi eşti protejat de frig, nu mai ai nevoie de nimic altceva. Atunci înveţi să trăieşti cu puţine lucruri şi îţi dai seama cât de multe iei de-a gata.
Aşa se explică de ce un minimarket cu un număr decent de produse (nu vă imaginaţi ceva spectaculos), accesul nelimitat la curent electric şi duşurile cu apă caldă ne fac să ne simţim că într-o adevărată metropolă.
Până acum mâncarea a fost în raţii, gândită pentru fiecare zi. Fiind atât de multe zile, bagajul devenea tot mai greu şi am fost nevoiţi să ne punem întrebarea pentru fiecare lucru: avem nevoie de el? Aşa că mâncare am avut doar pentru primele 5 zile cu planul ca în a 6-a să ne refacem proviziile. După ce am luat cu asalt minimarketul, am gătit la primus nişte paste care mie mi s-au părut printre cele mai bune mâncate vreodată, chiar dacă aveau doar sos de roşii ce aducea mai mult a bulion şi puţină brânză. Deşi invizibil, mai avea un ingredient cheie: foamea amplificată de oboseală şi resimţită în toţi porii parcă.
Seara ne retragem în cort. Mi-e teamă că nu vom dormi prea bine pentru că vântul sună cam la fel de tare ca în campingul Dickson şi acolo m-am trezit periodic de-a lungul nopţii. Sper doar să reziste şi de data asta "cortul nostru de plajă", cum îl descriem de fiecare dată când vorbim despre el.
vreme închisă de dimineaţă
ultimul punct de belvedere spre gheţar
Laguna Los Pasos, un alt lac pe lângă care trecem înainte să ajungem la destinaţie
lacul de care vă ziceam, Pehoe
în camping este până şi ponton
Rezumatul zilei:
distanţă:11 km
durată: 3h
D+: 340m
Articolul face parte dintr-o serie despre circuitul nostru în Torres del Paine, Patagonia (o imagine de ansamblu a traseului se găseşte în primul articol). Torres del Paine este cel mai cunoscut parc naţional din Chile, fiind vizitat anual de aproximativ 150 000 de turişti. Are o suprafaţă de 2420km2.
