A venit primăvara și o dată cu ea și fiul nostru, Victor. De când așteptam să îl cunoaștem, să îl îmbrățișăm și să îi spunem că îl iubim enorm. Iar acum în sfârșit putem face asta față în față.
Pe ultima sută de metri, chiar și după ce am depășit termenul, tot ce mai puteam să fac era să mă plimb mult ... cât de mult. Așa că m-am bucurat când am mers în pădure într-o sâmbătă și am descoperit floricele. Ce multe erau. Dar verdele crud se lăsa încă așteptat.
Câteva săptămâni mai târziu iată-ne în aceeași pădure, de data asta verde, cu Victor în marsupiu. Prima lui plimbare în natură. N-o să vă mint, reacția lui nu a fost una de mirare și extaz. Poate cel mult somnul adânc poate sugera asta. Sentimentele erau pentru noi și eram conștienți de asta. Dar asta nu făcea să ne bucurăm mai puțin.
Simt că o dată cu primăvara nu doar natura reînvie ci și eu. Abia aștept să îi arătăm lui Victor (cred că ăsta e un nume care va fi menționat de multe ori de-acum înainte) frumusețea a ceea ce ne înconjoară. Și chiar dacă multă vreme o să fie prea mic să înțeleagă, sper eu să perceapă bucuria din sufletele părinților săi atunci când respiră aer curat.
