"Prin praf și vise" este despre nebunia de a lăsa totul și a îmbrățișa necunoscutul, este despre a înțelege că doar cei curajoși ajung să își trăiască visurile pentru ca în final să nu mai fie vorba despre ele ci despre călătorie.
Roxana este o corporatistă care deși are un loc de muncă bun și locuiește într-o țară în care nivelul de trai este foarte ridicat, Elveția, simte că nu e suficient. Și are nebunia de a renunța la toate astea și de a se aventura într-o călătorie de 8 luni prin Africa alături de 2 englezi pe care nu îi cunoaște decât atunci.
Am citit cartea dintr-o suflare pentru că scrie cu simplitate și naturalețe și e ușor să îi simți trăirile. Spre uimirea mea nu am invidiat-o în timp ce citeam și nu mi-am dorit să fiu în locul ei nici o clipă. Poate pentru că niciodată nu m-a atras Africa, sau poate pur și simplu îmbătrânesc și nu mai am deschiderea pentru aventuri care să implice atât de mult pericol și mizerie în același timp. Chiar și așa însă i-am sorbit fiecare cuvânt și m-am bucurat să aflu mai multe despre oamenii unui continent despre care nu știu mai nimic.
Totul pleacă de la o primă incursiune în Africa, în cadrul unui safari, când, aflată lângă foc alături de ghidul ei, acesta îi spune câteva cuvinte care îi vor rămâne undeva într-un colț al minții:
"Trebuie să trăiești cu lumea, nu în ea, să o foloseșți, dar să nu îi aparții, altfel o să-ti sugă sângele până când nu o să mai ai nimic. Nu putem să scăpăm de viețile noastre, de secolul nostru și de tot ce ne înconjoară. Însă putem să le folosim, nu să fim folosiți de ele. Să știi că e ușor să te transformi într-o victimă. Câți oameni nu o fac oare în fiecare zi? Și e simplu, nu ai nevoie decât de câteva căni de cafea pe zi, un restaurant fițos și o muzică nebună la discotecă - toate anestezicele care să te ajute să uiți și să-ti ușurezi durerea ca să nu trăiești în conformitate cu ceea ce ești."
Și concluzia acestui discurs:
"Lumea aparține celor care visează."
Asta a fost conversația care a schimbat-o definitiv și a convins-o să se aventureze într-un 4x4 alături de 2 necunoscuți. Călătoria i-a dus în situații diferite și a făcut să fie toți 3 pentru o perioadă destul de scurtă. În rest Roxana a fost fie cu Peter cel cu glumele englezești pe care nu reușea să le înțeleagă nicicum, fie cu Richard cel care se purta ca un copil dar cu toate astea avea mereu grijă de ea.
Primul contact cu noul continent a venit la pachet cu veșnicele prețuri dublate sau chiar triplate doar pentru că erau albi. Asta i-a obligat să învețe să negocieze și i-a ajutat de fapt să își ducă până la final călătoria. Altfel ar fi fost nevoiți să plătească mereu mult mai mult, iar mai târziu la fiecare punct de control prin care treceau și ar fi terminat banii cu mult înainte să ajungă la destinație.
Africa a venit la pachet cu mizerie, foarte multă mizerie. De la bărci cu pești putreziți plini de viermi care noaptea se urcau efectiv pe ei, la bush-taxi-uri atât de încărcate de oameni că erau nevoiți să stea cu orele în poziții contorsionate, la pungi de plastic ce călătoreau prin deșert și făceau deja parte din peisaj. Nu vă mai zic de ce însemna o cazare acolo, de condițiile meteo extreme, de țânțari și de mâncare.
Cu toate astea, oricine are atât de mult curaj va fi răsplătit. Iar principala răsplată este că vede și înțelege cu adevărat oamenii locului. Una din lecțiile învățate de Roxana este răbdarea. În Africa timpul nu are aceeași însemnătate ca în Europa. "Maintenat", "acum", poate însemna câteva zile iar atunci când nu poți face nimic pentru a schimba ceva înveți să accepți situația și ajungi să percepi timpul ca și ei. Nu te mai uiți la ceas ci ridici ochii spre cer pentru a vedea unde e soarele, nu mai ai planuri să ajungi undeva la o dată anume ci te bucuri când se întâmplă.
Una din lecțiile principale învățate de către autoare este sintetizată în paragraful:
"Și pe urmă s-a întâmplat miracolul. Acolo, în piața aceea aglomerată, cu mulțimea de oameni roind în jurul nostru, în timp ce mestecam brânza mea cu pâine. Când mă așteptăm mai puțin, a sosit una dintre lecțiile pe care Africa avea să mi le tot repete: lucrurile bune se întâmplă atunci când ai încetat să le aștepți. Când ai acceptat realitatea, așa cum este ea, când ai renunțat să te lupți cu disperare pentru ceva mai bun, sau să te simți frustrat că viața nu e așa cum o vrei. De abia atunci realitatea se poate transforma într-o nouă versiune, mult mai bună."
Cartea este și despre ce înseamnă să petreci timp non-stop cu o persoană. Etapele prin care trece cu Peter sunt diferite de cele prin care trece cu Richard, dar în ambele cazuri ajung să își creeze o rutină și evident să fie extrem de familiari unul cu celălalt. Până la urmă își sunt companioni unul celuilalt și singurul punct de sprijin iar asta îi apropie pentru totdeauna.
La finalul călătoriei Roxana trage o concluzie care fără să vrei te pune pe gânduri. Nu vă spun însă care e, vă las să descoperiți singuri. Și chiar dacă v-am povestit câte ceva din carte, trebuie să o citiți și voi pentru a înțelege puțin din ce înseamnă Africa Oamenilor, văzută prin ochii ei.
