Vineri se anunța vreme perfectă, făcuserăm un plan să îl lăsăm pe puști cu bunicu’ și să facem o tură doar noi. Asta nu s-a întâmplat niciodată până acum, ne și miram ce noroc a dat peste noi. Noroc că nu m-am entuziasmat prea tare pentru că primăvara nu a urcat la altitudini prea mari și peisajele alpine nu prea mă încântă în periodata asta pentru că nu au nici o șansă în fața verdelui crud de la altitudini mai joase.
Planuiserăm să petrecem o noapte în cort, la cabana Valea Sâmbetei și abia dup-aia să ne îndreptăm spre Brașov. Când ne-am trezit de dimineață însă perpectiva bagajelor și a întregului efort pentru o singură noapte în cort nu mi-a surâs nicicum. I-am propus așadar lui Rareș să schimbăm planul și să ne îndreptăm direct spre Brașov. De acolo oricum puteam face ture în orice direcție aproape.
Braşovul, visul oricărui montaniard. Aflat în mijlocul munţilor oferă nenumărate posibilităţi. Bine, probabil că sunt numărate numai că pentru mine în calitate de vizitator acum, aşa par. Nu-i de mirare că în cele 3 zile de Crăciun, în fiecare zi ne-am îndreptat către munte. Pământul, pietrele, pădurea, bucuria de a fi în mijlocul lor nu ne-au lăsat să stăm în casă.
In vacanta urma sa vin acasa, in Brasov. Si pentru ca muntii sunt atat de aproape si in perioada asta padurea are culoarea mea preferata, verdele crud, trebuia sa merg pe munte. I-am propus fratelui meu si m-am bucurat ca a fost de acord. Am ales un traseu usor, Piatra Mare. Eu mai fusesem doar pana la 7 scari, asa ca as fi vrut sa ajung pana sus.
