Planuiserăm să petrecem o noapte în cort, la cabana Valea Sâmbetei și abia dup-aia să ne îndreptăm spre Brașov. Când ne-am trezit de dimineață însă perpectiva bagajelor și a întregului efort pentru o singură noapte în cort nu mi-a surâs nicicum. I-am propus așadar lui Rareș să schimbăm planul și să ne îndreptăm direct spre Brașov. De acolo oricum puteam face ture în orice direcție aproape.
Așa s-a transformat vinerea în ziua dedicată drumului, cu o oprire la Cetatea Făgărașului pe care nici unul din noi nu o mai vizitaserăm până atunci. Prea impresionați nu am fost dar ne-a prins bine pauza.
Sâmbătă ne-am trezit cu gândul că vom urca la Cabana Curmătura. O drumeție care avea munte, era destul de ușoară având în vedere că Victor nu mai stă în marsupiu decât atunci când doarme și venea la pachet și cu Prăpăstiile Zărneștilor, un bonus bine venit. Așa că mare mi-a fost dezamăgirea când am aflat că drumul Râșnov-Zărnești este închis pentru reparații(într-o zi de sâmbătă, fix sâmbăta în care am fi reușit și noi să ajungem în zonă, ce bine!). Am fost nevoiți deci să schimbăm planul și deși pentru o clipă ne-am gândit la Sinaia, sau la Jepi (Mici sau Mari), până la urmă am mers pe varianta mai familiară: Piatra Mare. Eu mai fusesem de nenumărate ori dar se pare că Rareș, spre uimirea mea, nu făcuse niciodată urcarea pe la 7 scări până la Cabană.
Iată-ne deci de dimineață la Dâmbul Morii, gata de urcat spre 7 scări inițial, împreună cu tot puhoiul de lume. Eu însă îl asigur pe Rareș că după canion nu mai e nici țipenie de om și că vom fi doar noi. Bine, poate încă alte câteva persoane, dar în orice caz puține.
Printre zâmbetele celorlalți și uimirea lor (cu un bebe așa mic pe munte? - o să vă povestesc despre asta mai detaliat într-un articol separat) străbatem prima oră fără să o simțim prea tare. Traseul e oricum mai mult plat și abia după începe greul așa că ne păstrăm puterile. După întrăm pe marcajul bulină roșie, pe care cei care parcurg canionul coboară. Iar mai târziu, când ar trebui să fi lăsat mulțimea în urmă, ce să vezi? Parte din ea se află și aici. Și o parte mărișoară pentru că la un moment dat dăm de un grup de peste 30 de oameni. Dacă până atunci mergem într-un ritm domol, dupa suntem nevoiți să accelerăm pentru a-l depăși. Și asta se simte în respirație.
Spre surprinderea și încântarea mea Rareș e super fascinat de pădurea pe care o parcurgem. Îi place mirosul, dar mai ales sălbăticia ei.
O dată ajunși sus nu prea găsim noi umbră așa că îi improvizăm ceva lui Victor și ne bucurăm de priveliște. Mai târziu, după ce mâncăm ceva, ne pregătim de coborâre.
Înapoi parcurgem Drumul Familiar într-un timp care mie îmi pare mai lung decât alte dăți. Oboseala se instalează încet iar soarele începe să coboare și să deseneze copacilor umbre lungi. Seara revenim în Brașov și încercăm să ne refacem puterile pentru că urmează o zi grea. Despre ea, în articolul următor.
