Weekendul trecut a avut loc cea de-a III-a editie a maratonului Apuseni. Hotarasem mai demult ca asta va fi primul meu semimaraton montan, asa ca asteptam data de 23 iunie cu nerabdare.
Rebeka urma sa fie voluntar, asa ca am hotarat sa plecam spre statiunea Muntele Baisorii de sambata seara. Dar cum in timp ce eram in masina a inceput potopul, am hotarat sa ne intoarcem acasa si sa plecam abia duminica dimineata.
Asa ca duminica dimineata, la ora 6 eram in picioare. Soarele era pe cer, deci se anunta o zi frumoasa. In jur de ora 7 jumatate am ajuns in statiune si dupa ce mi-am ridicat kitul, m-am dus sa ma echipez: leucoplast, papuci, tricou, numar, apa, telefon, casti. Eram gata :)
La ora 8 am participat la sedinta tehnica. Am incercat sa memorez cat mai mult din informatiile despre traseu pentru ca stiam sunt de folos. A urmat incalzirea si inainte sa imi dau seama de prea multe lucruri, s-a dat startul :)
Vremea era foarte frumoasa si eram bucuroasa sa fiu acolo. Primul meu semimaraton montan. Stiam ca o sa-mi placa orice ar fi pentru ca era vorba de munte. Si a inceput cursa ...
Primii kilometri erau in urcare, asa ca nu dupa mult timp am obosit si a trebuit sa ma opresc din alergat. Imi propusesem sa nu trag foarte tare de mine pentru ca imi era teama sa nu mi se faca rau de la caldura combinata cu efortul.
Pana la kilometrul 6 a fost mai mult urcare pe drum forestier si concurentii erau inca destul de aproape unul de celalalt. Apoi a inceput o coborare pe un drum cu bolovani, care mi s-a parut destul de periculos. In timp ce coboram mi-am dat seama ce concentrata sunt si cat de mult traiesc momentul ala ...
Bineinteles ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ. Eu credeam ca pe coborari o sa pot scoate un timp mai mic de 5:30 pe km. Dar drumul era destul de ingust si era greu sa depasesc. Imi era teama sa nu ma lovesc. In schimb, in timp ce eu ma gandeam la toate astea, m-au depasit 2 fete. Una din ele era Mona, din CAR. Stiam ca e la alta categorie de varsta. In schimb pe cealalta nu o cunosteam si parea a face parte din categoria mea. Avea un ritm foarte bun pe coborare. Am incercat sa ma tin dupa ea, dar dupa scurt timp am pierdut-o.
De-abia atunci a inceput cursa cu adevarat. A urmat o serie de coborari si urcari. In tot timpul asta am incercat sa nu mai las fete sa ma depaseasca si pe cat posibil sa ma apropii de cele dinaintea mea. Stiam ca nu e nimic final, eram constienta ca inca se pot intampla multe.
Asa ca eram intr-o continua urmarire a fetei care ma depasise pe coborare. Dupa ce am reusit sa ma apropii de ea, am continuat una in fata celeilalte, alternativ.
In acelasi timp, tot dadeam de un alt concurent. Pe coborari eu o luam inainte, pe urcari el ma ajungea. Asa ca nu dupa mult timp, ne-am imprietenit. Cand am ramas fara apa, mi-a dat de la el. La un moment dat a declarat : "se pare ca o sa-l terminam impreuna pe asta". Si atunci a inceput munca in echipa. Am inceput sa tragem unul de celalalt si sa ne motivam reciproc.
Nu dupa mult timp am intrat pe ultimii kilometri. Asta insemna ca urma doar urcare. Eram franta deja, dar fusese asa de frumos. A inceput numaratoarea inversa. 5, 4 km.... O coborare, voluntari care ne incurajau ... incepem sa alergam bucurosi. Fiecare pas doare, dar totusi ma bucur ... nu stiu care e explicatia, dar totul e perfect.
Trecem de ei si striga spre noi ca nu trebuie sa mergem inainte , la vale ci sa facem stanga, unde e urcare abrupta. Dezamagire ... ne oprim din alergat si o pornim din nou la pas.
Intre timp reusisem in sfarsit sa o intrec pe fata care alerga atat de bine pe coborari. Dar tot imi era teama ca o sa reapara in orice clipa in spatele meu.
Inaintam. Calin ( coechipierul meu ) propune sa alternam 10 min de alergare cu 5 de mers. Ii spun ca eventual invers, pentru ca nu mai sunt in stare. Renuntam la planul asta si incercam sa alergam cat putem. Iese sub 1 minut. Incercam sa gasim alt plan. Vine cu ideea sa incercam sa depasim grupul din fata noastra. Era un grup mai rasfirat, dar se putea numi grup. Incepem sa facem sprinturi. Alergam pana cand ajungem cu un pas inaintea persoanelor care se afla cel mai aproape in fata noastra. Si depasim ... incet, dar sigur :) Batem palma de fiecare data cand reusim.
Toate astea se intampla pe ultimii 2 kilometri. Dam de un baiat care are carcei. Ii spunem sa isi intinda muschii ... ne gandim sa mai stam putin cu el, dar ma uit in spate si o vad din nou pe adversara mea venind. Ii spun lui Calin ca vine si il rog sa mergem. Plecam grabiti ...
Incepem sa intalnim tot mai multi voluntari. Ne spun ca suntem aproape ... aproape dar parca tot departe e finalul. Se aude in cele din urma si muzica de la pensiune. Ajungem ... trecem de linia de final tinandu-ne de mana. Am facut echipa foarte buna.
Timp final : 02:40:52, cu 10 secunde mai putin decat adversara mea :D
Loc general : 18
Loc categorie : 8
Maratonul Apuseni a fost o experienta unica pentru mine. Am trait in cateva ore cat am trait alta data in zile, saptamani chiar. Traseul a fost foarte diversificat. A fost un moment in care eram in mijlocul unor pajisti inflorite. Dar pe langa asta a fost si drum forestier, padure, case, jnepeni .. Voluntarii ne incurajau de fiecare data. Ce mult a contat si asta ... Totul a fost perfect :)
