Mă inscrisesem la Ciucaș X3 când încă eram însărcinată cu gândul că va fi trecut suficient timp să pot alerga din nou. Cu toate astea nu eram hotărâtă să merg. Condiția mea fizică e încă departe de ce era înainte și nu trecuse nici o săptămână de când ne-am întors din Norvegia.
De ce iubesc alergarea
Via Maria Theresia 4.0 - prima participare
din nou la semimaraton intersport braşov
Sâmbătă dimineaţă, pe o vreme superbă ne îndreptăm spre sala de sport a liceului Andrei Mureşanu. Când o găsim, ce să vezi: e lângă liceul meu, "Andrei Şaguna". Intrarea în sală se face chiar pe lângă curtea şcolii în care m-am căutat şi m-am descoperit pe mine de-a lungul a 4 ani. Fără să vreau devin nostalgică şi mă reped să fac o poză. Apoi intrăm în sală pentru a ne ridica kiturile.
x2 race 2016 - revanşa
Alergând pe dealuri apusene
Sunt puţine concursuri de alergare la care participăm în fiecare an, iar Maraton Apuseni msg systems intră mereu pe lista scurtă. De ce? Pentru că este organizat de Clubul Alpin Român, Secţia Universitară Cluj, din care facem şi noi parte. Aşa că în zilele concursului ne simţim ca în mijlocul unei mari familii, în care fiecare îşi aduce contribuţia cum poate.
semimaraton intersport brasov 2016
Maraton Apuseni
Maratonul Apuseni il asteptam inca de anul trecut, cand am fost voluntar pe Vf. Pietrele Marunte. In timp ce incurajam participantii, mi-am promis ca nu o sa ratez urmatoarea editie. E frumos si pe margine, e placut sa ajuti, sa te implici, insa senzatia pe care o ai atunci cand esti concurent e incomparabil mai frumoasa.