Ne trezim din nou la ora 5 dimineaţa. În cele 5 zile petrecute în Cortina D'Ampezzo a devenit deja o obişnuinţă. Rareş a avut ideea asta la început şi imediat i-am văzut avantajele: evităm aglomeraţia şi până la amiază, când soarele devine neiertător la peste 2000 de metri terminăm tura.
Pentru ultima zi petrecută în Dolomiţi am ales o ferrată ce pare diferită în descriere. Nu e dificilă şi nici peisajele deosebite nu o evidenţiază. Ceea ce o face să se remarce este faptul că te poartă pe un munte unde s-a scris istorie în timpul primului război mondial. Aici s-au purtat lupte între trupele austriece şi italiene.
În pasul Falzarego suntem doar noi şi un biciclist ce pare să pedaleze în cerc fără un scop anume. E şi asta o activitate pentru dimineaţa devreme. Noi luăm un mic dejun pe fugă în maşină şi în curând suntem gata de plecare. Înarmaţi cu ghidul ce descrie traseul, intrăm pe poteca cu numărul 402 pe care o şi părăsim imediat.
În timpul primului război mondial, trupele italiene s-au luptat cu austro-ungarii. Astfel, în anii 1916-1917 mai multe bombe au fost detunate, în încercarea de a cuceri vârful Lagazuoi. Una dintre ele cântărea 330000kg şi a fost detunată de către italieni în iunie 1917 cu scopul de a ajunge la austrieci care se aflau în vârf.
Urcuşul este destul de hotărât dar nu e de mirare, pentru că în total vom urca peste 600 de metri D+. La scurt timp după plecare zărim tranşeele. Un adevărat sistem ce împânzeşte partea asta de munte. Privesc în jos spre frumuseţea văii şi mă gândesc că pe atunci nu aveau timp să o vadă. Privesc în sus spre peretele vertical ce se ridică nonşalant mai sus şi realizez că pentru ei era zidul natural perfect. Inima mi se strânge când intrăm în ele şi îmi dau seama că unii nu au mai putut să şi iasă.
Acum însă e un alt timp. E timpul în care zeci de oameni se perindă zilnic pe aici pentru a-şi aminti dar mai ales pentru a se bucura de frumos. E timpul păcii.
Continuăm urcarea şi intrăm în zona de ferrată, amenajată cu cabluri. Deşi deloc dificilă, este expusă pentru că ne aflăm deasupra unor pereţi verticali. Păşim apoi pe un pod suspendat şi hăul se află direct sub noi.
Urcarea se termină când ieşim pe platou, de unde putem admira grupele Puez, Sella Grande şi Marmolada. Ne bucurăm ca doi copii când putem chiar recunoaşte în depărtare refugiul Pisciadu, la care am petrecut una din nopţi când am parcurs
.
La refugiul Lagazuoi: plin de lume. Se poate ajunge până aici cu telecabina. Observăm undeva în dreapta 3 oameni îmbrăcaţi ca nişte soldaţi, aflaţi în mijlocul unui grup. Sunt ghizi.
Coborârea urmează să o facem printr-un sistem de tunele. Cel puţin aşa scrie în cartea după care ne călăuzim noi. Termin cafeaua şi pornim în căutarea lor.
Şi le găsim repede pentru că la scurt timp de la plecare intrăm deja în sistemul de tunele construit spre uimirea noastră direct în munte. Aici au trăit oameni timp de ani de zile. Aici se războiau, aici mâncau şi dormeau, aici se gândeau cu jind la pace şi la acasă. Un paragraf dintr-o scrisoare a unui soldat sună cam aşa:
"... cred că suntem la jumătatea războiului; însă nu mai poate ţine mult pentru că altfel fie vom pieri noi, fie cei de acasă vor muri de plictiseală sau de foame"
. Într-o lume în care femeile se bazează în totalitate pe bărbaţi iar ei sunt plecaţi, foametea devină o problemă reală şi imediată.
Galeria de tunele este complexă şi din când în când are câte o ieşire spre vale ce este semnalată ca punct de tragere sau de observaţie. Abia când dăm de un panou cu un paragraf dintr-un document ce le recomandă soldaţilor să se îmbrace gros pe timpul iernii, realizez că oamenii stăteau aici şi pe timpul iernii. Cât de frig trebuie să le fi fost.
"Omul nu se luptă cu omul la aceste înălţimi, ci atât italienii cât şi austriecii se luptă cu natura în unele dintre cele mai violente forme ale ei. Furtunile şi viscolele sunt depăşite în groaza pe care o provoacă de către avalanşe. În ultima vreme, topirea zăpezii a dezvăluit cadavrele îngheţate ale unui pluton întreg spulberat cu un an în urmă. Ele arată înfricoşător de vii." - "The Story of the Great War, History of the European War from Official Sources", by Francis J. Reynolds, Allen L. Churchill,Francis Trevelyan Miller
La ieşirea din tunele cotim dreapta pentru a parcurge brâna Martini. Brâna are ca final un alt loc în care soldaţii aveau amenajate camere şi puncte de tragere.
Ne întoarcem apoi pe acelaşi drum şi parcurgem ultimele serpentine spre pas cu inimile pline. Pline de bucurie şi de întristare în acelaşi timp. Bucuroşi că am simţit istoria azi pe pielea nostră dar trişti pentru ce s-a întâmplat aici. În final, ne bucurăm tare că am parcurs ferrata Lagazuoi care este de fapt un muzeu în aer liber şi o declarăm fără ezitare ca fiind cea mai frumoasă ferrata parcursă până acum.
