Şi azi pornim printre primii din camping. La puţin timp de la plecare, putem vedea de undeva de sus gheţarul Dickson şi lacul cu acelaşi nume. Intrăm apoi în pădure şi dintr-o dată mă simt ca acasă. Mirosul, foşnetul frunzelor, susurul râului care se aude undeva în depărtare, toate îmi sunt familiare. În plus, nu sunt ţânţari, vânt sau soare puternic.
Înainte să venim aici am citit pe blogurile altora că vremea ar fi foarte schimbătoare. Nu că nu i-am crezut, dar e altfel când experimentezi pe pielea ta.
Deşi suntem abia în a treia zi, nu doar o dată m-am regăsit bătută de ploaie, soare şi vânt, toate în acelaşi timp.
Şi asta m-a făcut să apreciez mai mult momentele calme, ca cele de acum.
Timpul zboară şi înainte să ne dăm seama ajungem la panoul care semnalează ultimii 2km. Ce se schimbă în partea finală este ... totul! Lăsăm pădurea şi ieşim într-o zona cu grohotiş, unde vântul este din nou stăpân. În acelaşi timp, drept răsplată parcă apar în faţa noastră gheţarul si lacul Perros. Este prima oară când văd un gheţar atât de mare, de atât de aproape. Nu-mi vine să cred cât de imens este. În acelaşi timp, imobilitatea îl face parcă şi mai impunător.
După, de parcă nu ar fi fost suficient cât am văzut azi, zărim în depărtare o căprioară. Îmi imaginez că suntem primii care ajungem azi pe aici şi nu a avut timp să se facă nevăzută. Surprinzător însă, pe măsură ce ne apropiem de ea nu se sperie de noi şi o putem studia în voie. Pare a fi un mascul, pentru că are coarne şi este destul de micuţ ca statură.
[Deşi atunci nu ştiam, căprioara aparţine unei specii numită huemul şi este specifică Anzilor.]
După ce terminăm şedinţa foto, ne pornim fără să ştim cât mai avem exact. Mă bucur când ajungem în camping la scurt timp după ce intrăm iar în pădure. Noaptea trecută vântul a fost extrem de puternic şi m-a făcut să îmi pun din nou problema că nu va rezista cortul. Vântul cobora de undeva de pe munte cu un zgomot care îi prevestea puterea şi creştea pe măsură ce se apropia de noi. M-am trezit periodic din cauza lui. Acum mă bucur că cel puţin azi nu vom avea problema asta pentru că suntem la adăpost.
Mâine va fi cea mai grea zi. Vom trece prin pasul John Gardner. Traseul este estimat la 11 ore şi probabil că atât va dura pentru că până acum am fost extrem de aproape de estimări. Ştiu însă că şi peisajele vor fi pe măsură, aşa că aştept cu teamă şi nerăbdare în acelaşi timp.
Rezumatul zilei:
distanţă:12 km
durată: 4h30min
D+: 460m
Articolul face parte dintr-o serie despre circuitul nostru în Torres del Paine, Patagonia (o imagine de ansamblu a traseului se găseşte în primul articol). Torres del Paine este cel mai cunoscut parc naţional din Chile, fiind vizitat anual de aproximativ 150 000 de turişti. Are o suprafaţă de 2420km2.
