O parte din frumuseţea vacanţelor sau a weekendurilor pe munte este dată de faptul că ne oprim să vedem apusul sau răsăritul zilei. E o melancolie în momentele astea ale zilei care fără să vrei te fac să te opreşti şi să te gândeşti. Şi care la final te fac parcă să simţi că a contat ziua, că nu a trecut pe lângă tine. Ei bine, în vacanţă aveam de gând să valorificăm fiecare zi.
Aşa că ne trezim dimineaţă devreme, fără să ezităm. Culorile răsăritului ne oferă un spectacol de zile mari şi ştim că va fi o zi bună.
După, nimic nu merge mai bine ca o nouă tură de somn. E încă devreme şi micul dejun se serveşte abia la ora 7. Imediat după, suntem gata de plecare. Ziua de azi are o treime doar din urcarea de ieri, deci se anunţă mult mai uşoară. Mă bucur pentru că mă resimt puţin. În special simt unele locuri unde m-a presat greutatea rucsacului. Nu sunt cea mai mare fană a căratului de rucsac, dar e preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru a sta sus pe munte mai mult, fără a fi nevoie să tot coborâm.
La vreo 10 minute după plecare (timp în care doar am coborât), îmi dau seama că mi-am uitat beţele. Rareş se întoarce după ele iar eu rămân să păzesc rucsacii. Mare minune dacă mă întorc cu toate lucrurile acasă după tura asta, la cât de uitucă sunt.
Editare ulterioară: nu m-am întors cu toate ...
Prima parte a zilei mergem prin pădure, în coborâre. Ne bucurăm de peisaje fără să ne grăbim. A doua parte însă cuprinde urcarea zilei. Intrăm pe o vale abruptă, înconjurată de munţi stâncoşi. Faţă de ieri, azi a fost mult mai multă lume pe traseu iar pe urcarea asta poţi vedea şiruri lungi de oameni.
Urcăm fără pauze pentru că putem zări finalul. Şi bine facem pentru că o dată ajunşi în şaua de la final avem în faţa noastră lanţuri de munţi ce parcă formează un tablou pictat. Arată exact ca în pozele ce le văzusem acasă şi care mă făceau să visez la vacanţă din faţa calculatorului.
În sfârşit suntem aici. Continuăm pe curbă de nivel încă o jumătate de oră şi înainte de ora 14 suntem ajunşi. Avem deci înainte o jumătate de zi pentru somn, citit, mâncat... deci pentru odihnă. Şi ne bucurăm de ea din plin. După un somn bun de amiază, urcăm pe un vârf din apropiere, Col di Pome.
Seara cina este de vis. Mâncarea este delicioasă. Servirea mesei începe la ora 18:30 (bucătăria nu funcţionează non-stop) şi sunt uimită de eficienţa personalului. Niciodată n-am văzut o servire aşa rapidă.
E ceva natural în a ne petrece zilele în mijlocul munţilor. E aşa de frumos, de uşor. Dar cum ar putea fi altfel când eşti înconjurat de linişte şi de frumos?
Rezumatul zilei:
distanţă:13.6 km
durată: 5h04min
D+: 700m
Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.
