Alta Via 2 este un "traseu înalt" în Dolomiţi din cele 8 în total. Cu o lungime totală de 180 de kilometri, traseul se poate parcurge în 13 zile. În tot acest timp se merge din cabană în cabană şi se "coboară" la altitudini de aproximativ 2000 de metri doar pentru a intra în următoarea grupă. În fiecare zi, pe lângă traseul clasic, există trasee alternative care fie urcă pe un vârf, fie traversează o ferrata.
alta via 2: #5 ultima zi
Dimineaţă, surpriză: totul este alb. Peste noapte a nins. La micul dejun lumea este îngrijorată pentru că în prima parte a traseului de azi este o secţiune cu lanţuri. Prognoza meteo spune că în jurul orei 9 va reveni soarele, aşa că se decid să aştepte. Eu şi Rareş nu împărtăşim temerile şi imediat ce terminăm de mâncat ne pregătim de plecare. Ajungem astfel să fim primii care pleacă în traseu.
alta via 2: #4 ziua în care am scăpat de ploaie
alta via 2: #3 cea mai frumoasă zi
Ora 5:10 dimineaţă. Ceasul sună din nou. Ne ridicăm şi mergem să vedem răsăritul, însă azi vremea este închisă. Ne bucurăm de dansul norilor o vreme iar apoi ne întoarcem în cameră. E abia ora 6 iar micul dejun e peste o oră, aşa că mai avem vreme de pierdut. În jurul nostru însă, lumea începe să mişune. De data asta am dormit într-o cameră cu alte 8 persoane. Partea rea a fost că cineva a avut ideea de a lăsa geamul larg deschis toată noaptea, iar dimineaţă se lasă destul de frig. Dimineaţă scanez persoanele din jur şi îl bănuiesc pe un nene mai "împlinit" care pare să fi dormit în chiloţi. Ai zice că i-a fost chiar cald.
alta via 2: #2 dolomiţii şi măreţia lor
O parte din frumuseţea vacanţelor sau a weekendurilor pe munte este dată de faptul că ne oprim să vedem apusul sau răsăritul zilei. E o melancolie în momentele astea ale zilei care fără să vrei te fac să te opreşti şi să te gândeşti. Şi care la final te fac parcă să simţi că a contat ziua, că nu a trecut pe lângă tine. Ei bine, în vacanţă aveam de gând să valorificăm fiecare zi.