Alta via 2 Dolomiţi - ghid practic

Alta Via 2 este un "traseu înalt" în Dolomiţi din cele 8 în total. Cu o lungime totală de 180 de kilometri, traseul se poate parcurge în 13 zile. În tot acest timp se merge din cabană în cabană şi se "coboară" la altitudini de aproximativ 2000 de metri doar pentru a intra în următoarea grupă. În fiecare zi, pe lângă traseul clasic, există trasee alternative care fie urcă pe un vârf, fie traversează o ferrata.

Noi am parcurs primele 5 zile din acest traseu. Am ales Alta Via 2 şi nu 1, pentru că în urma documentării am aflat că primul este cel mai popular şi deci, cel mai aglomerat. Din cele 10 zile petrecute în total în Dolomiţi, experienţa de pe Alta Via a fost de departe cea mai frumoasă pentru noi. Am întâlnit oameni în timp ce am străbătut fiecare grupă de munţi în parte.

După seria de postări legate de experienţele noastre, a venit momentul unui articol ce sumarizează aspectele practice.

Ghidul nostru a fost un document în format pdf de care nu ştim cum am reuşit să dăm pe internet. Cert este că descrie fiecare zi în parte şi oferă rute alternative. Cam în fiecare zi (cu excepţia ultimei) aveam de mers aproximativ 5 ore, după care ne rămânea încă o jumătate de zi de relaxare. Estimările din ghid se fac cam aşa:

- se ia în calcul un om de formă fizică medie

- se calculează o oră pentru 300 de metri d+, 500 d- sau 5 km pe plat

- nu includ opriri pentru odihnă, mese

! grupurile ar trebui să ia în calcul faptul că ritmul e dictat de cei mai lenţi membri

Traseu

Iată rezumatul primelor 5 zile, cu timpii noştri, ce includ pauzele de masă şi de poze:

1. St. Andrea - Plose Hutte

Din St. Andrea se poate urca cu telecabina până la altitudinea de 2060m, de unde în mai puţin de 2 ore ajungi la cabană (2446m). Noi am ales să mergem pe jos şi a durat cam 5 ore pe un traseu puţin ocolitor (traseul cu numărul 4b). Oricum la plecare se găsesc hărţi gratuite şi vă puteţi decide pe loc.

distanţă: 11.7 km, durată: 5h20min, D+: 1500m

2. Plose Hutte - Schluter Hutte

distanţă: 13.6 km, durată: 5h04min, D+: 700m

3. Schluter Hutte - Puez Hutte

distanţă:13 km, durata: 5h28min, D+: 1000m

4. Puez Hutte - cabana Pisciadu (sau Franco Cavazza )

distanţă:13.8 km, durată: 5h36min, D+: 960m

5. Pisciadu - cabana Castiglioni

distanţă:19.8 km, durată: 8h37min, D+: 1900m

Important!

Noi am cumpărat o hartă cu zona şi întreg traseul Alta Via 2 era marcat cu un 2 încadrat într-un triunghi. Deşi ne-am folosit şi de acel pdf, cred că harta ar fi fost suficientă. În plus şi în  teren erau periodic stâlpi cu acel 2 care îţi confirmau că eşti pe traseul corect.

Date de contact pentru cabane (preluate din ghid):

Plose Hutte:

Tel. +39 0472 521333 , plosehuette@dnet.it, www.berghotel-schlemmer.com 

Schluter Hutte:

Tel. +39 0472 840132 , (info@schlueterhuette.com). 

Puez Hutte:

+39 0471 795365 

cabana Pisciadu:

Tel. +39 0471 836292 

cabana Castiglioni:

Tel. +39 0462 601117 

Important!

Dacă sunteţi membri ai unui club montan, nu uitaţi să luaţi legitimaţiile cu voi. Majoritatea acestor cabane ţin de Clubul Alpin Italian şi oferă reduceri membrilor cluburilor.

Cazare

Pentru cazare a fost necesar să ne facem rezervări de acasă (am comunicat prin telefon sau email). De altfel asta a fost motivul pentru care ne-am oprit la 5 zile: nu am mai găsit cazare la următoarea cabană. Acum, după ce am fost acolo, am văzut că sunt alternative în unele zone şi se pot găsi soluţii, cu riscul de a merge mai mult în unele zile, mai puţin în altele. Ghidurile încearcă să echilibreze efortul şi toate recomandă cam aceleaşi cabane.

În ceea ce priveşte condiţiile, eu am fost  plăcut impresionată. Fie că am avut camera noastră (ceea ce s-a reflectat în preţ), fie că am dormit împreună cu alţii, de fiecare dată totul a fost curat. Noi am avut de acasă şi acel cerceaf de protecţie pentru sacul de dormit. Cum nu erau aşternuturi deloc, ne-a prins bine.

În unele cabane am putut chiar să facem dus, fie în preţul cazării, fie era nevoie să plăteşti în plus.

Apă

Apa am putut bea direct de la chiuvetele din cabane, pentru că era potabilă. E nevoie doar să aveţi recipiente cu voi.

Costuri

În general lăsam pentru cină, mic dejun şi cazarea peste noapte pentru o persoană 35-50 de euro. În ultima zi am depăşit totuşi pentru că am ales o cameră privată şi eram mai aproape de civilizaţie.

Echipament

Într-un ghid despre un traseu Alta Via, Rareş a găsit o listă cu echipamentul necesar. Ni s-a părut foarte util, aşa că vi-l las şi vouă:

- rucsac uşor cu prinderi pe şolduri  şi pungi de plastic pentru a putea organiza conţinutul

- bocanci cu aderenţa bună, preferabil purtaţi anterior

- încălţăminte lejeră pentru seri, cum ar fi sandale

- cerceaf uşor sau protecţie pentru sac de dormit

- prosop uşor şi alte obiecte de toaletă

- trusa de prim ajutor şi alte medicamente

- echipament de protecţie împotriva ploii: geacă şi pantaloni impermeabili sau pelerină de ploaie, protecţie pentru rucsac

- beţe de trekking pentru a distribui greutatea rucsacului

- ochelari de soare, pălărie, balsam de buze cu protctie UV şi cremă de plajă cu factor de protecţie mare; pentru fiecare 1000 de metri urcaţi intensitatea razelor UV creşte cu 10%

- straturi de haine pentru a putea face faţă tuturor tipurilor de vreme, de la soare puternic până la o furtună de zăpadă: pantaloni scurţi şi tricou cu mânecă scurtă, pantaloni lungi, strat intermediar, geacă de vânt, căciulă de lână şi mănuşi pentru urgenţe

- mâncare care dă energie multă, ca batoane de cereale sau ciocolată

- hartă, altimetru, busolă

- cameră foto

- fluier, frontală

- bani atât cash cât şi un card

- tablete de sare sau prafuri cu electroliţi

- o sticlă cu apă

- telefon mobil şi încărcător

Gata! Sper ca poveştile noastre împreună cu aspectele practice descrise aici să vă inspire să mergeţi şi voi.