Dimineaţă, surpriză: totul este alb. Peste noapte a nins. La micul dejun lumea este îngrijorată pentru că în prima parte a traseului de azi este o secţiune cu lanţuri. Prognoza meteo spune că în jurul orei 9 va reveni soarele, aşa că se decid să aştepte. Eu şi Rareş nu împărtăşim temerile şi imediat ce terminăm de mâncat ne pregătim de plecare. Ajungem astfel să fim primii care pleacă în traseu.
Cu puţină atenţie trecem de lanţuri iar apoi dăm de un indicator care estimează 40 de minute până pe Vârful Pisciadu. E adevărat că e în direcţia opusă faţă de unde trebuie să mergem noi dar e atât de aproape. Hotărâm să îl urcăm. Imediat ce intrăm pe stânca ce îl caracterizează ne dăm seama că nu e tocmai o joacă de copii. Combinaţia de zăpadă cu stâncă umedă fac ca hăul de sub noi (pentru că este mai vertical decât ne-am dori) să devină o ameninţare reală. Uşor uşor însă facem progrese şi încercăm să nu ne gândim la cum vom coborî pe aici. Suntem la mai puţin de 10 minute de vârf când deodată auzim un zgomot puternic. Un elicopter se apropie şi se opreşte în aer deasupra noastră. Pentru o clipă inima îmi stă pe loc şi imaginaţia începe s-o ia razna: să fie atât de periculos ce facem noi? Ne-au văzut de departe şi au venit pentru noi? În timpul ăsta, el încearcă să aterizeze fix pe vârf. Când în final pleacă fără să înţelegem ce s-a întâmplat dar uşuraţi, decidem să ne întoarcem. Da, suntem aproape dar ne-am speriat prea tare ca să mai conteze. Şi în timp ce încercăm să ne dăm jos de pe stânca pe care singuri ne-am urcat, în spatele nostru auzim voci. Elicopterul a lăsat oameni acolo. Urmărim ce se întâmplă şi după o vreme constatăm că cei doi meşteresc ceva la antena de pe vârf. Deci nu aveau nici o treabă cu noi de fapt. Şi ce ne-am mai speriat. Aflăm mai târziu de la ceilalţi că după elicopterul a aterizat la refugiul în care am dormit noi în noaptea anterioară, pentru ca mai târziu să revină după cei doi.
Cu inima încă bătându-ne mai repede decât de obicei, reuşim să coborâm cu bine şi continuăm pe traseul pe care trebuia să fim de la început. Încă o urcare şi ajungem pe platoul grupei Sella Grande, care acum este o combinaţie de piatră cu zăpadă. Mergem o vreme pe el, pe un traseu ce alternează coborâşurile cu suişurile şi ajungem la refugiul Boe, aflat în mijlocul grupei. De aici avem opţiunea de a urca pe Vârful Piz Boe, aflat la altitudinea de 3152 de metri. Estimarea pentru urcare este de 50 de minute, deci ar adăuga vreo 2 ore în plus turei de azi. Dar este şansa noastră să urcăm la peste 3000 de metri şi sigur peisajul de sus este foarte frumos, aşa că decizia de a merge este cea evidentă. Pe vârf senzaţia că suntem foarte sus este amplificată de valurile de munţi pe care le vedem la orizont. Nu stăm foarte mult însă pentru că ora la care trebuie să ajungem la cabana în care vom înnopta este 18:00 şi mai avem ceva de mers.
Coborârea în Pasul Pordoi o facem în 40 de minute şi astfel mai recuperăm ceva timp ( estimarea era de o oră jumătate). Începem apoi ultima porţiune de traseu care spre dezamăgirea mea este estimată la 3 ore. Deja suntem rupţi şi se pare că mai avem o grămadă. Şi desigur, începem cu o urcare. O urcare ce poate că într-o zi normală ar fi clasificată ca una lejera dar acum o simţim destul de tare. Noroc cu peisajul care parcă le compensează pe toate. Din toată ziua, peisajul ce ni se arată după urcarea asta este cel mai frumos. Putem vedea gheţarul de pe Marmolada care parcă tronează grandios deasupra noastră. Însă mie cel mai mult îmi place în spate, deasupra oraşului Canazei, unde stânca se întrepătrunde cu pajiştile.
Până la lacul Fedaia, mergem pe un traseu numit: "the historical path of Marmolada" ( calea istorică a Marmoladei). Pe înserate facem ultima coborâre şi intrăm în cabană epuizaţi. Îmi imaginez cum arătăm după ziua pe care am avut-o aşa că nu mă mir de privirile curioase ale oamenilor care trec pe lângă noi.
Apusul de milioane care încheie ziua marchează parcă finalul traseului nostru. Ce multe am trăit în doar 5 zile.
o dimineaţă albă
elicopterul cu pricina
pasul Pordoi
vârful Piz Boe
lacul Fedaia, la baza grupei Marmolada
Rezumatul zilei:
distanţă:19.8 km
durată: 8h37min
D+: 1900m
Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.
