De dimineaţă alarma ne trezeşte pe noi şi pe ceilalţi peste 10 oameni la ora 5:10. De data asta degeaba însă pentru că afară e înnorat. Un motiv întemeiat să rămânem sub pături până mai târziu.
Ieri ne-a plouat bine iar azi îmi e puţin groază de frig. Pentru că nu ploaia a fost problema cea mare, ci frigul. La 7 coborâm la micul dejun şi avem surpriza să vedem valea de lângă noi scăldată în soare. Ce bine.
Cum deja suntem pe traseu de câteva zile, figurile oamenilor au început să devină constante. Suntem mai mulţi care parcurgem acelaşi itinerariu şi de regulă alegem şi aceleaşi cabane (cred că sunt cele recomandate în ghiduri). Aşa că pe traseu avem impresia că suntem parte dintr-un grup mai mare alături de care mergem.
Citisem ieri în ghidul pe care îl avem că azi vom vedea un peisaj "lunar-like" (ca pe luna). Nu ştiu exact ce înseamnă asta dar abia aştept să îl vedem.
Au trecut 3 zile de când am pornit în traseu. Fiecare zi ne-a adus un peisaj nou, parcă total diferit de cel anterior. Ai zice că în 15 km, cât mergem în medie pe zi, nu se pot produce schimbări prea mari. Dar schimbăm mereu văile, grupele de munţi, totul. Şi e un sentiment aşa de fain că suntem în inima Dolomiţilor, că îi trăim şi simţim prin toţi porii. Cabanele sunt în mijlocul unor peisaje care seamănă cu tablouri pictate şi dormind sus, avem parte de apusuri şi răsărituri unul şi unul, fără să trebuiască să facem nimic în plus, pentru că suntem deja acolo.
Astăzi, după ce am dormit la altitudinea de 2400 de metri, a durat mai puţin de o oră să se schimbe din nou perspectiva şi să vedem un platou presărat cu bolovani şi iarbă care chiar pare de pe altă planetă. La baza lui se văd pereţii imenşi de piatră, perfect verticali.
La fiecare 3 paşi luăm o nouă pauză pentru fotografii. E prea frumos. Şi când ajungem în şaua Forc. Ciampai şi putem vedea şi pe cealaltă parte, spre Valea numită Vallelunga avem nevoie de o pauză muuuult mai lungă. Mi-e greu să pun în cuvinte cât de frumos e de fapt şi îmi e teamă să nu mă pierd în clişee. Vă spun doar atât: cu Rareş clasificăm zona că fiind Raiul pe pământ.
Coborâm apoi în Passo Gardena. Aflat la peste 2000 de metri pare a fi un Transfăgărăşan de dimensiuni mai mari. Pe şosea putem vedea o grămadă de biciclişti, iar sus sunt telecabine şi teleschiuri. Lumea pare să facă plimbări de o zi în zonă (pentru că au bagaje mici). Pasul marchează şi finalul grupei Puez, pe care o lăsăm în urmă cu puţin regret.
Înainte de a intra în grupa Sella Grande luăm o pauză de masă. Refugiul Puez este destul de deconectat de civilizaţie şi asta pare să facă să crească preţul mâncării şi să scadă cantitatea unei porţii. Suntem lihniţi şi avem în faţă o urcare de 500 de metri, deci e momentul ideal pentru prânz.
Deşi nu stăm foarte mult, când ieşim din cabană vremea pare să se strice văzând cu ochii. Nici nu pornim bine în traseu şi deja suntem învăluiţi de ceaţă. Sper totuşi să nu ne plouă azi, încă sper. Urcarea o facem pe un culoar plin cu grohotiş, care se încheie apoteotic cu o serie de lanţuri. Când ajungem în zona asta ceea ce până acum erau câţiva picuri de ploaie, începe să prindă anvergură.
Ne bucurăm când la finalul urcării un indicator ne anunţă că mai avem 5 minute până la refugiu. E imediat sub noi şi scăpăm fără să ne udăm.
Seara ne bucurăm de un apus de zile mari iar mai târziu ajungem să stăm de poveşti alături de o australiancă. A petrecut câţiva ani în Anglia iar acum, înainte să se întoarcă acasă călătoreşte câteva luni prin Europa. E ceva ce au în comun oamenii care călătoresc mult. Sunt dezinvolţi şi au o grămadă de poveşti interesante. Petrecem câteva ore împreună fără să epuizăm toate subiectele. Dar e târziu şi mâine ne aşteaptă o nouă zi. Abia aştept. Numai când mă gândesc la peisajul care se vede imediat ce ieşi din cabană îmi vine să zâmbesc, darămite la ce urmează.
lăsăm refugiul Puez în urmă
ajunşi pe lună
frumuseţea va salva lumea ... sau credinţa
coborând spre pasul Gardena
cabana Franco Cavazza
apusul
Rezumatul zilei:
distanţă:13.8 km
durată: 5h36min
D+: 960m
Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.
