pregatire semimaraton

        Da, am inceput sa ma pregatesc pentru semimaraton. De anul trecut ma tot gandesc la asta, iar la inceputul anului am inceput sa iau mai in serios ideea. Un coleg de scoala a alergat anul trecut si mi-a povestit ca nu a mai mers la scoala pentru ca trebuia sa alerge de 4 ori pe saptamana. Asta m-a speriat putin pentru ca eu anul asta am si dizertatia ( pe langa scoala si munca). Asa ca am luat in calcul posibilitatea de a amana. Asta insemnand sa nu particip la semimaratonul din cluj, de pe 21 aprilie, ci sa merg in vara ( dupa dizertatie), eventual direct la trail ( maratonul apuseni de ex.).
    
Totusi am ideea asta in cap si nu am putut sa o las deoparte. Asa ca l-am rugat pe colegul meu sa imi dea programul lui. Pregatirea ar fi trebuit sa o incep in urma cu vreo 3-4 saptamani ( ideal), pentru ca sunt 10 saptamani in total. Oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata :) Un factor important a fost si faptul ca o luna sunt in Slovenia cu ceva bursa de studiu ( CEEPUS ). Asta inseamna ca nu lucrez, mananc bine, pe scurt, am timp si energie sa investesc in asta.
    
Asa ca am inceput de saptamana trecuta pregatirea. Nu pot sa spun ca nu aveam rezistenta fizica deloc, asa ca am inceput cu saptamana a doua din program. Programul are intr-o saptamana : doua alergari mai scurte ( 5 km), una medie ( primele doua saptamani 6.5 km si apoi 8.1km) si cea lunga din weekend. Pana acum am avut o singura alergare lunga ( de 8.1km) si urmeaza cea de 10.
   
Spre surprinderea mea, pregatirea asta nu inseamna doar timpul petrecut in alergare. Asta ar insemna sub 4 ore dedicate saptamanal ( pana acum cel putin). Dar nu ... am constatat in scurt timp ca e vorba de mult mai mult decat atat. In primul rand alergarile. E incredibil cat de multe poti sa traiesti intr-un timp atat de scurt. Pe parcursul celor 8km de sambata trecuta am simtit bucurie pentru ca alerg, motivatie si ambitie, durere, dezamagire, oboseala, teama, usurare ( dupa ce am trecut de momentul critic ), speranta ( ca voi termina), apoi sensibilitate ( intr-un punct imi simteam pielea foarte sensibila) si din nou oboseala. Cand s-au terminat in cele din urma cei 8km, am terminat cu senzatia ca nu mai pot continua nici macar un metru in plus. Dar i-am terminat ! Iata si dovada :

 
Pe masura ce trece timpul, pe langa teama de distantele care se tot maresc, constat ca imi imbunatatesc timpii. Prima alergare de 5 km am parcurs-o in aprox 30 de min, in timp ce ieri am parcurs aceeasi distanta in 25:44.
          
Atunci cand nu alerg, ma gandesc la alergat. La ce am facut pana acum, la urmatoarea alergare si la cum o voi aborda ( de regula la alergarile scurte incerc sa imi imbunatatesc timpii cat mai mult, in timp la cele mai lungi sper doar sa reusesc sa termin). Ma gandesc de asemenea la timpii de pana acum, cel mai bun ritm, si calculez in cat timp as putea sa parcurg semimaratonul. Cu cel mai bun ritm de pe distanta de 5km as putea sa scot dupa calculele mele sub 1:50 min. Obiectivul meu initial era sub 1:45 min dar inca nu imi dau seama daca e foarte deplasat, sau realizabil. Ramane sa vad cum o sa evoluez in continuare :)

graz

     Pentru ca o sa fiu in Maribor o luna de zile impreuna cu Rebeka, incercam sa vedem si imprejurimile in perioada asta. Si cum Graz e la doar 70 de km, sambata am hotarat sa luam orasul la picior si sa vedem ce surprize ne rezerva. Dupa ce ne-am trezit devreme ca sa avem timp si de alergearea de weekend ( am inceput pregatirea pentru semimaraton), dupa ceva pregatiri, am plecat in sfarsit spre destinatie. Ajunse acolo in jur de ora 12, am parcat si am luat-o la picior in cautarea centrului vechi al orasului ( masina am lasat-o mai departe).
       
Citisem pe internet despre Schloßberg, un deal de pe care se vede foarte frumos orasul. Asa ca ne-am indreptat spre el si am gasit o alee care urca. Pe masura ce inaintam, incepeam sa zarim tot mai mult din imprejurimi.

  
     Ajunse sus, au aparut lumea, privelistea, soarele si voia buna.

 

Aici puteai sa vezi si vechiul castel ( cat a mai ramas din el ) si turnuri ( de ex. turnul cu ceas).

        

Dupa ce ne-am clatit ochii, am inceput sa coboram spre centrul orasului. Imediat ce am iesit de pe aleile dealului, au inceput sa ni se arate strazile pavate ale orasului. Orasul era plin de viata asa ca ne bucuram de fiecare clipa.

   
 Ne-am stabilit ca obiectiv o biserica pe care o vazusem de pe deal. Era destul de departe dar vroiam sa o vedem de aproape. Si in cele din urma am gasit-o.  Aici erau tineri pe scarile bisericii care se bucurau de soare si citeau. Era o atmosfera placuta.

  

   

Apoi ne-am intors in centru de care nu ne mai saturam. Austriecii au un cult pentru cafea, asa ca am decis sa intram undeva sa incercam. Si intr-adevar, caffe latte-ul pe care l-am baut a fost foarte bun. Mi s-a parut interesant faptul ca ne-au adus si un pahar de apa impreuna cu el. La noi nu se procedeaza asa. 

     

Dupa, am continuat plimbarea. Am gasit si muzeul de arta. Il vazusem si pe internet, insa mie nu mi-a placut deloc. E o cladire moderna ( care imi aminteste de o caracatita), in mijlocul centrului vechi. Nu mi se parea ca isi are locul acolo. Pe langa asta am vazut si insula lor artificiala in forma de scoica.

     

Soarele incepuse sa apuna ... 

 Insa ne era greu sa ne despartim de oras asa ca ne-am intors din nou in centru. Bucuroase ca am mai descoperit cateva stradute, am pornit spre masina.
    
Initial nu ma asteptam sa imi placa orasul asa de mult, insa are ceva special. Iti da un sentiment aparte :) Inchei cu o poza de pe strada care mi-a placut cel mai mult.

            
      

cavnic - prima data pe teleski

     Pentru ca tot imi recomanda lumea partia de la Cavnic, weekendul trecut am luat in sfarsit decizia de a o incerca. Am luat-o atat de greu pentru ca e destul de departe de Cluj.

Inarmati cu rabdare si entuziasm, dupa trei ore de somn, la ora 6 ne-am trezit sa ne pregatim de plecare. La 7 am reusit sa iesim din Cluj, iar la 10 am ajuns.

Dupa ce ne-am echipat, am plecat spre partie. Ceilalti curiosi, eu mai mult cu groaza. Stiam ca e doar teleschi si avusesem deja o incercare esuata de a urca in Predeal. Chiar am ramas cu sechele de atunci pentru ca eram singura si am tot incercat dar nu reuseam si pe deasupra mi-a si zis un tip ca m-a vazut si pe partie ca nu stiu sa ma dau. Imi era teama ca nu o sa reusesc nici acum ...Rebe stia de experienta mea asa ca a venit cu mine. Dupa ce ne-am luat cate 12 urcari ( eram optimista) , ne-am dus la teleschi. Acolo, i-am spus domnului care ajuta lumea sa urce ca sunt incepatoare si mi-a spus din prima ca dupa ce incerc de 2-3 ori, daca nu reusesc sa merg sa mai exersez. Zis si facut, am incercat, am tot cazut. Din nou aceeasi problema ca si data trecuta, si anume ca nu reuseam sa imi gasesc echilibrul absolut deloc. Dupa cele trei incercari alocate mi-a zis sa merg sa mai invat  ... asa ca am plecat si mai ingrozita decat data trecuta ... nu mai vroiam deloc sa incerc ... stiam ca asta inseamna ca trebe sa urc pe jos de fiecare data. Intre timp un prieten care era cu noi facuse o tura deja, a coborat si i-am spus ca nu reusesc. Mi-a spus sa mai incerc, i-am zis ca nu mai vreau si atunci mi-a dat ideea sa merg la celalalt teleschi, care incepe de la jumatatea partiei in sus. Tot el mi-a spus sa incerc sa ma tin cu o singura mana, nu cu amandoua.
        
Asa ca am luat-o la picior impreuna cu Rebe spre celalalt teleschi. Desi i se luase si ei urcarea, a ales sa vina cu mine. Cand am ajuns in cele din urma, teleschiul era gol. Cat am mai amanat eu momentul, a venit lume asa ca am mai gasit un motiv sa mai astept putin. In cele din urma nu am avut de ales... a trebuit sa merg. Domnul de aici ma vazuse ca ezit si m-a incurajat ... mi-a spus ca trebuie sa invat. Asa ca mi-am facut curaj din nou si am incercat. Mi-a dat el rozeta si am pornit. A fost prima oara cand m-am tinut cu o singura mana si am reusit ! Nu-mi venea sa cred.... nenea imi zicea : "Bravo!" , Rebe: "bine Ale!" si eu urcam si nu cadeam ... si chiar am ajuns pana sus.

Acolo privelistea arata cam asa :

Eram asa de bucuroasa .... dar mi-am dat seama ca nici Rebeka nu mai urcase cu teleschiul si desi ea era pe schiuri, nu vroiam sa o las singura. Si la putin timp o vad ca urca...reusise din prima :)

Asa ca in sfarsit puteam sa ne dam ( era deja 12 fara 20 si noi nu ne dadusem nici macar o data). Partia era foarte buna. Spre deosebire de Buscat, o singura portiune foarte mica de gheata am vazut. Asa ca de data asta chiar am putut sa ma dau.

Si baietii erau foarte incantati. Ziua era senina, zapada perfecta, ce ne puteam dori mai mult ? Asa ca toata lumea era cu zambetul pe buze .

 Dar in final sunt convinsa ca eu eram cea mai fericita pentru ca a fost ziua in care am reusit sa urc cu teleschiul :) Foaaaaaarte mult mi-a placut la Cavnic :D

buscat

      Ieri am fost pentru prima oara la Buscat. Traiam cu impresia ca nu am mai fost ( mai ajunsesem pana la Baisoara la schi ), dar cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca mai vazusem locurile. Vara trecuta am fost voluntar la maratonul Apuseni chiar in zona aia. Asa ca m-am bucurat sa o recunosc.

Cu toate ca pana sa facem dreapta spre statiunea Muntele Baisorii zapada era si nu prea, pe masura ce ne apropiam aparea tot mai multa ...

Ajunsi in cele din urma, eram plini de entuziasm toti. Eu nu numai ca nu mai incercasem partia, dar era prima oara cand urcam cu telescaunul. Un motiv un plus sa ard de nerabdare ...

Cand am urcat prima oara , s-a creat un hau dedesubtul nostru ( eram cu Rebeka ), ceea ce ne-a dat o senzatie de nesiguranta si de teama. Noi am crezut ca am coborat siguranta, dar la a doua tura am aflat ca nu am coborat-o de tot. Oricum , deja pe la a 5-a urcare, cand am fost iar impreuna eram amandoua "experte", cum s-a exprimat Rebeka ( de parca era o filozofie sa stai pe scaun si sa astepti sa ajungi sus). Oricum, cert este ca ne-am descurcat de minune si eram taaaare bucuroase.

    Sus privelistea era incredibila ... Munti, brazi inalbiti de zapada si liniste ...

 Partia nu era intr-o stare foarte buna pentru ca nu mai ninsese demult se si formasera portiuni mari de gheata. Fiind incepatoare, nu numai ca nu am reusit sa ma dau, dar am si luat niste trante pe care o sa le tin minte. Mi-am invinetit un genunchi atat de tare incat am luat decizia ( pe care poate ca ar fi trebuit sa o iau de la inceput) sa nu sa mai merg fara aparatoare la genunchi.

Ziua a fost frumoasa totusi, pentru ca am petrecut-o la munte, alaturi de cea mai buna prietena a mea si de colegii de munca. M-am bucurat sa petrec timp cu ei in afara programului de munca si sper sa facem asta mai des :)