Duminică dimineaţă mă trezesc odihnită. În ciuda chinului de aseară, au fost destule ore de somn. Azi plănuim să ajungem la un lac pe care l-am văzut o singură dată până acum: Lacul Galeşu. Când îmi amintesc ce mult mi-a plăcut atunci, mă întreb de ce nu am mai fost pe acolo între timp.

"Ce facem weekendul viitor?" întreabă Rareş în săptămâna anterioară. "Mi-e dor de Retezat... hai să mergem acolo..." răspund eu nostalgică. "Hai!".

În mine zace ceva. E un monstru care se hrăneşte cu munte şi care mă chinuie când îi e foame.

 În Retezat mă întorc iar și iar și nu știu cum, dar nu mă pot sătura. Sunt munții mei preferați, munții care mă fac să mă îndrăgostesc de ei de fiecare dată când îi revăd. Retezatul este muntele care îmi amintește de ce uneori acasă e acolo, în inima lor, înconjurată de frumos.

După ce toată săptămâna am crezut că o să revăd Rodnei weekendul trecut, vineri am hotărât să mergem în Retezat. Anunțase domnul Dinu că merge și spre bucuria mea, nu intenționa să urce prin Poiana Pelegii ( pe unde mai fusesem de două ori ), ci prin Stâna de Râu.

In weekendul 26-28.07 am revazut Retezatul. Prima oara l-am vazut anul trecut, si a ocupat locul I in inima mea pe loc. Inainte imi placea Piatra Craiului cel mai mult, dar asta pana sa vad Retezatul.

Weekendul asta mi-am facut in sfarsit curajul sa merg intr-o tura CAR. Demult tot vroiam dar fie a aparut altceva, fie imi era urat sa merg singura ... De data asta am convins-o pe Rebe sa vina cu mine, asa ca in sfarsit am facut marele pas.