"Ce facem weekendul viitor?" întreabă Rareş în săptămâna anterioară. "Mi-e dor de Retezat... hai să mergem acolo..." răspund eu nostalgică. "Hai!".
Vineri seara nu eram încă hotărâţi asupra traseului, însă când am sugerat să evităm drumul neasfaltat de 18 kilomtri spre Poiana Pelegii care vine la pachet cu o oră în plus şi să pornim din Cârnic de data asta, Rareş a acceptat pe loc propunerea. Dacă până atunci nu eram foarte convinsă pentru că asta însemna să mergem cu bagaje mari timp de două zile, când i-am văzut entuziasmul m-am convins imediat. Aşa facem.
Sâmbătă la ora 5 ieşeam din Cluj. Vara asta ne-am făcut obiceiul să nu mai plecăm de vineri seara spre munte, ci sâmbătă dimineaţa la prima oră. Asta ne aduce două beneficii: putem face cumpărăturile vineri seara abia iar bagajul fie vineri, fie sâmbătă înainte de plecare şi avem vineri seara pentru relaxare.
Sâmbătă pe la 7 ne aflăm din nou în Subway-ul din Alba-Iulia. Mi-e teamă să nu ne recunoască oamenii de aici, pentru că ne-am cam făcut un obicei săptămânal deja (urma să facem exact acelaşi lucru şi în săptămâna următoare). Când intrăm însă pare să fie alt schimb faţă de dată trecută. Pfiu.
Retezatul nu este deloc departe de Cluj şi asta mă surprinde de fiecare dată când mergem într-acolo. În vreo 3 ore jumate suntem în Cârnic deja, gata de plecare. Dacă ar fi şi autostrăzi, ce bine ar fi...
Cum coborâm din maşină, cum simt mirosul pădurii. Închid ochii şi inspir adânc: am ajuuuuuns! Ne pregătim repede bagajele şi pornim în trombă pe drumul pe care de regulă îl parcurgem iarna, când ne îndreptăm spre Genţiana (o dată pe an, în luna februarie, în cadrul Clubului Alpin Român are loc memorialul Cuxi; sediul evenimentului este cabana Genţiana).
Traseul primei zile: Cârnic - Cabana Pietrele - Culmea Lolaia - Vârful Retezat - Lacul Bucura
Ajungem la cabană mai repede decât mă aşteptam. Dar nu e cazul să mă entuziasmez prea tare pentru că avem destul de mult de urcat azi iar ăsta e abia începutul.
Ce mult timp a trecut de când n-am mai făcut un traseu pentru prima oară în Retezat. Ne simţim ca doi exploratori plecaţi în misiune. După un urcuş mai abrupt, ieşim pe culmea Lolaia. Acum suntem în gol alpin şi putem zări Vârful Retezat şi capătul văii Stânişoara. Vremea este perfectă pentru că cerul este acoperit de nori, dar fără să fie periculoşi. Deci nu ne ameninţă nici canicula, nici ploaia.
În următoarele ore parcurgem culmea Lolaia în ritmul nostru. Nici nu ne grăbim dar nici nu prea luăm pauze. Ajungem apoi la ultima urcare pe Vârful Retezat şi gata, suntem pe vârf. Dacă până acum am întâlnit doar un grup de băieţi pe culme, aici sunt mai multe grupuri. Unii mai gălăgioşi, alţii mai puţin, fiecare se bucură în felul lui de privelişte. Ne aşezăm şi noi undeva în apropiere şi urmărim jocul de nori ce se desfăşoară înaintea noastră.
De aici nu ne e foarte clar cât mai avem până la lacul Bucura dar credem noi că nu foarte mult. Când ne facem în sfârşit curaj, pornim către vârful Bucura, următorul punct intermediar. Urmează apoi coborârea spre lac. Imediat ce cotim stânga pentru a coborî din creastă zărim şi mulţimile de oameni. Ne mirăm de cât de mulţi sunt. E adevărat că zona e şi destul de accesibilă.
Ajungem la destinaţie destul de devreme. În jurul orei 18 cortul este deja ridicat iar eu visez cu ochii deschişi la somnul de MINIM 10 ore care mi se aşterne înainte. Ah, ce dulce e somnul de pe munte după o zi de drumeţie.
Locul pentru cort îl alegem strict în funcţie de teren. Nu ne uităm deloc în jur să vedem cine plănuieşte să ne devină vecin pentru o noapte. Şi foarte rău facem pentru că avem norocul să ne trezim cu o gaşcă de tineri care campează fix la capul nostru. Asta n-ar fi aşa o problemă dacă nu ar începe să tot mute bolovanii dintr-o parte în alta. Pe la ora 7 situaţia stă cam aşa: eu sunt ruptă de somn şi pe jumate adormită, când aud la capul meu zgomot de bolovani care se lovesc între ei. Nu ştiu ce se întâmplă dar îmi dau seama că cineva montează cortul fix lângă noi şi probabil că îşi construiesc/reconstruiesc acel mini-zid de bolovani care se ridică pentru a te proteja de vânt. E încă devreme, nu prea pot să fac scandal. După vreo jumătate de oră, timp în care văd şi beţe de cort intrând în al nostru (semn că operaţiunea este în curs de desfăşurare), în final se termină. Încep să sper că am scăpat şi acum chiar pot dormi. Da... atât de naivă sunt.
Pe la ora 9 au trecut 2 ore de când mă trezesc periodic din cauza râsetelor şi vorbitului tare. V-am zis că asta se întâmplă FIX la capul nostru? E încă devreme, tot nu pot să fac scandal.
Pe la ora 11 mă trezesc a nu ştiu câtă oară. Ok... a venit momentul. E destul de târziu încât să îi pot ruga să facă linişte. Şi o fac. Nu mi se răspunde nimic, nu ştiu dacă m-au auzit. Şi parcă nici nu vreau să insist. Dar imediat după se lasă în sfârşit linişte. Liniştea aia pe care prea o luasem eu de-a gata când am ajuns. Lecţia învăţată: găseşte loc de cort la mare distanţă de grupuri.
Va urma ...
