Ultima zi. Azi vom ajunge înapoi în Lukla iar mâine zburăm spre Kathmandu. Am senzaţia că am trăit atât de multe în 10 zile. Şi am cunoscut atât de mulţi oameni.
Ne trezim devreme pentru că ultimele două zile ne-au arătat că nu va fi uşor. Vom parcurge distanţa făcută în două zile la urcare. Sper ca în afară de urcarea de dinainte de Lukla să nu avem surprize.
Pornim cu elan de dimineaţă şi începem cu o coborâre abruptă. Drumul este presărat cu animale şi şerpaşi încărcaţi care urcă domol. Unii au încărcături atât de mari încât mă întreb cum de le pot pune în spate în primul rând. Da' să le mai şi care.
Ajungem din nou la cele două poduri suspendate şi continuăm de-a lungul râului. Îmi dau seama că aproape în fiecare zi m-am plâns de oboseală dar azi, azi e cel mai greu! Glumesc... dacă e să privesc în urmă cred că ziua cu base campul a fost cea mai grea. Cu toate astea avem 20 de km înainte şi asta mă cam sperie.
Pe drum întâlnim un cuplu mai în vârstă. El este din Austria şi a văzut o mare parte din munţii noştri (Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraş). Am impresia că pe traseu au fost foarte mulţi oameni aflaţi la vârsta a treia. Nu ştiu dacă mai mulţi decât tineri, nu aş vrea să trag concluzii pripite, dar sigur într-un număr mare. E interesant cum în alte ţări e normal ca oamenii să călătorească atât de mult, mai ales la pensie. Şi unii dintre ei aleg să îşi depăşească limitele şi să îşi demonstreze că încă au puterea de a urca la altitudini mari, aşa că aleg Nepalul.
Ajungem în Pangboche şi ne oprim pentru masa de amiază. O porţie de paste din nou şi ne continuăm drumul. Suntem la jumatea distanţei, însă nu la jumătatea urcării.
Observăm că în zona asta sunt mult mai mulţi şerpaşi decât mai sus. Unii dintre ei par a căra greutăţi foarte mari. Oare care este maximul pe care îl pot duce ? Aflăm că sunt plătiţi per kilogram si au voie să ducă cel mult 100 de kilograme. Plata se face per kilogram si este de 45 de rupii (~110 rupii=1dolar). Sigur că nu e prea sănătos ce fac şi au diferite probleme de sănătate (la spate, la gât). Îi privesc şi îmi vin în minte cuvintele tatălui meu: "învaţă dacă nu vrei să faci muncă fizică toată viaţa". Aici se aplică atât de bine. Şcoala pare a fi singura lor scăpare.
Pe măsură ce ne apropiem de Lukla, pauzele se înteţesc. Înainte de ultima urcare ziua se apropie de final şi singurul lucru la care mă pot gândi este că asta e ultima, ultima. După, nici scări nu mai vreau să văd o vreme. O să urc doar cu liftul. O terminăm şi trecem de poarta care marchează intrarea în sat. Pe străzile lui copiii se joacă şi fac gălăgie. Sub lumina apusului, trecem pe lângă buticurile cu suveniruri şi echipament şi ne îndreptăm către cabana în care am poposit la venire.
in urmarirea surorilor ei
Pe la amiază am început să mă întreb ce-a fost în capul nostru când am lăsat biletele unei necunoscute. Da, ne ajută faptul că sună ea pentru a confirma, dar nu era mai sigur să le păstrăm la noi? Grijile sunt inutile, pentru că totul este în regulă când ajungem acolo. Ne luăm camera în primire şi suntem dezamăgiţi. Acum avem termen de comparaţie şi e uşor să ne dăm seama că în spatele unei faţade vopsite frumos camerele nu arată prea bine iar preţurile la mâncare sunt peste medie. E, oricum nu mai contează.
Imediat după masă adorm cu gândul la ultimele zile. Mă întreb dacă o să mai ajung vreodată în colţul asta al lumii. Oricum ar fi mă bucur că am avut ocazia să trăiesc experienţa.
Rezumatul zilei:
- traseu: Namche Bazar - Lukla
- distanţă: 21.3km
- D+: 1200m
- timp: 8h15min
