De când ne-am întors din concediu mi-am dorit să scriu un articol dedicat aspectelor practice din Nepal, care să centralizeze atât partea de documentare făcută acasă cât şi învăţămintele dobândite acolo, la locul faptei. Urmează deci un prim ghid scris de mine care sper să vă ajute şi poate să vă dea imboldul de care aveţi nevoie pentru a porni într-o astfel de aventură.
Îmi amintesc ce gândeam în drum spre Parcul Naţional Chitwan, în autobuz, în timpul unei călătorii în care am parcurs 150 de km în 9 ore (nu, nu e o glumă şi o să vă povestesc într-o altă postare în detaliu). Ei bine, mă gândeam la asta: dacă eşti în căutare de o destinaţie în care să fie confort, curăţenie şi în principiu doar relaxare, cu siguranţă că Nepalul nu e destinaţia potrivită.
Nepalul e un loc al contrastelor. Vei vedea şi peisaje pentru care e greu să mai găseşti superlative, dar şi mormane de gunoaie. Vei vedea un sistem de transport bine pus la punct şi un haos în trafic ce va da peste cap tot ce credeai tu că ştii despre semnele de circulaţie.
Dacă în ciuda tuturor avertizărilor, decizi să faci pasul si să mergi, iată câteva lucruri utile.
Zborul
Noi am zburat cu Turkish Airlines aşa:
Budapesta - Istanbul
Istanbul - Kathmandu
Iar la întors în sens invers. Preţul total de persoană a fost de 895 de euro iar biletele le-am cumpărat la începutul lui aprilie, pentru octombrie. Dacă ne-am fi hotărât mai repede în schimb şi am fi acceptat oferta făcută la jumătatea lui martie, preţul ar fi fost de 790 de euro de persoană. Între timp wizz-ul are zboruri Cluj - Dubai, deci poate se pot găsi variante mai ieftine decât atât.
Eu am fost foarte mulţumită de Turkish Airlines. Mâncarea arăta mereu foarte bine (tot mâncare de avion era, dar era chiar ok) şi din cele 4 avioane, 3 au avut monitoare în scaune, aşa că ne-am mai ocupat timpul cu muzică şi filme.
Până în Budapesta am decis să mergem cu microbuz din Cluj, care a costat şi el 90 de lei de persoană. Altrnativa era să mergem cu maşina personală şi să o lăsăm într-o parcare dedicată de acolo, însă am decis să nu conducem obosiţi ( cum ne aşteptam să fim la întoarcere). Dezavantajul a fost că la venire am aterizat în jurul orei 9 şi a trebuit să mai aşteptăm 2 ore microbuzul.
Viza
Viza se procură la sosire, din aeroport. Este nevoie să aveţi pregătită o poză tip paşaport şi să completaţi un formular pe care îl găsiţi acolo. Preţul este de 25 de dolari pentru o perioadă de 15 zile, 40 pentru 30 de zile şi 100 de dolari pentru 100 de zile.
Kathmandu
- cazare
În capitală am petrecut 6 nopţi în total. Hotelul l-am ales pe baza review-urilor de pe Trip Advisor şi se numeşte "Friend's home". În mare a fost în regulă cu excepţia unui eveniment neplăcut care nu sunt sigură că s-a întâmplat din vina lor: nu am avut bilete de autobuz la întoarcerea din junglă fie din cauza că cei de la hotel au uitat să rezerve, fie din cauza că cei de la compania de autobuze au greşit.
Hotelul are mic dejun inclus în preţul camerei şi pentru noi a fost binevenit. Dezavantajul este că mâncarea este mereu aceeaşi şi inevitabil ajungi să te saturi de ea.
Un alt avantaj al hotelului a fost că în timpul plecării noastre din capitală am putut lăsa bagajele mari acolo, fără să plătim. Că tot am atins subiectul bagaje, noi le-am organizat aşa: am luat de acasă atât rucsacii de munte cât şi trolere mari. Rucsacii goi au intrat în trolere alături de toate hainele şi ce mai aveam nevoie iar când am plecat către Lukla am pus în ei doar echipamentul necesar. Restul, inclusiv tableta şi laptopul au rămas la hotel.
- mâncare
De departe restaurantul nostru preferat a fost Rosemary Kitchen & Coffee Shop. Grădina interioară departe de traficul străzilor înguste ne-a cucerit din prima clipă iar mâncarea era şi ea foarte gustoasă. Pe lângă felurile principale de mâncare, am încercat într-o seară limonada şi ne-a plăcut foarte mult. În plus costa doar 100 de rupii (cam 4 lei româneşti). Dacă ajungeţi acolo, încercaţi şi bruschetele cu roşii şi brânză, şi brownie-ul cu îngheţată.
Everest Base Camp
- transport
După ce ne-am luat biletele de avion, o bună perioadă de timp am crezut că vom face circuitul Annapurnei. Însă când am început să citim şi să comparăm circuitul cu traseul către Everest Base Camp, cea de-a doua varianta părea a fi alegerea evidentă pentru cineva care merge prima oară în Nepal şi vrea un traseu care să meargă în inima munţilor. Aşa că ne-am răzgândit şi am început să ne documentăm în direcţia asta. Traseul cu plecare din Lukla durează 11 zile în total (în ce-a de-a 12-a am zburat înapoi) şi include cele 2 zile de aclimatizare. Alternativa este să porniţi din Jiri, unde se poate ajunge cu autobuzul. De aici până în Lukla este nevoie de ~6 zile de mers.
Noi am ales să zburăm până în Lukla pentru a economisi timp, cu toate că asta ne-a crescut costurile semnificativ. Avionul dus-întors Kathmandu-Lukla a costat 320 de dolari de persoană. Preţul este acelaşi indiferent de compania aeriană. Noi am zburat cu Sita Air şi a fost ok, cu toate că nu avem termen de comparaţie.
- traseu
În ceea ce priveşte trekul efectiv, lecţia am făcut-o de acasă. Un blog cu multe informaţii utile este "The longest way home" (blogul are problema că nu se încarcă pe orice browser şi nu îţi dai seama că ceva nu este în regulă; pe firefox funcţionează corect, pe chrome nu). În Kathmandu am cumpărat un ghid de la editura Cicerone, pe care l-am devorat cu 2 zile înainte să plecăm. Mai departe ne-am înarmat cu o hartă şi o listă a destinaţiilor din fiecare zi şi programul a fost complet. Pe traseu nu am avut nevoie de indicaţii pentru că poteca este largă şi evidentă în permanenţă.
Noi am decis să mergem fără ghid şi fără şerpaş, însă nu e neapărat o varianta potrivită pentru oricine. Bagajele mari cărate atâtea zile au contribuit oboselii. La fel, un ghid se va ocupa de toate aspectele practice ale unei astfel de călătorii. Din păcate am cunoscut ghizi al căror singur interes erau banii. Sunt însă alţii care îţi pot tranforma experienţa total şi te pot aduce mai aproape de cultura nepalezilor. Nouă ne-a plăcut tare mult de ghidul unui prieten pe care ni l-am făcut pe traseu. Vă las datele lui de contact în cazul în care cineva are nevoie. E important de ştiut că operează atât în zona EBC cât şi Annapurna.
email:
madan115@gmail.com
telefon:
977-9849248992
facebook:
- permise
EBC se află în Parcul Naţional Sagarmatha iar pentru a putea intra în el, e nevoie de două permise:
1. permisul TIMS (Trekkers’ Information Management System)
Permisul TIMS costă 2000 de rupii pentru drumeţii individuali ( noi mereu calculam ca 100 de rupii fiind 1 dolar; deşi nu e foarte precis, e uşor să îţi faci o idee de preţuri mereu). Dacă alegi să mergi cu un ghid, acesta va costa doar 1000 de rupii. Pentru el veţi avea nevoie şi de 2 poze tip paşaport.
Permisul se poate procura în Kathmandu, la "Nepal Tourism Board" iar programul este între orele 10:00 şi 17:00. Mai multe informaţii aici.
2. Permis de intrare în parc
Dacă primul este necesar pentru mai multe destinaţii de trekking, cel de-al doilea este special pentru EBC. Pe acesta noi l-am procurat la ieşirea din Monjo şi a costat 3000 de rupii. Aici era necesar deja cardul TIMS iar după au fost mai multe puncte de control în care au fost verificate amândouă.
- cazare
Cazarea de pe trek a fost pentru mine o mare enigmă. Până să ajung acolo nu eram sigură cum îţi alegi cabana şi dacă o să găsim locuri. Mai ales că să cărăm cortul nu era o opţiune.
Ajunşi acolo, lucrurile s-au desfăşurat foarte simplu. Traseul trece prin diferite sate şi fiind atât de mulţi turişti în zonă, localnicii s-au adaptat cererii. La orice pas se găsesc cabane care oferă atât cazare cât şi mâncare. Cazarea costă în general 200-300 de rupii pe noapte (da, asta înseamnă 2-3 dolari). Sunt atât de ieftine pentru că în general camerele sunt simple şi nu au încălzire. Veniturile importante le vin din mâncare.
Un sfat în ceea ce priveşte camerele este să le evitaţi pe cele de pe colţ. Ele au geamuri pe două părţi şi nu sunt foarte sigilate, deci sunt mai friguroase.
Dintre toate cabanele pe care le-am încercat, două dintre ele ne-au plăcut în mod special:
- Ama Dablam lodge , în Namche Bazar:
Aici în camera de mese te simţeai că în sânul unei familii. De altfel cabana este o afacere de familie. Deşi cu servicii foarte bune comparativ cu alte cabane, preţurile au rămas în limite rezonabile. Accesul la duş normal şi internetul gratuit pentru clienţi sunt un mare plus.
- Wind Horse, în Pangboche
Cabana asta am înţeles că este recent construită (în 2014). Curăţenia şi camerele spaţioase ne-au impresionat şi au ridicat-o pe scara noastră.
- încărcatul bateriilor
E important de ştiut că pe traseu trebuie să plăteşti pentru a-ţi putea încărca bateriile. În Namche de exemplu o oră de încărcat costă 300 de rupii.
- duşul
Ultimul duş l-am făcut în Namche Bazar la urcare. Şi pentru el trebuie să plăteşti iar aici valora 400 de rupii. Şi mai sus te puteai spăla, însă primeai o găleată cu apă caldă.
- mâncare
În ceea ce priveşte mâncarea, meniurile erau grupate în jurul preparatelor de bază: orez, cartofi sau paste. O porţie costă între 400 şi 700 de rupii, în funcţie de cabană şi de altitudine. O mâncare specifică pentru ei este dhal-batul care conţine supă, orez cu legume, murături, uneori chiar şi cartofi (nu amestecate, ci una lângă alta).
Carnea este prezentă în meniuri dar noi am evitat-o pentru că citiserăm că nu au cum să o conserve şi nu am vrut să riscăm să ne îmbolnăvim. O alternativă este tonul din conserve, însă după un timp eu m-am cam săturat de el.
dhal bat - sursa foto: wikipedia
- apa
Şi apa părea a fi un subiect controversat atunci când am început să citesc acasă despre subiect. În principiu nu era recomandat să bei de la izvoare, cu toate că localnicii şi ghizii o fac. Noi am decis să bem apă îmbuteliată şi am cumpărat de-a lungul traseului. Preţul creştea o dată cu altitudinea. Dacă în Lukla costa 80 de rupii un litru, în Gorak Shep am dat 300. Nu ştiu dacă este cea mai bună variantă totuşi pentru că este recomandat să bei cât mai multă pentru a evita răul de altitudine şi abordarea asta nu te încurajează să o faci.
Parcul National Chitwan
În Parcul Naţional Chitwan am petrecut efectiv o singură zi, încadrată de altele două petrecute pe drum. Planul iniţial era să stăm cu o zi mai mult însă nu am reuşit să ajungem când ne-am propus aşa că ne-am adaptat.
- transport
La doar 150 de km de Kathmandu, ne-am îndreptat către Chitwan cu autobuzul. O astfel de călătorie este o aventură în sine în Nepal şi drept dovadă nouă ne-a luat 9 ore să ajungem. Pe lângă viteza scăzută datorată calităţii drumului, statul la coadă pentru combustibil timp de 2 ore şi cele două pene nu au ajutat deloc. Costul unei călătorii a fost de 8 dolari, însă dacă eşti un bun negociator poţi ajunge la 6.
- cazare
În parc am ales să stăm la "Landmark Forest". Ajunşi acolo, am discutat direct cu managerul care ne-a oferit un pachet complet ce cuprindea: cazarea, cele 3 mese pe zi în regim de bufet suedez şi 2 excursii în parc: una pe elefant de dimineaţă iar după masă în canoe şi la pas prin junglă, însoţiţi de un ghid.
Landmark a fost o alegere foarte bună pentru noi. Cei de la hotel s-au ocupat de permisele pentru parc şi de programările pentru excursii. Tot ce am avut noi de făcut a fost să apărem şi să ne bucurăm.
Preţul pentru pachetul complet pentru două persoane a fost de 220 de dolari.
Gata! Cam asta mi s-a părut mie util. Dacă mi-a scăpat ceva sau am fost neclară, nu ezitaţi să mă întrebaţi.
