Azi va fi o zi uşoară. Ieri am mers cu vreo 2 ore în plus deci în cel mult 3 ore ar trebui să fim în Namche. Aşa bine o să ne prindă jumate de zi de odihnă.
Mă trezesc din nou puţin după 6, după o noapte bine dormită. Priveliştea de pe geam contribuie şi ea la starea mea de spirit. Micul dejun îl luăm cu belgienii pe care îi cunoscuserăm cu o seară înainte. Presupuserăm că sunt nemţi după limbă dar de fapt sunt din nordul Belgiei. Discuţiile cu ei se dovedesc a fi foarte informative. Aflăm tot felul de lucruri despre ţara lor, cum ar fi că în trecut sudul Belgiei era cel bogat pentru ca avea resurse miniere şi între timp s-au inversat rolurile. Ne şi recomandă câteva beri de la ei (pentru că sunt renumiţi pentru asta) şi o cafenea bună în Antwerp (urmează să petrec o săptămâna acolo în curând). Sunt şi ei curioşi de situaţia României. Au impresia că încă suntem ţara aia recent ieşită din comunism în care oamenii mor de foame. Mereu când vine vorba despre România aş vrea să spun atât de multe lucruri. Să explic că e o ţară frumoasă, cu multe locuri de văzut, cu oameni deosebiţi, cu tradiţie şi în plus cu o situaţie economică ce se îmbunătăţeşte pe zi ce trece.
Încărcaţi cu energie şi voie bună, pornim la drum pe o vreme superbă. Până în Tyangboche avem o singură urcare de vreo 20 de minute. Nu prea mai avem psihic pentru urcări aşa că mă bucur că e doar atât. După Tyangboche urmează o coborâre lungă care ne pune pe gânduri. Sigur o să fie nevoie să şi urcăm. Ne uităm pe hartă cu teamă şi constatăm că vreo 200m tot o să fie. Deşi puţin la prima vedere, pentru noi par a fi interminabili. În plus, pe parcursul zilei li se mai adaugă încă 700. Aşa se face că după o urcare abruptă urmează o zona cu urcări alternate de coborâri. Parcă nu se mai termină.
Partea bună este că putem povesti. Nici nu ne-am dat seama ce puţin am vorbit la dus. Lipsa oxigenului şi efortul permanent şi-au spus cuvântul. Acum suntem relaxaţi şi simţim că finalul este aproape. Devenim puţin melancolici şi ne amintim cum percepeam aceleaşi peisaje la urcare. Atunci credeam că suntem sus aici, acum ni se pare atât de jos ( cu toate că încă suntem la peste 3000m).
De ieri am început să visez la mâncarea de acasă. Ce bine sună acum un KFC sau nişte paste făcute cu mâna mea. Încerc să îmi fac un plan legat de ce voi găti prima oară când ajung acasă dar nu trag nici o concluzie. Am destul timp să mă decid.
Seara ajungem în Namche şi stăm în cabana în care am stat şi la urcare (Ama Dablam se cheamă). Proprietarii ne recunosc şi primim aceeaşi cameră ca data trecută. Primul lucru pe lista de priorităţi e mâncarea. Gândul naiv că o să dureze puţin traseul de azi ne-a făcut să sărim peste masa de amiază. Mare greşeală. Urmează primul duş în 7 zile (un record personal pentru amândoi) şi comunicarea cu cei de acasă. Suntem bine. În curând vom fi înapoi în Kathmandu.
Rezumatul zilei:
- traseu: Pangboche - Namche Bazar
- distanţă: 15.3km
- D+: 950m
- timp: 6h30m
