Într-o zi oarecare răsfoiam un blog, curioasă să decopăr aventurile altora şi întâmplător am dat peste un articol despre Hotel Castel Daniel. Am ştiut pe loc că trebuie să ajung şi eu acolo. Cum de regulă nu prea plătim noi cazări, pentru că statul la cort e gratis şi vine şi cu cele mai frumoase peisaje la pachet, îmi era teamă că o să rămână o idee într-un colţ de minte şi atât. Dar nu a fost deloc aşa, pentru că s-a ivit ocazia perfectă. Weekendul trecut ne-am căsătorit şi vroiam să ne relaxăm măcar o zi înainte de a reveni în Cluj.
Am rezervat deci fără ezitare o cameră şi luni după-amiază ne-am îndreptat spre Tălişoara. Eram atât de obosită încât tot ce îmi doream era să dau de un pat, însă chiar şi aşa n-am putut să nu observ de cum am intrat pe poartă frumuseţea locului. Şi liniştea... liniştea era exact ce aveam nevoie.
Am reperat recepţia cu uşurinţă şi ne-am luat camera în primire. Bagajele au aterizat într-un colţ de cameră şi în mai puţin de jumătate de oră dormeam dusă. După, altfel se vedea lumea. Acum puteam chiar să receptez ce se întâmplă în jurul meu. Urma să luăm cina şi era trecut de ora 20, când stabiliserăm că vom merge în restaurant, însă lumina apusului era prea frumoasă că să nu ieşim puţin afară înainte. După, ne-am îndreptat spre restaurant pentru o experienţă ce avea să fie total peste aşteptări.
Mâncarea
Ai fi zis că dacă totul a fost impecabil până atunci, era de aşteptat ca şi mâncarea să fie la fel. Da, gândindu-mă acum, are sens, însă la locul faptei nu ştiu cum, dar am fost luată prin surprindere. Cele trei feluri de mâncare au fost absolut delicioase. Supa gulaş, peştele cu varză albă şi îngheţata de căpşuni de casă ne-au încântat papilele gustative. A! Iar vinul primit din partea casei cu ocazia evenimentului din weekend ne-a făcut să ne simţim şi mai bine. De parcă n-ar fi fost suficiente elementele de până atunci.
Nici micul dejun de a doua zi nu a fost de neglijat. Nu ştiu exact cum au preparat salata de vinete, dar pe mine m-a convins să îmi pun şi a doua oară în farfurie. Laptele de casă a transformat cafeaua complet şi am savurat fiecare gură. Iar brânza ... de brânză nu vă mai zic pentru că oricum e preferata mea în general şi sunt uşor de mulţumit.
Camera
După cină ne-am îndreptat spre cameră. Am ales Camera Contesei pentru că din fotografii mi s-a părut cea mai confortabilă iar culorile (foarte important) erau pe gustul meu. Şi m-am bucurat de decizia luată pentru că la locul faptei arăta şi mai bine.
Baia
De ceva vreme mi-am dat seama că iubesc designurile interioare care folosesc lemnul. Ei bine, în baie lemnul predomina şi se potrivea perfect cu restul castelului.
Interior
Pereţii castelului sunt presăraţi cu panouri informative despre istoria lui şi a contelui Daniel. Mă simţeam ca într-un muzeu în timp ce mă plimbam, fără să îl simt însă deloc rece. În plus, la intrare sunt păstrate sub podeaua de sticlă obiecte din perioada în care a fost construit castelul (secolul al XVII-lea).
Împrejurimi
Nu se putea să stăm noi locului, într-un hotel în care ai tot confortul de care ai nevoie. Citisem în acelaşi articol de care vă ziceam la început că în apropiere se află Cheile Varghişului. Era clar că trebuie să le facem o vizită. Mai ales că nu în fiecare zi avem ocazia să parcurgem un traseu complet nou, dintr-o grupa muntoasă nevizitată până atunci.
Aşadar a doua zi, după check-out şi înainte să revenim în Cluj, am pornit spre cheile aflate la 17km distanţă. Într-o zi de marţi, am simţit că natura ne aştepta doar pe noi şi că tot locul ne aparţine.
Cheile au o distanţă totală de 4km şi sunt presărate cu poduri care te trec de o parte şi de alta a râului. Marcajul ce le traversează este crucea albastră şi e uşor de urmărit.
Pe la jumatea lor întâlneşti şi marcajul bandă galbenă care urcă spre un punct de belvedere asupra cheilor. Urcuşul e destul de scurt iar peisajul merită. De aici poţi alege să te întorci sau poţi continua pe bulină roşie prin pădure, pentru a coborî în final înapoi la intrarea în chei. Noi am ales a două variantă.
cheile văzute de sus
Zona este extrem de împădurită şi din cauza asta e frumos de parcurs traseul în zilele caniculare, când vrei să te fereşti de soare.
În concluzie
Pentru noi a fost prima dată când am intrat în Ţinutul Conacelor şi tot ce am văzut ne-a plăcut. Rezultatul este că vrem să revenim, să îl explorăm mai mult, mai lent, să îi acordăm timp să ni se descopere. Ne gândeam că e fain şi să pedalezi pe acolo, sau să stai câteva zile la Castel Daniel iarna, când afară fulguie iar tu te afli în faţa şemineului citind o carte. Până data viitoare însă, ne-am bucurat şi de timpul scurt petrecut acolo de data asta.
