Am ajuns aici dintr-o fericită întâmplare. Nu știam la ce să mă aștept, evident toate grijile mele se învârteau în jurul lui Victor. După un drum estimat de google la puțin peste 7 ore care în realitate nouă ne-a luat aproape 12, am răsuflat ușurați atunci când am parcat în sfârșit în fața cabanei.
Când am revăzut din depărtare Tatra înaltă mi-au dat lacrimile. Am înțeles că muntele a devenit un vechi prieten de care îmi e extrem de dor, atât de dor încât uneori doare. Cât a trecut oare de când l-am întâlnit ultima oară cu adevărat?
În prima zi am ales să stăm pe lângă cabană. Vroiam să îi lăsăm timp lui Victor să se adapteze la noul mediu. Așa că am făcut o plimbare prin împrejurimi și mai târziu o alergare. Aproape că uitasem senzația. Între timp toți plecaseră la schi și nu-mi venea să cred că a doua zi chiar urma să văd și eu pârtia.
Dar în final a venit momentul. După toate aspectele organizatorice am ajuns în capătul primului telescaun, mi-am pus placa în picioare cu teamă și m-am întrebat: cât timp a trecut de când m-am dat ultima dată? Oare mai știu să fac asta?
Dar pofta mi-a dat repede răspunsul. Am coborât pârtia într-un timp mult prea scurt, timp în care corpul meu și-a amintit ce trebuie să facă. Și deși nu sunt vreo expertă, lecțiile pe care le-am învățat în cei câțiva ani de când mă dau, se pare că s-au înrădăcinat mai adânc decât credeam.
Săptămâna s-a scurs înainte să ne dăm seama că se termină, timp în care primele părți ale zilelor au fost dedicate pârtiilor. Am încercat diferite nivele de dificultate, diferite pârtii, diferite telescaune/telecabine. Au fost și trânte (unele de-a dreptul spectaculoase), a fost oboseala aia de care îmi era atât de dor și care promite un somn atât de dulce. A fost și zăpadă bună și gheață, au fost peisajele văzute de sus și nu de la baza muntelui, a fost aer curat și ger adevărat cum demult n-am mai trăit (-18 grade în unele dimineți).
Muntele mi s-a arătat ca o amintire ascunsă undeva într-un colț al minții. Îmi aminteam formele lui, dar nu și detaliile. Și deși urcatul fără efort anulează bucuria vârfului, de data asta am luat ce am primit fără să mai comentez. Și ce bine a fost.
Înainte să închei articolul, câteva aspecte practice legate de Jasna:
- noi am fost cazați în Vila Michal, vilă pe care am închiriat-o în totalitate; aflată la 25 de minute de mers cu mașina de pârtie, pentru noi a fost alegerea ideală; costul a ieșit la aprox. 100 euro/persoană/săptămână
- accesul în parcarea Lucky (prima parcare mare cum mergi, pe dreapta), este gratuit
- în drum spre Jasna noi ne-am oprit în Kosice; centrul m-a impresionat mai tare decât mă așteptam; a fost de fapt primul moment în care mi-am dat seama că urmează să ies din inerția în care amortisem de ceva timp
- domeniul este suficient de mare încât să simți că te dai; infrastructura este bine pusă la punct și deși erau momente în care așteptam poate mai mult din cauza aglomerației, niciodată prea mult încât să ne plictisim
- oamenii i-am simțit agresivi (și nu doar noi); au fost situații în care încercau 3 deodată să urce în telecabine și nu de puține ori mi s-a băgat lume în față; aud insa ca e lejer fata de Bukovel
- deși peisajele nu sunt la fel de spectaculoase ca în Austria (Alpii rămân Alpi totuși, senzația că privești o mare de munți de sus e greu de egalat), proximitatea și prețurile compensează; în cazul nostru, în care fiecare oră în plus petrecută pe drum poate fi un chin, a fost varianta câștigătoare
- abonamentul de schi este mai ieftin dacă îl cumperi în avans, online
- în zonă se află cel puțin 2 aquaparkuri (de astea știu eu cel puțin): Besenova și Tatralandia; noi am încercat Tatralandia despre care va pot spune următoarele:
după o zi de schi, sau între 2 zile grele e ca un premiu binemeritat
are zonă pentru copii, cu apă mică, tobogane și cauciuc aderent pe jos; vis
complexul este imens, conține tobogane, saune, apă termala de 40 de grade în care poți sta afară indiferent de câte grade sunt, restaurant, etc.; e de stat o zi acolo
atunci când cumperi bilete ai reduceri în cazul în care cumperi online biletele și și datorită gopass-ului (cardul de acces pe pârtii)
