Anul ăsta aștept primăvara mai mult ca niciodată. Până vine însă, weekendul trecut ne-am făcut de lucru pe dealurile din jurul Clujului, mai exact prin satul Păltinei. Inițial vroiam să mergem iar spre Valea Arieșului, dar cum am tot fost iar puștiul nostru nu prea vrea să stea în mașină, am zis să încercăm undeva mai aproape.
În anul ce a trecut sufletul meu a tânjit după munte. Aveam impresia că pierd dacă nu sunt și eu acolo. Când a făcut însă Victor primii pași am înțeles că am construit mai mult decât aș fi putut s-o fac vreodată oriunde altundeva decât alături de el. Am avut nevoie de un an întreg să mă așez în rolul ăsta de mamă. În anul asta am iubit mai mult decât am făcut-o toată viața și am înțeles ca legătura dintre mine și puștiu' e cu două sensuri. Nu doar el mă caută mereu în încăpere, are nevoie de sărutările și îmbrățișările mele și doar ale mele de multe ori, ci și eu îi urmăresc fiecare gest nou, fiecare reacție, îl caut cu privirea constant. Iar acum, când se apropie de primul lui anișor, parcă lucrurile au început să fie mai ușoare și mult mai frumoase în același timp.
De curând am cumpărat pentru Victor un rucsac de munte în care să îl putem căra. Am avut emoții, nu știam dacă o să vrea să stea, însă spre bucuria noastră e foarte încântat de el. Combinația cu mișcarea in aer curat din timpul pauzelor, îl transformă în refugiul perfect pentru a se odihni și a studia împrejurimile în același timp. Iar dacă mai apare în cadru și câte un animal, e clar cel mai fericit.
A fost în weekend a doua tură în rucac. Ritmul nostru a fost lent, am și ruginit după o pauză de munte atât de mare. Dar ne-am bucurat enorm de natură și de timpul petrecut împreună în mijlocul ei. Natura încă nu a înviat, culorile nu sunt cele mai apetisante iar frigul și vântul te trimit de multe ori înapoi în casă. Noi însă eram prea dornici de priveliști deschise ca să mai conteze orice din toate astea.
În final, vă las câteva imagini cu natura în luna martie.
