Ni se întâmplă deseori să vină finalul de săptămână și noi să fim obosiți. Nu, “epuizați” e cuvântul pe care îl caut. Și atunci luăm în calcul ideea de a rămâne acasă. Dar apoi ne amintim că aventurile astea sunt cele pe care ni le vom aminti peste ani. Nu gătitul și curățenia, ci timpul petrecut cu cei mici.
Weekendul trecut ne doream să inaugurăm noul nostru echipament de camping. Pentru că a venit momentul în care am acceptat ideea că nu mai încăpem în cortul nostru antic de 2 persoane. Cort ce atâția ani ne-a fost casă în diferite părți ale lumii și pe atâtea creste românești. Așa că am trecut la unul de 4 persoane pe care sperăm să îl plimbăm în tot atâtea locuri.
De pregătiri n-am avut timp, planul nu era nici el prea bine conturat. Auziserăm de un camping la Rimetea și voiam să îl încercăm dar s-a dovedit a fi plin. Așa că am decis să revenim într-un camping în care mai fuseserăm acum 2 ani, “Țara Nomadă“. Proprietarii, o familie de olandezi cu 2 copii, au făcut dintr-o casă veche țărănească, un colț de Rai pentru turiști. Și mai ales pentru copii. Știam deci ce ne așteaptă.
Victor a fost și de data asta super încântat de câine, găini, pui, zmeură, trambulină, leagăn, groapa cu nisip, căsuța din copac, furtunul cu apă din curte. A mers desculț, s-a murdărit, a râs, a explorat, s-a bucurat. Îl priveam și mă gândeam: “asta e copilăria pe care vreau să i-o ofer“.
Ne jucam împreună și mi-am amintit încă o dată că atunci când plecăm de acasă sunt mult mai prezentă. Acasă sunt înconjurată în permanență de taskuri și trebuie să fac un efort conștient să mă detașez de ele și să mă pot bucura de copii. Dar când plecăm de acasă se schimbă treaba complet. Sunt acolo.
Weekendul a marcat prima noapte în cort a lui Horia. Și sunt curioasă dacă și prima de care își va aminti Victor. Pentru că în anii trecuți era prea mic. Îmi amintesc însă și acum de noaptea petrecută la festivalul “La Stiubei“, când Victor avea doar 3 luni. Acum a fost super încântat. Nici nu plecaseram spre casă că ne-a și declarat că “mai vea“. Bine, cortul nostru de 4 persoane s-a dovedit a fi neîncăpător. Nu de alta, dar fiecare aveam câte un copil care se tot împingea în noi și am ajuns să dormim tot pe câte o dungă. Oh well. Măcar saltelele sunt super comode.
Duminică ne-am îndreptat spre Cheile Pociovalistei, aflate în apropiere, însă ploaia și-a făcut apariția în scurt timp, semn că era momentul să pornim spre casă. Și nu ne-am supărat, oboseala fizică devenise și mai accentuată. Nu și cea psihică. Am revenit acasă încărcați parcă și pregătiți să luăm în piept o nouă săptămâna. Ah, și să ne facem noi planuri de plecat :)
