Ce poate fi mai fain decât o plimbare pe munte? O plimbare pe munte alături de prieteni buni. Am plecat de dimineață de acasă cu ideea că ne hotărâm unde mergem după ce ne întâlnim cu Adriana și Florin. Ne aflam într-un Cluj decolorat și fad, așa cum e de cele mai multe ori în perioada asta și eram dispusă să mă multmesc cu o plimbare prin pădurea maronie de la marginea lui.
Propunerea lui Rareș de a merge până la cascada Vălul Miresei de la Răchițele nu îmi suradea pentru că mi se părea că o să facem mai mult pe drum decât o să stăm acolo efectiv. Dar gândul că drumul o să ne ofere mai mult timp să sporovaim și dorința lui Rareș de a face poze m-au făcut să nu protestez prea tare.
Și bine am făcut, pentru că ne-am trezit că în puțin peste o oră am intrat într-o altă lume, de data asta însorită și înzăpezită. Aici nămeții par a fi fost dintotdeauna prezenți iar soarele care luminează albastrul cerului mi-a umplut și sufletul cu razele lui instant.
Așa că iată-ne acum mergând agale pe un drum acoperit de omăt, continuând poveștile care au început de la primul "Servus!" și savurând fiecare gură de aer proaspăt. Ah iarnă, aici erai! Ce dor mi-a fost de tine!
Ca toate plimbările din ultima vreme, nici de data asta nu avem vreun obiectiv măreț. Mi-ar plăcea să zărim măcar Pietrele Albe, și cred că tuturor, dar nimeni nu pune presiune pe mine. Mergem atât cât mă simt eu confortabil. Adevăru' e că și eu vreau să le văd și îmi amintesc că nu sunt chiar atât de departe de cascadă. Și într-adevăr ajungem la intersecția cu marcajul care te trimite spre Vârful Vlădeasa în mai puțin de două ore. Aici le zarim, chiar dacă de departe. Ne găsim un loc bun pentru masa de amiază. Aflați în zăpadă, cu fața la soare, parcă și mâncarea are alt gust.
Facem apoi cale întoarsă și ajungem la mașină într-un timp neașteptat de scurt. Imediat ce lăsăm în urmă satul Răchițele revenim la culorile maronii și rămân cu senzația că am călătorit într-o altă lume, nicidecum atât de aproape de casă.
