E sâmbătă dimineață iar eu mă trezesc cu greu pe la 9. Imediat ce realizez că nu trebuie să merg la lucru mă întorc pe partea cealaltă și mai amân momentul în care mă ridic. E weekend și putem face totul în ritmul nostru. Iar eu am de gând să petrec ziua de azi exact cum îmi doresc: fără să mă grăbesc nici o clipă măcar. Plus ca o parte din ea va fi în natură.
Pregatirile de plecare nu durează prea mult. Hainele de pe noi și câteva de rezervă în rucsaci și suntem gata. Cu mâncarea nu ne-am bătut capul, o să oprim pe drum să ne luăm niște sandviciuri cu noi. Traseul l-am stabilit aseară. Oscilam între Vârful Ugerului cu plecare din Coltesti sau Scărița-Belioara. Oricum nu prea conta, pentru că ambele trasee le-am mai parcurs și altădată, iar scopul urma să fie atins oricum: mersul pe dealuri.
Rămăsesem cu impresia că a câștigat Vf. Ugerului și sunt surprinsă când văd că de fapt ne îndreptăm spre Scarita-Belioara. Ce gust bun are libertatea pe care o simt acum.
Drumul nu e totusi atât de scurt și intrăm în traseu pe la 11:30. Suntem în continuare liniștiți însă pentru că circuitul pe care vrem noi să-l parcurgem e estimat la 4-5 ore, deci avem șanșe să ajungem înapoi pe lumină.
Lentoarea zilei este completată de lipsa oricărei alte prezențe omenești. Pe tot traseul întâlnim undeva sus un grup de tineri și cam atât. În rest suntem noi și natura, învăluiți în liniște.
Dupa ce facem urcarea pe pietre și prin pădure, ajungem pe un platou unde peisajul se deschide și putem vedea în depărtare. Undeva în spatele nostru un vârf este acoperit de zăpadă. Nu știm care e dar se vede treaba că e mai înalt decât unde suntem noi acum (în jur de 1300m). Ca să ajungem aici am făcut un mic ocol însă iar acum e momentul să revenim în zona stâncoasă.
Aici ne oprim pentru a face câteva fotografii și a admira zona în voie, pentru ca apoi să plecăm în căutarea unui loc bun de luat masa. Criteriu principal: să se vadă foarte frumos. Rareș are unul în minte și în curând ajungem la el. Motiv să ne relaxăm și să ne bucurăm de priveliște.
Ne pornim apoi din nou, pentru a începe coborârea. Trecem de o zonă în care copacii sunt distruși iar peisajul este dezolant iar apoi reintrăm în pădure. Înainte să ajungem la mașină, poposim într-o poiană în care parcă ne-am transportat în timp. În depărtare zărim o căsuță de lemn aflată pe o culme iar lângă noi se află aceleași stânci, de dată asta deasupra însă. Lumina apusului învăluie totul într-o atmosferă feerică iar noi încercăm să luăm cu noi cât mai multe detalii din moment. Eu vizual doar, iar Rareș și în fotografii.
Ajungem înapoi la mașină pe înserat și ieșim de pe vale în timp ce satul se pregătește să doarmă. Hornurile caselor scot fum iar pe drum oamenii își mână vitele înapoi spre casă. Îi lăsăm în urmă pentru a ne întoarce înapoi în prezentul nostru, după o zi în care am călătorit parcă în timp și spațiu.
